Consimtamintul pacientului privind interventia medicala sau tratamentul

Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical
Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical

Malpraxisul medical se poate intimpla in 2 feluri

1. Neglijenta – cind personalul medical isi incalca obligatiile prevazute de art. 655 din legea 95/2006 „În acordarea asistentei medicale/îngrijirilor de sanatate, personalul medical are obligatia aplicarii standardelor terapeutice, stabilite prin ghiduri de practica în specialitatea respectiva, aprobate la nivel national, sau, în lipsa acestora, a standardelor recunoscute de comunitatea medicala a specialitatii respective” . In acest caz doctorul provoaca o vatamare corporala (sau chiar decesul) cind esueaza in acordarea tratamentului medical la standardele general acceptate ale unu medic competent (in termeni juridici acest etalon se numeste „superior bonus pater familias.”)

2. Lipsa consimtamintului pacientului – vatamarea corporala (sau deces) produsa de o procedura medicala efectuata in lipsa consimtamintului pacientului astfel cum se prevede in art 13 din  legea 46/2003 „Pacientul are dreptul sa refuze sau sa opreasca o interventie medicala asumându-si, în scris, raspunderea pentru decizia sa; consecintele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.”

Consimtamintul pacientului privind efectuarea unei proceduri medicale

Orice pacient are dreptul legal sa decida ce proceduri medicale pot fi aplicate corpului sau. In doctrina straina (franceza si canadiana) acest drept se numeste „autonomie”

Pe scurt, acest lucru inseamna ca doctorul are nevoie de consimtamintul pacientului inainte de a va trata iar acest drept este consemnat in art.6 si urmatoarele ale legii 46/2003.

Ce inseamna consimtamintul pacientului?

Acest consimtamint inseamna ca doctorul poate incepe tratamentul doar daca are permisiunea pacientului sa faca acest lucru, permisiune oferita in mod valid si numai in baza unei complete informari facute de catre medic.

Conform art.6 din legea 46/2003 „Pacientul are dreptul de a fi informat asupra starii sale de sanatate, a interventiilor medicale propuse, a riscurilor potentiale ale fiecarei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectutrii tratamentului si nerespectarii recomandarilor medicale, precum si cu privire la date despre diagnostic si prognostic.”

Ca exemplu, imaginati-va urmatorul dialog (pe care eu l-am auzit de multe ori prin spitale):

Doctor: „Doresc sa va operez la picior. Am consimtamintul dvs? „

Pacient: „Hmm.. de ce trebuie sa facem aceasta operatie”

Doctor: „Pentru ca aceasta operatie va opri durerea pe care o simtiti in picior. Am consimtamintul dvs? „

Pacient: “Puteti face orice vreti numai sa ma scapati de durere”

Pacientul doreste dosar sa fie vindecat

Cind merg la medic, cei mai multi dintre pacienti se gindesc doar la boala sau durerea ce ii aduce la spital. Asa incit atunci cind doctorul le spune ca tratamentul propus le va aduce o alinare sau le va vindeca boala, majoritatea dintre pacienti va fi de acord cu acest tratament fara sa mai puna multe intrebari.

Care sunt consecintele?

Totusi, pentru a oferi un consimtamint in deplina cunostinta de cauza ar fi bine ca pacientul sa inteleaga consecintele ce pot fi prevazute in mod rezonabil ale aplicarii respectivului tratament sau, dimpotriva, consecintele neacordarii respectivului consimtamint.

Ce trebuie sa va spuna doctorul?

In lipsa unei practici judiciare romane consistente, am analizat practica judiciara franceza si canadiana. In cadrul proceselor solutionate se accepta in mod general ca un consimtamint poate fi acordat in mod valid doar daca doctorul a explicat într-un limbaj respectuos, clar, cu minimalizarea terminologiei de specialitate (în cazul în care pacientul nu cunoa?te limba român?, informa?iile i se aduc la cuno?tin?? în limba matern? ori în limba pe care o cunoa?te sau, dup? caz, se va c?uta o alt? form? de comunicare) urmatoarele:

1. natura procedurii medicale propuse;

2. existenta sau nu a altor tratamente/proceduri alternative;

3. riscurile, beneficiile si incertitudinile fiecarui tratament / proceduri medicale (in cazul in care exista si alternative)

Cum se ofera consimtamintul?

