Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical
DISCLAIMER
Articolul urmator este scris cu intentia directa de a fi provocator, impertinent, indraznet si distractiv.
Daca nu ai umor sau esti o persoana plicitisitoare atunci nu ar trebui sa citesti acest articol. Dar daca totusi il citesti, atunci o faci pe propriul tau risc. Te rog sa nu postezi mesaje critice la acest articol deoarece sunt plictisitoare si previzibile.
Daca esti avocat ce reprezinti un medic si ai citit acest articol atunci nu folosi acest articol in fata unei instante de judecata deoarece nu are valoarea probatorie unei marturisiri sau unei declaratii de martor insa poti folosi articolul ca sa conversezi cu alti colegi avocati.
Articolul cuprinde generalizari intentionate in scopul de a imbunatati spiritul literar al articolului deci nu va impacientati daca nu va recunoasteti in descriere. KEEP CALM!!
——————————–
Sunt un avocat care isi cistiga existenta din dosare de malpraxis medical de multi ani si va spun direct: Nu aveti incredere in doctorul dvs. Nu exista nici o indoiala ca in ziua de astazi doctorii sunt mai mult oameni de afaceri decit medici. Inainte de a va impacienta si sa ma criticati este suficient sa va ginditi la ceea ce inseamna “turism medical” sponsorizat de catre firmele distribuitoare ( de exemplu deplasarile in strainatate la congrese internationale pe teme medicale).
In consecinta nu trebuie sa va incredeti in medicul dvs mai mult decit in brokerul ce actioneaza la Bursa (asta daca sunteti destul de inconstient sa aveti un asemenea broker – vezi cazul Harinvest). Nici medicului si nici brokerului nu le pasa de dvs; in primul rind le pasa de ei. Din aceasta cauza brokerul intotdeauna incearca sa va convinga ca piata de actiuni este in crestere dar este primul care isi vinde actiunile; medicul este primul care inceteaza a lua medicamentul ce tocmai la prescris pe reteta
Luati ca exemplu medicamentele pe baza de KETOCONAZOL. Cunosc persoane din industria medicamentelor care utilizau medicamente ce contineau aceasta substanta. Desi nu erau doctori cunosteau faptul ca in 2011 aceste medicamente au fost retrase de pe piata in Franta datorita faptului ca cei de la Comisia Europeana au constat ca incidenta toxicitatii hepatice este mai mare in randul celor care se trateaza cu pastile cu ketoconazol comparativ cu cei care se trateaza cu alte medicament. Mai mult, in presa americana aparuse faptul ca pastilele cu ketoconazol pot cauza probleme grave la grandele suprarenale si leziuni ale ficatului care sa necesite un transplant sau care chiar pot fi fatale. In mod evident, aceste persoane au incetat sa ia aceste medicamente desi medicamentele respective se gaseau la vinzare pe piata si erau in continuare prescrise de catre medici.
In toata aceasta perioada (intre anul 2011 si noiembrie 2013 cind medicamentul a fost retras de pe piata de catre Agentia Nationala a Medicamentului) doctorii romani au continuat sa prescrie aceste medicamente ca si cum totul era OK.
Va amintiti cum s-au comportat anumiti medici care au cercetat internetul pentru a scoate informatii sau rapoarte stiintifice atunci cind s-a pus problema vaccinarii copiilor impotriva HPV? Va reamintiti ce incinse erau discutiile si cit de multe rapoarte stiintifice umblau in mediul on-line?
Deci se putea face acelasi lucru si pentru alte medicamente daca exista un minim de diligenta profesionala. Informatia nu era secreta, orice doctor o putea obtine foarte usor insa au preferat sa se comporte ca si cei de la Bursa – stiu ca exista companii cotate ce o duc foarte prost / medicamente “dubioase” dar pastreaza informatiile pentru ei.
S-a mai discutat acest conflict de interese ce exista atunci cind medicii prescriu medicamente scumpe (raportat la medicamente similare) doar pentru a obtine bonusurile promise de catre companiile distribuitoare.
Sfatul meu? Ar fi bine sa cunoasteti un doctor care practica medicina si nu o afacere. Si daca vedeti la cabinetul sau o coada lunga de agenti de vinzare, fugiti repede chiar daca il cunoasteti de mult timp.
Medicul trebuie sa fie asemenea unui judecator : trebuie sa cunoasca medicamentele, sa stie efectele benefice si cele contraindicatiile si sa prescrie medicamentul cel mai bun pentru tratament si nu pe cel in urma caruia va obtine cel mai mare bonus.
articol inspirat de catre Dr. Peter Rost, M.D., fost Vice Presedinte al companiei de medicamente Pfizer
Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical
Chirurgia esteticasi despagubiri pentru accidentele medicale
Instanta de fond a decis ca medicul anestezist si chirurgul au incalcat in mod culpabil obligatia de informare si consiliere si au fost obligati sa achite cu titlu de daune-interese un procent de 30% din referentialul prevazut de catre ONIAM.
Curtea de Apel a respins recursul mostenitorilor victimei precizind ca decesul a avut loc datorita unui accident medical care insa nu comporta erori iar Oficiul national pentru compensarea accidentelor medicale, a afectiunilor iatrogene si a infectiilor nosocomiale (ONIAM) ar fi fost obligat la plata si restului de 70% doar daca interventia chirurgicala cosmetica ar fi fost clasificata ca si act de ingrijire medicala.
Nota: in sistemul francez, daunele interese ce se acorda victimelor este stabilit de catre un judecator si se bazeaza pe in referential stabilit de catre ONIAM cu scopul de a asigura o egalitate in acordarea daunelor de catre diferitele instante nationale.
Sistemul de despagubire francez are la baza principiul solidaritatii; ONIAM este o institutie publica aflat in subordonarea Ministerului Sanatatii
Pentru o mai buna intelere a spetei trebuie cunoscut faptul ca legea franceza (Codul Sanatatii) recunoaste si raspunderea medicala obiectiva in sensul in care se considera ca victima trebuie despagubita chiar daca nu exista culpa medicului in producerea respectivului prejudiciu. Aceste despagubiri sunt achitate exclusiv de catre ONIAM si nu de catre medici.
Compensarea contaminarii ca urmare a transfuziei nu include imprudenta: dura lex, sed lex
Un hemofilic din copilarie este infectat cu HIV si despagubit de catre Fondul de Compensare a persoanelor transfuzate si a hemofilicilor, în perioada 1994 – 1998. În 2000 acesta se casatoreste, iar în 2002, sotia si fiica sa, nascuta în acelasi an sunt diagnosticate ca fiind contaminate cu virusul HIV. ONIAM (a se vedea nota de la speta anterioara cu privire la scopul organizatiei) face sotilor o oferta de compensare a prejudiciilor, pe care acestia o accepta partial, refuzând partea corespunzatoare perturbarii conditiilor lor de viata.
Sotii sesizeaza Curtea de Apel, iar ONIAM anunta ca îsi retrage oferta facuta sotului ca o compensare a daunelor morale pe care pretinde a le fi suferit ca urmare a contaminarii sotiei si fiicei sale.
Încalca Codul de Sanatate Publica, acea instanta care, pentru a obliga ONIAM la compensare, retine, în primul rând, certitudinea ca, în cazul în care nu ar fi fost contaminat cu virusul SIDA, el nu ar fi putut sa-si contamineze sotia si ca, prin urmare, contaminarea care reprezinta sursa obligatiilor ONIAM se afla în legatura obiectiva cu prejudiciul pentru care reclamantul solicita despagubiri.
Având în vedere si culpa reclamantului in sensul in care acesta a întretinut cu buna stiinta relatii sexuale neprotejate cu sotia sa, acest comportament îl face responsabil, rezultind o responsabilitate comuna ceea ce reduce obligatia ONIAM de a acoperi prejudiciul la doar o treime.
In privinta daunelor solicitate de catre sotie si fiica infectata, ONIAM nu poate fi facut responsabil, nici macar partial, pentru prejudiciile pretinse atunci când aceasta contaminare a fost cauzata de relatiile sexuale neprotejate pe care persoana le-a practicat cu buna stiinta.
Prestatie în compensare, vatamare corporala si efectul asupra starii de sanatate
Printr-o hotarâre Curtea de casatie precizeaza ca, daca este corect sa se considere ca in prima instanta Curtea de Apel din Bordeaux, stabilind cuantumului compensatiei datorat sotiei, include printre altele compensarea unei vatamari corporale pe care aceasta a suferit-o desi nu demonstreaza ca despagubirea compenseaza un handicap, aceasta nu scuteste instanta de a lua în considerare starea de sanatate a sotiei, degradata de urmarile accidentului si pe care ea le-a mentionat în concluziile sale.
Un barbat din Dolj acuza un medic de la Spitalul Judetean din Craiova de malpraxis, dupa ce sotia sa a ramas cu o mana paralizata in urma unei manevre medicale gresite. Omul ii cere acum doctorului banii cheltuiti pentru opreatie, dar si pentru recuperare.
Necazurile oamenilor au inceput in vara, cand o masina a lovit caruta in care se aflau cei doi soti. Acestia au ajuns la Spitalul Judetean din Craiova. Barbatul, inconstient, iar femeia cu o mana rupta si cu un ochi scos.
La spital li s-au acordat primele ingrijiri. Femeii i s-a montat o tija la mana fracturata iar dupa cateva saptamani au fost externati. Numai ca femeia se simtea din ce in ce mai rau si nu-si mai putea folosi mana. S-a intors la medicul care a tratat-o, iar acesta i-a spus ca este nevoie de recuperare si de alte tratamente pentru care a platit in jur de 4.000 de lei.
Cum lucrurile nu s-a imbunatatit, femeia a ajuns la un spital din Bucuresti. unde i s-a spus ca la montarea tijei medicul a sectionat din greseala un nerv, motiv pentru care a ramas cu mana paralizata.
Nici acum, la opt luni de la accident, nu-si mai poate folosi mana. Sotul ei isi cauta dreptatea si vrea sa afle cine se face vinovat de ceea ce i s-a intamplat sotiei. Ba mai mult decat atat, el vrea sa-si recupereze si banii pe care i-a dat pe tratamente dar si pentru cadouri la medici.
Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical
Desi nu sunt un suporter al interventiei statului in viata privata sau in cadrul relatiilor comerciale (mai ales in Romania de astazi cind statul minimal ar fi o binecuvintare) exista totusi o modalitate prin care statul poate ajuta cetatenii sai sa evite – pe cit posibil – un malpraxis medical.
Aceasta modalitate consta in infiintarea unei platforme care sa contina mai mult date statistice si de specialitate in baza carora sa poti face o comparatie intre serviciile diferitelor unitati medicale (private sau publice). In acest moment, statul este singurul care are la dispozitie sau poate colecta aceste date iar in baza lor se pot face o multime de tool-uri utile pacientilor.
Un exemplu simplu de urmat – daca Ministerul Sanatatii si-ar da o minima silinta – este cel prezentat aici si intocmit de guvernul american.
Aceasta platforma ar ajuta foarte mult pacientii mai ales in privinta luarii unor decizii temeinice privind sanatatea lor. Informarea completa a pacientilor ar ajuta pe acestia sa poata evita un malpraxis medical prin identificarea unitatilor medicale cu probleme de organizare, dotare si prin analizarea conduitei medicilor ce lucreaza in unitatile respective
Mai mult, o asemenea platforma te poate ajuta sa faci o minima comparatie intre unitatile medicale si astfel vei putea alege acel furnizor de servicii medicale care presteaza cele mai bune servicii raportate la nevoile pacientului. Unele unitati medicale sunt mai performante in domeniul urgentelor, altele in tratarea pneumoniilor, al transplantului, etc.
Cel mai mare avantaj adus consumatorilor de servicii medicale de catre o asemenea platforma consta in posibilitatea vizualizarii unui clasament al performantei unitatilor medicale si – implicit – al medicilor ce lucreaza in respectivele spitale. In timp ce apelarea la un spital de o calitate buna nu iti garanteaza faptul ca nu vei fi victima, colaborarea cu unul care este deja recunoscut pentru serviciile sale slabe sau pentru profesionalismul scazut al personalului medical iti va creste simtitor sansele de a suferi de pe urma unul malpraxis medical.