Consimtamintul poate fi exprimat in mod expres prin cuvinte sau prin gesturi care arata in mod neechivoc acest consimtamint. In mod uzual, doctorii ofera un formular ce urmaza a fi semnat de catre pacient. In unele spitale am observat si o practica – nelegala – de a se semna de catre pacient formulare de acordare a consimtamintului in alb, urmind sa fie completate de catre unitatea medicala daca si cind se impune efectuarea vreunei proceduri medicale.

Lipsa consimtamintului atrage raspunderea penala

Desi nu exista practica judiciara publicata, dupa parerea mea orice procedura medicala efectuata fara consimtamintul pacientului (si fara a se incadra in exceptiile prevazute de lege) se constituie in elementul material al infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor persoanei la care se poate adauga (in caz de malpraxis) si vatamare corporala sau ucidere din culpa, dupa caz.

Nu am fost informat – Nu este adevarat, eu ti-am spus

Din pacate, practica arata ca este foarte dificil sa demonstrezi intr-un dosar de malpraxis lipsa informarii complete in baza careia s-a dat consimtamintul. Cel mai adesea se pune intrebarea daca medicul a explicat in mod complet, corect si folosind un limbaj ce putea fi inteles de catre pacient. In final nu avem decit cuvintul pacientului versus cuvintul doctorului. Iar asta nu o poti demonstra in lipsa unor martori sau inregistrari efectuate in momentul discutiei cu doctorul.

Crima si pedeapsa la Spitalul din Vaslui! Tineri morti sub anestezia unui medic septuagenar

Anunturi din presa, legi, proiecte de lege
Anunturi din presa, legi, proiecte de lege

La Spitalul Judetean de Urgenta (SJU)  din Vaslui, Aurel Zabolotnii, unul din cei trei medici anestezisti, este in atentia organelor de ancheta dupa ce in mai putin de doua saptamani doua persoane au murit, cel mai probabil, din cauza anesteziilor facute de acesta.

Doinita, o adolescenta de 16 ani din comuna vasluiana Codaiesti a murit, sambata dupa-amiaza, la Spitalul de Urgenta Vaslui, in urma unei operatii de apendicita si de extirpare a unui chist ovarian, dupa ce medicii au decis sa prelungeasca perioada de anestezie, fata intrand in stop cardio-respirator.

Potrivit conducerii SJU Vaslui, adolescenta a ajuns la spital pentru o operatie de apendicita. In timpul desfasurarii interventiei chirurgicale, medicii au constatat ca fata are si un chist ovarian, astfel ca au decis sa prelungeasca perioada de anestezie pentru a-i putea extirpa si chistul respectiv. Incidentul vine la o saptamana dupa ce un barbat de 29 de ani din localitatea vasluiana Feresti, a murit la scurt timp dupa ce i-a fost administrat un anestezic de catre medicul specialist de la Spitalul Judetean de Urgenta Vaslui, inainte de o operatie de hernie de disc.

Este vorba de medicul Aurel Zabolotnii, un medic de 69 de ani care inca profesa, tocmai pentru a suplini lipsa de medici anestezisti.

Trei anchete paralele

Atat rudele primului barbat decedat, cat si cele ale fetei de 16 ani au facut plangere la Colegiul Medicilor, acuzandu-l pe Aurel Zabolotnii de malpraxis. „Ieri am primit sesizarile, de acum strangem documentele pentru a incepe ancheta cu medicii implicati in aceste cazuri. Avem nevoie de documentul medico-legal pentru a depista cauza. Doctorul a avut o cariera  foarte buna, care s-a incheiat neplacut, dar astea sunt riscurile meseriei. E foarte greu de spus ce s-a intamplat pentru ca in amblee situatii vorbim despre pacienti tineri, fara complicatii care pot duce la moarte. Daca se stabileste ca este caz de malpraxis din vina lui, risca suspendarea din activitatea medical”, a spus vicepresedintele Colegiului Medicilor din Vaslui, Mircea Zavate.