Astfel, in cadrul unui management performant spitalele vor insista in cresterea profesionalismului personalului medical si vor evita pe cit posibil angajarea unor medici care deja au in trecut acuzatii dovedite de malpraxis medical. Iar o directionare a fondurilor de la bugetul de stat in functie de performantele medicale ale spitalelor ar rezolva criza de bani existenta in sistemul sanitar cel putin in privinta resurselor.
Deci nu este de greu sa imbunatatesti viata cetatenilor dar pentru asta trebuie sa existe o minima vointa. Politica, de cele mai multe ori.
Jurnalista a povestit la B1 TV ca tatal ei, Petre Ionescu, 73 de ani, a inceput sa se simta rau si sa aiba dureri abdominale mari pe 27 sepetmbrie. A mers initial la medicul de familie, care l-a diagnosticat cu colica biliara si i-a prescris mai multe medicamente care nu si-au facut efectul. Pentru ca starea acestuia nu se ameliora, barbatul a mers la Urgente, la Spitalul Judetean din Ploiesti, insotit de cealalta fiica si de sotul acesteia.
„Pacientul suferind a asteptat cateva ore, fara sa fie bagat in seama, dar apoi, intr-un final, dupa ce Oana a rugat, a cerut, a plans, a insistat, pacientului i s-a facut o ecografie abdominala si o radiografie pulmonara, iar fiica a fost trimisa sa cumpere medicamente, branule, perfuzoare. Printre medicamente si unele produse despre care familia avea sa afle ca nu se administreaza fara protectie gastrica, intrucat pot genera hemoragii”, a scris Alice Nastase intr-un articol pe site-ul revistei Tango.
Gasit intr-o balta de sange
A doua zi, medicul chirurg a comunicat familiei diagnosticul: colica biliara, fara calculi vizibili la ecograf. La doua zile de la internare, noaptea, in jurul orei 3.00, Petre Ionescu a fost gasit de un alt pacient zacand inconstient pe podeaua din baie, intr-o balta de sange. „Avea tensiunea 8. Nu se stie cat timp a petrecut acolo. Probabil ore si ore, pentru ca nimeni nu poate spune exact cand s-a ridicat din pat – bolnavii sunt mai mult nesupravegheati decat vegheati si doar ceilalti pacienti si insotitorii lor isi mai amintesc cate ceva – iar deja personalul de pe sectie incepe sa nu mai vrea sa dea relatii familiei impacientate”, adauga fiica bolnavului.
In aceeasi zi, la rugamintile familiei, doctorul cere o endoscopie si constata existenta unor ulcere gastrice. „In jurul orei 11, pacientul este operat si de aici incolo familiei i se spune ca totul este bine, ca s-a intervenit la timp, ce noroc, ce grozav, sa stea toata lumea linistita si sa mai vina abia a doua zi dupa amiaza, la vizita…Doar ca pacientul si familia lui disperata nu reusesc sa stea linistiti. Pentru ca bolnavul, aflat la terapie intensiva, se simte rau. Din ce in ce mai rau…”
Dupa cateva zile in care starea pacientului se inrautateste, iar acesta este legat de pat fara consimtamantul familiei, jurnalista spune ca a inceput sa caute ajutor. „Am luat la rand oamenii politici si am ajuns pana la cel pe care il consideram cu totii salvatorul medicinei din tara noastra. Pe Raed Arafat l-am implorat sa ma ajute sa-l ajut pe tata. Raed Arafat este cel care l-a anuntat pe managerul Spitalului Judetean Ploiesti, Adrian Strambeanu ca, a doua zi dimineata, la prima ora, eu si sora mea intram intr-o audienta. In conversatia noastra tensionata, managerul l-a chemat pe directorul medical al spitalului, si, suparat ca am intervenit atat de sus, incercand sa ii facem probleme, ne-a cerut socoteala legat de felul insistent in care am cerut relatii despre tata.”
Transferat cu intarziere la Bucuresti
„Pe 8 octombrie, pentru prima data dupa operatia facuta in 2 octombrie, doctorul ne-a spus noua, fiicelor, probabil pentru ca din ziua aceea nu mai eram doua proaste prea insistente, ci doua cucoane venite din partea unui secretar de stat ca, da, pacientul Petre Ionescu se afla in stare grava si ca trebuie reintervenit chirurgical. Pana atunci ne trimisese vorba sa stam linistiti, ca operatia e bine facuta. A inceput sa ingaime ceva legat de pancreas”.
Surorile au hotarat sa il transfere la alt spital din Bucuresti. „Pe biletul de externare scrie ca, la opt zile de la intrarea in spital, acum, in ziua externarii se intentiona investigatie cu computerul tomograf. La Bucuresti, primul lucru care se face cand ajungem este investigatia cu computerul tomograf. Si schimbarea cateterului montat pe viu, cu ura si durere, de doctorita de la Ploiesti. Pentru ca nu functioneaza”.
In Spitalul Militar Central, barbatul a fost operat de urgenta dupa ce tomografia a aratat complicatii. „Bontul duodenal e fistulat, intr-o peritonita atat de veche, incat doctorita nu poate reface sutura: tesutul este deja necrozat. Curata ce se poate curata si pune niste drenuri. Apoi ne anunta ca a facut tot ce se putea face si ca sansele, intr-o atare situatie, cu un sepsis atat de avansat, sunt extrem de mici. Tata a murit a doua zi la pranz, dupa ce organele i-au cedat, rand pe rand”
Razvan Ghibirdic, un tanar buzoian in varsta de 35 de ani, a trecut printr-un adevarat cosmar dupa ce medicul dentist care il trata i-a scapat pe gat un ac folosit la tratamentele de canal.
La aproximativ un an de la vizita la dentist care i-a schimbat viata, buzoianul Razvan Ghibirdic, va primi 5.000 de lei daune de la medicul Ion Zahiu, care i-a scapat un ac pe gat in timp ce ii administra un tratament dentar.