Pe langa Colegiul Medicilor, atat conducerea spitalului, cat si la nivelul Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Vaslui s-au demarat anchete paralele.  „La Inspectoatul de Politie a Judetului Vaslui au fost primite doua sesizari cu privire la decesul minorei din Codaesti. Prima a fost primita de la Spitalul Judetean de Urgenta Vaslui, iar cea de-a doua vine de la tatal minorei care a dorit inceperea cercetarilor pentru a depista cauzele decesului. Politisii Serviciului de Investigatii Criminale au inceput cercetarile, fiind dispusa si necropsia la Serviciul de  Medicina Legala Vaslui”, a declarat Mihaela Struab, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie al Judetului  Vaslui.

Rudele fetei vor ca medicul sa plateasca

Plina de durere, mama Doinitei abia daca putea sa se mai tina pe picioare cand medicii i-au dat vestea ca fata ei a murit. Atat mama copilei decedate, cat si sora acesteia au lesinat in momentul in care au aflat de tragedie. „Am adus-o la spital pe picioarele ei si o iau in patru scanduri. Era o fata ca o floare. Ce ma fac eu acum? Fata nu s-a mai trezit, isi dadea ochii peste cap avea piciorusele galben-verzi si mi-am dat seama ca ceva nu e in regula. Eu ca eu, dar sotul este in Belgia cu baiatul, cand vine, nu stiu, cred ca face moarte de om”, ne-a declarat cu ochii in lacrimi Liliana Damian, mama adolescentei.

Medicul acuzat a demisionat

Dupa aceasta a doua anestezie nefericita, medical Aurel Zabolotnii a demisionat. In aceste conditii, conducerea spitalului vasluian spune ca exista  riscul ca linia de garda sa se inchida. In acest moment, cu tot cu medicul Zabolotnii, la SJU Vaslui erau trei medici anestezisti, din care unul era in concediu. „Dupa demisia domnului doctor am ramas cu doi medici anestezisti care sa asigure anestezii la tot spitalul. Trebuie sa stiti ca ei nu asigura numai anestezia, ci si terapia intensiva in tot spitalul. Domnul doctor Bologa este in spital de vineri, de 72 de ore. Am solicitat chemarea din concediu a doctoritei Filip. Suntem in situatia ca linia de garda de pe anestezie sa pice. Dat fiind ca spitalul nu putea asigura linia de garda, domnul doctor avea avizul Ministerului Sanatatii pentru a practica meseria, pana la 70 de ani. El are 69, este un medic sanatos,iar  noi toti colegii am fost incantati ca e sanatos pentru a asigura linia de garda”, a declarat Lelia Croitoru, directorul medical al SJU Vaslui.

 

Sursa http://www.adevarul.ro

Ginecologul Ditescu, tras la raspundere pentru moartea gravidei din Carbunesti

Anunturi din presa, legi, proiecte de lege
Anunturi din presa, legi, proiecte de lege

Medicul ginecolog Damian Ditescu a devenit persona non-grata pentru rudele unei tinere de 30 de ani din Targu-Carbunesti, ajunsa în cosciug dupa un chiuretaj terapeutic efectuat de medic. Viorel Caldararu, tatal Marianei Caldararu, tanara gravida si moarta pe masa de operatie a medicilor Spitalului Judetean Targu-Jiu, a venit, ieri, la Colegiul Medicilor Gorj pentru a cere audierea ginecologului. „Am cerut sa fie adus la sedinta urmatoare si medicul Ditescu, sa fie audiat în prezenta noastra, sa putem solicita lamuriri la raspunsurile pe care le va da. Termenul pentru urmatoarea sedinta nu a fost fixat, dar ne vor anunta. Probabil în cateva saptamani. Noi nu ne vom opri pana cand acest doctor nu va mai profesa la niciun spital din Romania”, afirma Caldararu, tatal care si-a îngropat copilul.

A murit înainte de a naste

Antipatia familiei Caldararu, din Targu-Carbunesti, fata de medicul ginecolog Damian Ditescu a aparut dupa ce Mariana Caldararu a murit, desi a fost tratata de unul dintre cei mai renumiti doctori din Gorj. La momentul respectiv, carbunesteanca a fost îngrijita pe timpul sarcinii de ginecologul Ditescu, iar ulterior medicul i-a facut un chiuretaj terapeutic deoarece sarcina femeii se oprise din evolutie.

La scurt timp dupa manevra medicala realizata de ginecolog, Mariana Caldararu a intrat în coma, prezentand o puternica hemoragie. N-a mai durat mult si a murit sub ochii medicilor gorjeni, în timp ce rudele tinerei îl acuzau pe doctor ca i-a perforat uterul. În prezent însa ancheta Colegiului Medicilor Gorj continua si va mai dura ani multi pana cand se va decide, definitiv si irevocabil, daca ginecologul Damian Ditescu este cel care contribuit sau nu la moartea femeii.

Sursa http://www.gorjexclusiv.ro

Tanara plimbata cu un ac în picior, de la Targu Jiu la Craiova, pentru ca un medic n-a vrut s-o vada

Anunturi din presa, legi, proiecte de lege
Anunturi din presa, legi, proiecte de lege

O tanara de 29 de ani, din Targu-Jiu, ajunsa la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean Targu-Jiu dupa ce a calcat pe un ac de cusut, nu a primit îngrijirile necesare si a fost trimisa la Craiova, cu masina personala. Nici aici nu a avut parte de prea multa atentie, fiind lasata sa astepte ceva vreme pana cand a fost preluata de un ortoped si internata.

Alina Chiriac, 29 de ani, din Targu-Jiu, a trecut prin clipe îngrozitoare în noaptea de luni spre marti. Femeia a ajuns la spital, la UPU Targu-Jiu, dupa ce a calcat pe un ac de cusut picat pe covorul din casa. Tanara a povestit ca sotul sau a încercat sa îi scoata acul de cusut din picior, dar neputand, a mers la spital. Ajunsa la UPU, Alina Chiriac a dat fata în fata cu sistemul medical din Romania si cu lipsurile lui: „La UPU m-au tratat destul de corect, era si lume multa, o alta femeie muscata de un caine, agitatie. M-au trimis la raze, acul era în picior, se si rupsese, ma durea tare, eram foarte speriata. Au zis ca ma va vedea un medic ortoped pentru ca trebuie operatie ca sa scoata acul. Doctorita de la UPU a mers dupa medicul ortoped, dar acesta nu a venit sa ma vada. Mi s-a spus ca nu exista în spital un aparat pe care ar trebui sa îl foloseasca la operatie sau ca este stricat acel aparat. Mi-au zis sa merg la Craiova, mi-au dat o trimitere pentru spitalul din Craiova, spunandu-mi ca cei de acolo ma vor opera. Am fost foarte dezamagita de modul în care s-au purtat cu mine, chiar si la Craiova. La Craiova am ajuns marti dimineata, ne-au lasat sa asteptam destul de mult. Nu stiam ca asa sunt tratati pacientii”, a spus tanara. Sotul femeii a povestit ca tanara a fost internata, marti dupa amiaza, la Spitalul Nr. 1 din Craiova si va fi operata pentru a i se scoate acul de cusut din picior.