In 28 decembrie 2012 Ghibirdic a mers la dentistul Ion Zahiu pentru a-si trata o infectie la o masea. In timpul tratamentului, medicul i-a scapat un ac pe gat, dupa care si-a sfatuit pacientul sa mearga la Spitalului Judetean din Buzau pentru o radiografie.
Pe film, acul de trei centimetri aparea undeva in zona stomacului, insa medicii l-au trimis pe tanar acasa. Pacientul si-a sunat din nou stomatologul care nu i-a oferit nicio solutie, apoi a mers din nou la Urgente, de unde a fost trimis din nou acasa.
Speriat de ce i se poate intampla, tanarul s-a decis sa apeleze la Spitalul de Urgente Floreasca din Capitala, unde medicii l-au supus unor delicate examene imagistice si endoscopice.
Dupa doua zile obiectul metalic a fost eliminat pe cale naturala, iar in aceste zile tanarul n-a mancat nimic de frica sa nu moara.
Victima neglijentei medicului stomatolog a contactat un avocat si dupa ce l-a amenintat pe vinovat cu un costisitor proces, a reusit sa obtina de la acesta despagubiri de 5000 de lei pe cale amiabila
Un medic de la Spitalul de Urgenta din Targu Jiu a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. Pedeapsa a fost primita pentru ucidere din culpa, dupa ce o tanara de 24 de ani a murit la scurt timp dupa tratament.
În anul 2008, tanara de 24 de ani s-a prezentat, la Spitalul din Targu Jiu, la unitatea de primiri urgente cu dureri de spate. Medicul Liliana Puiu Craciun i-a administrat calmante si ulterior un tratament injectabil la cabinetul privat. Dupa doua saptamani, tinerei i s-a facut rau fiind dusa de parinti la spitalul din Targu Mures. Acolo, fata a facut preinfart si ulterior inima i-a cedat. Au urmat patru ani de procese în care parintii au acuzat medicul de malpraxis, iar miercuri, magistratii au decis s-o condamne pe doctorita Liliana Puiu la doi ani de închisoare cu suspendare.
Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical
Vaccin contra hepatitei B: caracterul defectuos si autoritatea judecatorului
Dupa stabilirea cu exactitate a faptului ca exista o imposibilitate de a dovedi stiintific atat legatura de cauzalitate cat si absenta vreunei legaturi intre scleroza in placi si vaccinarea impotriva hepatitei B, exista insa prezumtii pornind de la aceasta legatura de cauzalitate, Curtea de Apel a considerat - avind in vedere starea anterioara a victimei, istoricul sau familial, originea etnica, intervalul de timp dintre momentul administrarii injectiilor si declansarea bolii, precum si la numarul neobisnuit de mare de injectii administrate – ca exista prezumtii grave precise si concordante care permit stabilirea unei legaturi intre vaccinarile litigioase si declansarea sclerozei in placi de care sufera.
Cu toate acestea Curtea de Apel constata ca un produs nu poate fi retras de pe piata numai pentru simplul fapt ca nu satisface asteptarile unei anumite persoane; ca beneficiul asteptat din partea vaccinului contra hepatitei B din partea publicului utilizator este – inainte de toate – o protectie eficienta impotriva acestui virus ceea ce este un motiv pentru care vaccinul contra hepatitei B – care probabil a salvat mii de vieti pentru care riscul “hepatitei B” a fost cu mult mai mare decat riscul “sclerozei in placi” – nu a fost retras de pe piata si a primit pana in momentul de fata autorizatiile necesare
Definirea infectiei nosocomiale
Daca alineatul I a articolului L. 1142-1 din Codul sanatatii publice impune unitatii sanitare responsabilitatea infectiilor nosocomiale, exogene sau endogene cu exceptia situatiei in care se raporteaza dovada existentei unei cauze externe, doar o infectie care survine in timpul / spre sfarsitul internarii si care nu a fost nici prezenta - nici macar in incubatie la inceputul internarii – poate fi considerata ca nosocomiala.
Libertatea individuala a persoanei spitalizata prin consimtamint pentru tulburari psihice
Un barbat se sinucide in timp ce se afla internat in baza consimtamantului sau intr-o clinica. Fiicele si nora intenteaza actiune in justitie impotriva clinicii pentru despagubiri insa aceasta este respinsa de Curtea de Apel din Toulouse; decizie aprobata de prima camera civila a Curtii de Casatie ce retinut ca „rezulta din articolul L. 3211-2 al Codului de sanatate publica faptul ca o persoana internata in regim de spitalizare prin consimtamant pentru tulburari psihice are aceleasi drepturi legate de exercitarea libertatilor individuale ca si pacientii internati pentru alte cauze; iar in acest caz principiul aplicabil este cel al libertatii de circulatie si ca nu se poate aduce atingere acestei libertati prin constrangere, pe calea “oficializarii” regulilor de iesire din unitatea sanitara.”
Infectiile nosocomiale si raspunderea pentru eroare… ocazie de simplificari
Din articolul 1147 Cod civil (francez) rezulta ca atunci cand nu poate fi stabilita - procentual – contributia fiecarui participant la producerea aceluiasi prejudiciu, stabilirea participatiei se face in mod egal intre ele.
Incalca acest text acea curte de apel care – pentru a spune ca o clinica declarata raspunzatoare in solidar cu un chirurg de prejudiciile suferite de un pacient ca urmare a unei infectii nosocomiale contractata de acesta din urma trebuie sa ofere garantie chirurgului impotriva acuzatiilor pronuntate impotriva sa – se margineste sa releve ca rezulta din raportul amiabil al unui expert ca unul dintre cei doi germeni identificati ca fiind sursa infectiei este nosocomial, ca acea clinica nu produce nici un element medical potrivnic, ca prezenta acestui germene este responsabilitatea sa atunci cand o unitate sanitara trebuie sa ia toate masurile necesare evitarii infectarii si prin urmare este necesar sa se retina vina clinicii in timp ce prezenta in corpul pacientului a unui germene de obicei asociat infectiilor nosocomiale nu constituie in sine dovada ca nu au fost luate masurile aseptice care ii revin.