Ancheta la spital

Conducerea unitatii medicale va demara o ancheta pentru a stabili cu exactitate ce s-a întamplat. În urma primelor investigatii, conducerea spitalului a aflat ca aparatul mobil de radiologie folosit la astfel de operatii nu este defect, asa cum i s-a spus pacientei: „Aparatul mobil de radiologie functioneaza, nu are nicio problema, chiar astazi (marti – n.red.) a fost efectuata o interventie cu el. Am luat legatura cu domnul doctor Sisiroi, seful Sectiei Ortopedie, si dumnealui mi-a spus ca aparatul merge. Vom demara o ancheta pentru a vedea ce s-a întamplat acolo. Am înteles ca doamna doctor Bumbaru l-a chemat pe doctorul Ilies, acesta nu a venit sa vada pacienta. Adevarul este ca nu se face asa ceva, nu asa se trateaza pacientii. Trebuie stranse declaratii de la toti cei implicati Cei implicati, adica medicii de la UPU si Ortopedie, vor da declaratii, dumnealor paseaza momentan raspunderea unul de la celalalt. Nu s-a procedat corect. Nu faptul ca nu mergea aparatul a fost motivul trimiterii pacientei la Craiova”, a spus medicul Cristina Caliman, directorul adjunct al Spitalului Judetean de Urgenta Targu-Jiu.

sursa http://www.gorj-domino.com

Nemultumit de serviciile unui doctor? Ginditi-va sa depuneti o reclamatie

Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical
Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical

Primesc din ce in ce mai multe telefoane privind potentiale cazuri de malpraxis medical. Si asta nu din cauza ca cei care ma contacteaza sunt nerabdatori sa isi petreaca urmatoarea perioada de timp in instantele de judecata.. In principal, cresterea numarului de telefoane se datoreaza faptului ca medicina nu este diferita de celelalte profesii din Romania. Unii doctori sunt exceptionali, unii sunt grabiti si gresesc din aceasta cauza, unii nu stiu sa gestioneze relatia cu pacientul iar unii pur si simplu sunt incompetenti.

Chiar daca dvs sau o persoana iubita este victima unei greseli medicale (cunoscuta sub numele de malpraxis medical) asta nu inseamna in mod automat ca aveti un caz pentru care merita inceputa procedura judiciara civila sau penala.

Trebuie sa stiti faptul ca aceste cazuri de malpraxis sunt destul de costisitoare deoarece necesita interventia unor experti in domeniul medical. Nici un avocat, indiferent de experienta sa in domeniu, nu va avea cunostintele de specialitate ale unui medic.

Din aceasta cauza – si avind in vedere ca partile adverse (medicul acuzat de malpraxis si asiguratorul acestuia) beneficiaza de cunostinte solide in domeniu – prezenta in dosar a unui expert in domeniul medical este esentiala pentru maximizarea sanselor de a cistiga un litigiu. In primul rind, un asemenea expert trebuie consultat doar pentru a vedea daca cazul prezentat este intr-adevar un caz de malpraxis. Cu cit dosarul este mai complex – procedurile medicale acuzate sunt mai specializate si complexe – cu atit costurile cu expertii parte vor creste.
Desi in Romania nu exista o statistica oficiala cu privire la dosarele de malpraxis, studiile din tarile din Vest si Canada (deoarece legislatia sa este asemanatoare cu cea continentala) arata ca medicii cistiga in proportie de 85% din dosarele in care reclamantii nu isi asigura o consultanta specializata in domeniul medical. Iar asta demonstreaza faptul ca deschiderea unei proceduri judiciare in conditiie in care reclamantul nu dispune de opiniile expertilor este foarte riscanta, inclusiv prin prisma faptului ca un reclamant nu va fi in stare nici sa arate judecatorului in mod clar si concis unde exista eroarea medicala si in ce consta aceasta. Si in aceste conditii, cum poti spera la o solutie favorabila?

Cind analizez un potential caz de malpraxis iau in calcul toate aceste aspecte. Dar faptul ca resping un anumit caz nu inseamna ca tu, ca si pacient, nu ai drepturi. Daca nu esti multumit de un doctor trebuie sa stii faptul ca poti depune reclamatie la Colegiul Mediciilor.

Actiunea disciplinara poate fi pornita in termen de cel mult 6 luni de la data savarsirii faptei sau de la data cunoasterii consecintelor prejudiciabile.