CEDO: Privarea de dreptul la asistenta medicala a unei femei insarcinate
Acuzand dureri acute, o femeia insarcinata in opt luni a fost examinata de o moasa din spital care a considerat ca nu era cazul sa cheme medicul de garda .
Acelasi tratament fiindu-i rezervat la un al doilea spital, abia dupa ce s-a prezentant la a treia unitate sanitara impreuna cu sotul ei femeia a fost examinata de un urolog care i-a prescris medicamente .
Durerile nefiindu-i atenuate, femeia a fost internata in aceasta a treia unitate sanitara unde medicii au constatat decesul copilului, dar cuplul neavand suma pretinsa ca aconto pentru operatia de extragere a fatului decedat a fost directionat catre o alta unitate medicala.
Pacienta a decedat in ambulanta care o transporta la acel spital. Reclamantii, sotul si fiul defunctei, invoca incalcarea articolului 2 din Conventie .
Curtea reitereaza ca prima teza din articolul 2 al Conventiei obliga statul nu doar sa se abtina de la a provoca decesul intentionat si nelegitim, dar sa ia si masurile necesare pentru a proteja vietile oamenilor aflate in jurisdictia acestuia. Aceste principii se aplica deopotriva in domeniul sanatatii publice.
Cu toate acestea , in cazul in care un stat contractant a luat masurile necesare asigurarii unui inalt nivel de competenta in domeniul ingrijirii sanatatii si pentru a garanta protejarea vietii pacientilor nu putem admite ca probleme precum o eroare de judecata din partea unui cadru medical sau o coordonare precara intre cadrele medicale cu privire la tratamentul unui pacient sunt suficiente in sine pentru a obliga un stat contractant sa dea socoteala in temeiul obligatiei pozitive de a proteja dreptul la viata .
In situatia prezentei spete ii incumba Curtii a stabili daca autoritatile nationale au facut ceea ce se astepta in mod rezonabil de la acestea si in special daca si-au indeplinit obligatia de a proteja integritatea fizica a pacientei, cu precadere prin acordarea ingrijirilor medicale corespunzatoare.
Pentru acest motiv, Curtea acorda importanta cronologiei evenimentelor precum si datelor medicale privind defuncta. De asemenea, Curtea apreciaza ca trebuie facuta distinctie in aceasta privinta, intre ingrijirile care au fost acordate pana la sosirea sa la ultima unitate sanitara si evenimentele care s-au desfasurat dupa sosirea sa la acest spital.
In aceasta speta decesul nu s-a datorat numai unor erori de judecata ale cadrelor medicale – acest lucru s-a intamplat pana la sosirea defunctei in acest ultim spital – dar si faptului ca aceasta nu a fost internata din cauza neplatii prealabile a cheltuielilor de spitalizare.
Cerinta financiara prealabila descurajanta a condus la o renuntare din partea pacientei la acordarea ingrijirii in cadrul acestui spital. Aceasta renuntare nu poate fi in niciun fel considerata ca putand fi efectuata intr-un mod documentat, nici ca fiind de natura sa exonereze autoritatile nationale de responsabilitate in privinta ingrijirilor care ar fi trebuit acordate defunctei .
Intr-adevar, Curtea subliniaza ca nu au existat dubii cu privire la gravitatea starii de sanatate a pacientei in momentul ajungerii sale la spital si nici cu privire la necesitatea unei interventii chirurgicale de urgenta a carei lipsa era susceptibila de a genera consecinte deosebit de grave.
Astfel defuncta a fost privata de posibilitatea de a avea acces la asistenta de urgenta corespunzatoare. Aceasta constatare este suficienta pentru Curte in a estima ca Statul nu si-a indeplinit obligatia de a proteja integritatea fizica . In consecinta, Curtea constata o incalcare a articolului 2 din Conventie, pe fond .
Sub aspect procedural, Curtea subliniaza ca in domeniul medical este importanta o reactie prompta din partea autoritatilor pentru a mentine increderea publica si respectarea statului de drept de catre public. Insa, in acest caz, procedura a durat mai mult de noua ani in total, din care aproape trei ani numai pentru singura faza administrativa de autorizare prealabila a urmaririlor ceea ce nu indeplineste cerinta unei examinari prompte.
Spitalele care vor trimite bolnavii sa-si cumpere medicamente si totodata vor solicita caselor de asigurari de sanatate decontarea tratamentelor, desi nu au fost administrate, vor fi sanctionate din 2014, a anuntat, luni, presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), Cristian Busoi.
“In 2014 vom fi mult mai stricti in ceea ce priveste achizitia de medicamente si materiale sanitare si vom institui sanctiuni pentru cei care trimit pacientii sa-si cumpere medicamente si materiale sanitare, desi aceste produse sunt decontate de catre casele de asigurari de sanatate. Dar, mai intai, voi avea o discutie cu managerii spitalelor”, a spus Busoi.
Presedintele CNAS a precizat ca vor fi exceptate de la sanctiuni doar acele spitale unde apar cazuri accidentale, unde nu este un obicei sa fie trimisi pacientii sa-si cumpere medicamente sau diverse materiale sanitare.
“Stim ca exista cazuri accidentale, dar si unele spitale unde acest fapt constituie regula, pentru anumite sectii, pentru anumite servicii. Atentionam ca, pentru 2014, unul din obiectivele majore este acela ca niciun asigurat, din contributia caruia functionam si noi, sa nu fie pus sa procure medicamente“, a adaugat Busoi.
Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical
In data de 01.10.2013 a fost postat pe site Ministerului Sanatatii proiectul Legii privind Raspunderea civila a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice (denumita in continuare „legea malpraxisului”) ce poate fi consultat aici.
Asa cum am mai precizat cu ocazia unui articol anterior (poate fi gasit aici) speranta ca vom avea un proiect de lege fiabil si echitabil in privinta pacientilor-victime este pe cale sa ramina un simplu vis frumos.
Tin de la inceput sa spun ca sunt dezamagit de acest proiect de lege si cred ca nu va ajuta cu nimic pacientii sa isi obtina despagubirile mai rapid decit pina acum. Dimpotriva, proiectul de lege prevede o procedura administrativa (initial obligatorie dar acum vad ca a devenit facultativa) cu o durata de maxim 6 luni de zile si care prin modul in care aceasta se desfasoara si prin lipsa unor sanctiuni aplicabile in cazul nerespectarii legii de catre insesi unitatile medicale sau de catre personalul medical prefugureaza o ineficienta a legii intilnita deja in cazul legii 46/2003 asupra careia vom mai reveni.
Critica nr.1 – lipsa autonomiei unitatilor medicale publice cu privire la gestionarea cazurilor de malpraxis
Cele mai multe cazuri de malpraxis intilnite de mine (nu cunosc sa fi existat un studiu pe aceasta tematica deci nu pot oferi date statistice) se intimpla in unitatile medicale publice. Nu este in obiectul articolului sa tratez de ce se intimpla acest lucru dar asa stau lucrurile in acest moment.
Daca se doreste cu adevarat o rapida despagubire a victimelor malpraxisului atunci trebuie lasata gestiunea cazurilor de malpraxis in sarcina unitatilor medicale. Acestea trebuie sa adopte o atitudine pro-pacient ce poate fi rezumata in sintagma „informeaza victima, recunoaste vinovatia si ofera o justa despagubire”.
Din practica va pot spune ca unitatile medicale publice adopta pur si simplu politica “silenzio stampa” neexistind nici cea mica reactie in cazurile in care sunt notificate despre existenta unor cazuri de malpraxis cu exceptia celor ce fac obiectul unor reportaje TV.
Managerii unitatilor medicale publice, aproape in toate cazurile, lasa medicii acuzati sa se descurce singuri asteptind pur si simplu sa fie citati ca parte resonsabila civilmente. Nu am observat nici o tendinta de a negocia cu pacientii macar in ideea de a mentine neatinsa reputatia unitatii medicale. Pur si simplu asteapta sa fie citate de catre Parchet in dosarele penale deschise la plingerile pacientilor si spera doar sa nu fie obligate la plata unor mari sume de bani.
Critica nr.2 – eliminarea din aria raspunderii medicale a obligatiilor de rezultat
In mod traditional, incepind cu decizia pronuntata in cazul Mercier ( decizia Curtii de Casatie franceze din 20 Mai 1936), s-a admis faptul ca obligatia ce incumba personalului medical este o obligatie de mijloace.
O obligatie de mijloace inseamna ca debitorul acestei obligatii – in speta, personalul medical – trebuie sa puna in actiune toata priceperea sa pentru a obtine un anume rezultat dar fara sa se oblige la obtinerea a insusi rezultatului respectiv. In limbaj mai putin juridic, obligatia medicului de a trata o anume suferinta a pacientului se executa prin punerea in actiune a cunostintelor sale medicale cu maxima prudenta si promptitudine pentru a inlatura respectiva suferinta DAR nu se obliga la insasi vindecarea pacientului care poate sa nu survina in urma tratamentului medical prescris.
In noul proiect de lege, art 634 alin.2 va avea urmatorul continut: “In raport cu pacientul, obligatia medicului este una de diligenta de mijloace”
Incerc sa fac abstractie de limbajul juridic deficitar avind in vedere faptul ca art 1481 NCC nu prevede sintagma “ diligenta de mijloace”ci doar “obligatia de mijloace” (iar in doctrina mai gasim sintagma “obligatie de diligenta”) si remarc faptul va sunt excluse obligatiile de rezultat ce incumbau personalului medical chiar daca cu titlul de exceptie.
In contrapondere cu obligatia de diligenta, cea de rezultat consta in faptul ca debitorul obligatiei (in speta, personalul medical) promite procurarea unui rezultat determinat prin toate mijloacele. Lipsa atingerii acestui rezultat va angaja raspunderea civila a medicului.
Chiar daca cu titlu de exceptie, obligatiile de rezultat sunt admise atit de catre doctrina (J.Penneau “La responsabilitte du medicin”, 1996) cit si de catre jurisprudenta franceza prin multiplele decizii ale curtilor de apel din Paris si Lyon, de exemplu.
Ca sa exemplific riscul unei asemenea prevederi legale am sa enumar citeva proceduri medicale considerate in practica judiciara ca fiind “ obligatii de rezultat” :
(i) chirurgul care s-a angajat sa efectueze o procedura medicala determinata in ceea ce priveste tipul generic al interventiei (amputatia de gamba, gastrectomie, histerectomie, pneumectomie);
(ii) medicul chirurg care s-a obligat sa faca o operatie estetica si care promite un rezultat geometric, sustinut si de catre o schita analizata si aprobata in prealabil de catre pacient in conditiile in care operatia este facuta in afara oricarui context terapeutic, cu scopuri exclusiv estetice.
In concluzie, in cazurile asemanatoare celor de mai sus medicul nu poate fi tinut raspunzator daca rezultatul nu este cel dorit de catre pacient si atit timp cit nu se poate face dovada unui comportament profesional neglijent, inadecvat sau incompetent in exercitarea actului medical, inferior unor standarde profesionale de pregatire si pricepere acceptate de comunitatea medicala nationala i/sau internationala atunci nu suntem in prezenta unui caz de malpraxis medical. Iar aceasta proba trebuie sa o produca pacientul ceea ce este costisitor avind in vedere extrema specializare a ariei de practica a malpraxisului medical.
Critica nr.3 – mentinerea principiului proportionalitatii raspunderii individuale in cazul echipelor medicale
Art 643 alin.1 din proiectul de lege are urmatorul continut: “Toate persoanele implicate in actul medical vor raspunde proportional cu gradul de vinovatie al fiecareia”
In esenta, dispozitia mentionata este corecta – fiecare va raspunde pentru fapta proprie. Dar la o analiza mai atenta consider ca acest articol ar fi trebuit completat cu o dispozitie speciala similara cu cea a raspunderii comitentului pentru fapta prepusului in ideea de protectie a victimelor in cazul echipelor medicale.