Plangerea impotriva unui medic se adreseaza colegiului al carui membru este medicul. Acesteia i se va da curs  numai in cazul in care contine urmatoarele elemente de identificare:
-numele, prenumele, domiciliul si calitatea petentului;
-numele, prenumele si locul de munca ale medicului impotriva caruia se face plangerea;
-descrierea faptei si indicarea datei cand aceasta a avut loc;
-prejudiciul creat pacientului;
-semnatura petentului.

Plangerea se va depune personal sau prin mandat cu procura ori poate fi trimisa prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire. Nu se vor inregistra plangerile trimise prin fax ori depuse sau trimise in copii.

Sfaturi practice:

1. Fiti concis in plingerea dvs. Evitati includerea de informatii irelevante.
2. Fiti profesionist. Evitati atacurile la persoana sau comentarii lipsite de bun simt
3. Intocmiti plingerea la un calculator si nu o scrieti in forma olografa (de mina).
4. Anexati toate documentele medicale disponibile. Ideal ar fi sa anexati dosarul pacientului.

Multi dintre clientii cu care discut imi spun:  “nu doresc ca cineva sa treaca prin ce am trecut eu”. Daca simtiti acest lucru, atunci datorati comunitatii si dvs insiva ca situatia sa fie facuta publica prin depunerea unei plingeri. Este posibil ca dosarul dvs sa fie rezultatul unei situatii pe care nici un doctor nu o putea prevede si care este la limita stiintei medicale. Sau poate nu sunteti prima persoana care faceti o plingere impotriva doctorului respectiv dar este reclamatia in baza careia se va face o ancheta ce va determina la exercitarea unui act medical mai corect si mai sigur pentru pacienti.

Ginditi-va in felul urmator:  daca nimeni nu reclama cazurile de malpraxis, atunci va garantez ca nimic nu se va schimba in sistemul sanitar.

Medici stomatologi condamnati pentru malpraxis

Anunturi din presa, legi, proiecte de lege
Anunturi din presa, legi, proiecte de lege

Cristina Pasere a trait o adevarata drama, dupa ce a gasit pe Internet o oferta promotionala pentru studenti. A mers la stomatolog pentru a-si pune o proteza dentara, insa finalul a fost unul cumplit.

Tanara a gasit pe Internet o oferta care oferea reducere de 50 la suta la serviciile stomatologice. S-a prezentat la medicul Matin Salehi Asad si la sotia acestuia, Madalina Salehi pentru a-si pune o proteza dentara.

Dupa cateva saptamani a inceput sa aiba dureri greu de suportat. Medicii au incalcat mai multe drepturi ale pacientei. Cristina a apelat la Colegiul Medicilor Dentisti din Timis. Cazul medicilor Matin Salehi Asad si Madalina Salehi a ajuns si in instanta, scrie tion.ro.

Din cauza tratamentelor aplicate necorespunzator pacienta are diagnosticul de “infectii intraradiculare cu depasirea apexului si invadarea paradontiului in zona periapicala, rezultate ca urmare a unor tratamente de canal incomplete, reactii acute repetate, canale obturate incomplet cu material compozit in gutaperca”.

Dupa mai bine de un an instanta a stabilit ca medicii sunt vinovati si trebuie sa plateasca daune morale in valoare de 16.000 de lei si inca 4000 de lei cheltuilei de judecata.

 

Sursa: realitatea.net

 

 

Mesaj catre doctori: spuneti „Imi pare rau” si nu veti fi reclamati

Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical
Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical

In urma unui articol citit in ziarul The New York Times cu ceva timp in urma, am inceput sa intreb clientii care ma contacteaza cu privire la cazurile de malpraxis daca ar fi urmat calea justitiei in cazul in care ar fi primit scuze din partea medicului / personalului medical pentru erorile provocate.