Un caz special de malpraxis medical este acela ce se survine in interiorul salilor de operatii unde procedura medicala este savirsita de catre o echipa medicala formata din medici de specializari diferite, asistente, stagiari, etc in functie de specificul acesteia.
Astazi, in cazurile gestionate de mine cel putin, probarea raspunderii fiecarui membru al echipei medicale este o adevarata “probatio diabolica” deoarece starea de fapt este cunoscuta exclusiv de catre personalul medical ce a operat.
Nu trebuie uitat nici faptul ca Fisele Operatorii sunt intocmite la un interval de timp suficient de mare dupa finalizarea operatiei incit sa poata “acoperi” orice posibile erori medicale. Iar atunci cind eroarea medicala este destul de grava incit sa aiba capacitatea de a atrage raspunderea mai multor medici, atunci fiti siguri ca va exista complicitatea necesara semnarii unor fise operatorii “cosmetizate” care sa poata inlatura raspunderea civila / penala.
In alte tari, aceste situatii au fost rezolvate prin doctrina “ captain of the ship” iar esenta acestei constructii juridice este foarte simpla: medicul care este desemnat sef al echipei chirurgicale si care are dreptul sa isi aleaga colegii / asistentii care sa-l asiste in efectuarea operatiei are intreaga raspundere civila fata de pacient referitoare la desfasurarea procedurii medicale conform cu standardul medical. Orice victima isi va acoperi prejudiciul suferit prin chemarea in judecata a sefului echipei medicale, a unitatii medicale si a asiguratorului acestora urmind ca, ulterior, unitatea medicala sa isi desfasoare cercetarile sale interne pentru stabilirea responsabilitatii individuale.
Critica nr.4 – inlaturarea nejustificata a raspunderii medicilor in cazul infectiilor nozocomiale
Dispozitiile art.652 lit.b din proiectl de lege prevad ca personalul medical nu raspunde pentru infectiile nozocomiale in ideea in care raspunderea civila revine in exclusivitate unitatilor medicale conform art 653 lit.a din acelasi proiect.
Prin definitie, infectia nozocomiala este o infectie contractata in unitatile sanitare cu paturi, care se refea la orice boala infectioasa ce poate fi recunoscuta clinic / microbiologic si pentru care exista dovada epidemiologica a contractarii in timpul spitalizarii.
Jurisprudenta franceza a statuat in mod constant existenta unei obligatii de rezultat in sarcina personalului medical si anume obligatia de securitate; mai mult, aceasta obligatie incumba inclusiv medicului care practica cu titlu liberal in cadrul cabinetului sau.
Inlaturarea unei asemenea raspunderi este cu atit mai bizara cu cit in cuprinsul Ordinului MS nr.916/2006 se prevad o suita de obligatii in sarcina personalului medical (raportate la obligatiile de serviciu a fiecarei categorii de personal) incluzind organizarea serviciului medical, folosirea corecta a tehnicii medicale, supravegherea bolnavului, etc.
Se poate sustine ca este suficienta raspunderea unitatii medicale, aceasta fiind mai solvabila decit personalul medical iar victima este mult mai protejata sub acest aspect. Punctul de vedere este corect dar parerea mea este ca efectul imediat consta in aparitia unor neglijente din partea personalului medical stiindu-se la adapost de orice angajare a raspunderii sale fata de pacient sub aspectul protejarii acestuia de infectiile nosocomiale.
Critica nr.5 – ineficienta procedurii prealabile
Ideea de a insera o procedura prealabila in cadrul careia sa se poata intilni si negocia medicul, unitatea medicala, asiguratorul si pacientul este o idee foarte buna si – aparent – in favoarea tuturor partilor implicate. Dar de la idee la legiferarea sa drumul este lung si plin de gropi.
In primul rind, procedura nu face nici o diferentiere intre cazurile de malpraxis ce produc decesul pacientului si cele care produc doar vatamari corporale.
Art 673 din proiectul de lege prevede ca “persoana care considera ca a fost prejudiciata …”ceea ce indica faptul ca si urmasii pacientului-decedat in urma unui malpraxis medical pot incepe o asemenea procedura.
Avind in vedere ca discutam de o posibila ucidere din culpa – daca pacientul a decedat – atunci asistam la o premiera in legislatia romaneasca: este pentru prima data cind partile pot negocia raspunderea penala pentru infractiuni contra vietii.
De ce spun asta? Pentru ca in cazul in care partile cad de acord asupra despagubirilor, organele de cercetare penala nu vor fi niciodata sesizate cu privire la infractiunea de ucidere din culpa. Art 681 alin.2 din proiectul de lege prevede in mod expres ca incheierea tranzactiei are drept efect “se stinge raspunderea juridica a medicului sau/si a furnizorului de servicii medicale , INDIFERENT de natura ei ….” ceea ce ne face sa credem ca legiuitorul nu a avut nici o intentie de a exclude raspunderea penala.
Dar in acest caz, putem discuta de un nou caz de inlaturare a raspunderii penale pe linga cele prevazute de catre art.153 si urm CP?
Procedura amiabila confera nenumarate posibilitati de hartuire a pacientului una dintre ele fiind prevazuta la art 673 alin.5 care prevede ca pacientul trebuie sa se prezinte la expertize de specialitate la solicitarea furnizorului de servicii medicale.
Desi dispozitia legala isi are logica ei in cadrul investigarii unei reclamatii totusi ea este destul de imprecisa ca sa dea nastere la abuzuri: nu se limiteaza in timp sau ca numar expertizele medicale la care pacientul este obligat sa se prezinte; nu se precizeaza la ce institutii se fac aceste expertize (ne limitam doar la instutitiile medico-legale sau se poate apela la alte unitati, inclusiv la spitalul unde lucreaza chiar doctorul acuzat de malpraxis); cine suporta cheltuiala acestor expertize atit ca si costuri de efectuare cit si ca si costuri de deplasare a pacientului; ce se intimpla daca pacientul nu este deplasabil; etc.
Cu toate ca procedura amiabila se doreste a fi o procedura de scurta durata iar termenele prevazute pentru desfasurarea acesteia sunt rezonabil de scurte, lipsa unor sanctiuni pentru nerespectarea acestora va avea drept efect o ineficienta crasa a procedurii. In practica, chiar unitatile medicale publice nu respecta dispozitiile legii 46/2003 cu privire la eliberarea documentelor medicale catre pacienti in acele cazuri in care au o suspiciune de malpraxis. Si asta pentru simplul fapt ca legea nu prevede sanctiuni pentru incalcarea acestui drept al pacientului, singurul remediu raminind calea instantelor de judecata ceea ce inseamna costuri de timp si bani.
Mai mult, procedura amiabila depinde in mare masura de cooperarea medicului si unitatii medicale cu pacientul, asiguratorul si expertii alesi pentru a se intocmi raportul de expertiza. Iar acest lucru nu este deloc linistitor cind practica ne demonstreaza exact contrariul.
O solutie simpla ar fi fost sanctionarea celor vinovati de nerespectarea termenelor legale printr-o prevedere legala asemanatoare cu cea care sanctioneaza cu pedeapsa inchisorii administratorii firmelor insolvente ce nu predau actele contabile catre administratorii judiciari.
O alta problema consta in modul de numire a expertilor medicali si de natura juridica a raportului ce urmeaza a fi intocmit de catre expertii ales de comun acord sau prin tragerea la sorti.
Tot din practica vedem faptul ca sistemul medical este un sistem piramidal in care cei cu grade profesionale inferioare au nevoie de bunavointa celor din partea superioara a sistemului pentru a putea promova diferitele examene, doctorate, masterate, etc. In acest caz, ne intrebam in ce masura un expert medical ce urmeaza a promova un examen de grad profesional va acuza de malpraxis un profesor universitar sau un conducator de doctorat?
In al doilea rind, expertii medicali vor fi platiti de catre asigurator fiind de prezumat ca pacientul nu va putea achita decit o mica parte din onorariul final al acestuia, restul fiind acoperit de catre asigurator. Si atunci cum putem crede ca acest expert, chiar si numit prin tragere la sorti, va pronunta un verdict de malpraxis cind stie ca cel care ii plateste onorariul va fi obligat la plata unor daune de zeci de mii de euro? Putin probabil.
In privinta raportului intocmit de catre expertii din Lista nationala de experti medicali nu este lamurit aspectul fortei sale probante in cazul unor litigii ulterioare (daca procedura amiabila esueaza). In acest moment, singura proba utila, pertinanta si concludenta este expertiza medico-legala intocmita in conformitate cu Ordinul 1134 / 2000. Si atunci nu intelegem de ce este necesara un alt raport intocmit de catre experti cind se poate folosi la fel de bine sistemul institutelor medico-legale si expertii existenti avind in vedere indelungata lor experienta. Mai mult, ar fi fost mult mai utila modificarea normelor de functionare a institutelor de medicinia legala astfel incit acesti experti sa poata intocmi aceste rapoarte contra unui onorariu perceput ca si liber-profesionisti.
Concluzii
Proiectul de modificare a legii 95/2006 nu aduce imbunatatiri situatiei pacientilor victime ale malpraxisului medical in sensul in care nu diminueaza durata obtinerii daunelor interese si nici nu simplifica procedura de solutionare a cazurilor.
O adevarata imbunatatire a procedurilor de despagubire a pacientilor ar trebui sa fie simpla, ieftina si sa nu confere ocazia de a hartui la nesfirsit victimele.
1. ar fi fost utile diminuari sau plafonari ale taxelor de timbru aferente actiunilor in pretentii ce au drept obiect repararea prejudiciilor provocate de malpraxisul medical avind in vedere ca miza acestora este cu mult mai importanta decit a litigiilor de munca pentru care deja nu se percep asemenea taxe; o asemenea protectie ar determina asiguratorii si medicii sa nu isi mai intemeieze atitudinea din cadrul negocierilor pe speranta ca pacientul nu are bani pentru a initia o actiune in justitie.
2. expertiza din cadrul procedurii prealabila ar putea fi efectuata doar de catre institutele de medicina legala; acestea ar putea fi utilizate si in litigiul ulterior astfel incit procesele nu ar mai dura la fel de mult avind in vedere ca probatoriul este deja administrat;
3. Infiintarea unei liste publice cu experti medici legisti ( la fel ca in cazul avocatilor sau mediatorilor) care doresc sa asiste parti interesate in cadrul expertizelor astfel incit sa poata fi contactati in mod liber de catre pacienti?
4. introducerea unor sanctiuni drastice (inclusiv penale) pentru nerespectarea termenelor legale prevazute de lege; de ce in cadrul procedurii insolventei se poate prevede inchisoare pentru nepredarea unor hirtii iar in cazuri in care avem de-a face cu vatamari corporale grave nu se prevede nici macar o amenda? Este mai importanta hirtia decit corpul uman?
5. permiterea unui acces public la o baza de date privind politele de asigurare pentur a cunoaste daca medicul ce trateaza un pacient are polita de asigurare valabila, ce valoare are respectiva polita precum si identitatea asiguratorului. De ce in cazul masinilor putem avea acces la aceste date (a se vedea baza de date ) dar in cazuri mult mai grave nu exista o asemenea posibilitate?
Estimez ca efectul noilor modificari va consta intr-o marire a numarului de plingeri penale in detrimentul litigiilor civile pentru acele cazuri in care negocierea directa pacient – medic/unitate medicala nu va avea o finalitate agreata de ambele parti.
Si asta pentru simplul fapt ca gratuitatea procedurilor penale este un element prin el insusi destul de seducator ca victimele sa aleaga aceasta cale, in detrimentul procedurii amiabile.
Iar intentiile medicilor / asiguratorilor de a ingreuna drumul pacientilor catre obtinerea daunelor interese se vor intorce impotriva lor: vor sta mai mult pe la parchet decit in salile de operatie. Isi vor cheltui banii pe avocati in loc sa isi achizitioneze tratate medicale.