Rezultatul a fost putin surprinzator pentru mine, avind in vedere faptul ca romanii sunt priviti ca niste procesomani mai ales prin prisma statisticilor ce ne demonstreaza cresterea numarului de dosare aflate pe rolul instantelor de judecata. Concluzia acestui „sondaj” a fost ca doctorii care si-ar fi cerut scuze pentru greselile lor ar fi avut parte de mai putine reclamatii decit cei care nu si-ar recunoaste eroarea profesionala.

Daca discutati cu asiguratorii (ce practica asigurari pentru malpraxisul medical) sau cu managerii de spitale o sa observati ca tactica preferata este „neaga si apara-te”. Juristii acestora avertizeaza medicii ca orice recunoastere a unei greseli sau chiar exprimarea vreunui regret este echivalentul unei invitatii date pacientului sa il reclame.

Insa clientii cu care am discutat considera ca daca ar fi fost instiintati rapid despre erorile medicale si ar fi primit scuze (eventual si o compensatie corecta, nu neaparat sub forma baneasca) nu ar fi inceput nici o procedura judiciara civila, disciplinara sau penala impotriva medicului sau unitatii medicale. In plus, pacientii considera ca aceste lucruri ar fi ajutat la reabilitarea medicului in fata sa, ar fi diluat supararea si dorinta de „razbunare” pe care un pacient le are in urma unei erori medicale si care alimenteaza dorinta deschiderii unui proces civil sau penal.

Ideea este simpla: asuma-ti responsabilitatea fata de pacient.

In aproape toate cazurile pe care le-am avut, clientul a venit la mine manat de frustrarea pe care o are si de lipsa de informatii / comunicare pe care a simtit-o in relatia cu medicul si spitalul.

Stimati cititori, ce credeti? Daca doctorul dvs va cere scuze pentru greseala sa; daca dvs chiar credeti ca doctorul isi regreta eroarea, nu este mai putin probabil sa il reclamati?

Ce medic e acuzat de malpraxis de doua ori într-o saptamâna

Anunturi din presa, legi, proiecte de lege
Anunturi din presa, legi, proiecte de lege

Seful sectiei Anestezie Terapie Intensiva de la Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) Vaslui, medicul anestezist Aurel Zabolotnâi, este acuzat de malpraxis de familia unei adolescente în vârsta de 16 ani care sustine ca fata a murit în urma administrarii unei doze prea mari de anestezic facuta într-o interventie chirurgicala.

Fata este cel de-al doilea pacient al medicului Aurel Zabolotnâi care a murit în mai putin de o saptamâna. Potrivit mamei, adolescenta a acuzat dureri în zona abdominala iar medicii de la Spitalul de Urgenta din Vaslui au decis ca ea sufera de apendicita si are nevoie de interventie chirugicala. ”Am adus-o la spital pe picioarele ei si o iau în patru scânduri. Era o fata ca o floare. Nu stiu ce ma fac eu acum. Nu s-a asteptat nimeni ca de la o apendicita sa se ajunga aici. Sa nu se atinga nimeni de fata, vreau sa o duca la Bucuresti sa vedem de ce a murit ca aici se acopera unul pe altul”, a spus mama fetei. Continue reading Ce medic e acuzat de malpraxis de doua ori într-o saptamâna

Schimbari legislative in domeniul malpraxis medical

Anunturi din presa, legi, proiecte de lege
Anunturi din presa, legi, proiecte de lege

Noul proiect al Legii sanatatii prevede ca asiguratorul de malpraxis va prelua diferendul dintre pacient si unitatea medicala si va fi obligat sa plateasca si despagubiri morale, nu doar materiale, asa cum se intampla in prezent, a anuntat, joi, ministrul Sanatatii, Vasile Cepoi si preluat de gandul.info

“De asemenea, au fost stabilite o serie de termene clare in care pacientul va fi despagubit. O alta noutate adusa de proiect este aceea ca asiguratorul va avea obligatia sa propuna rezolvarea neintelegerilor mai intai pe cale amiabila”, a mai spus Cepoi, intr-o conferinta de presa organizata cu ocazia prezentarii proiectului finantat din fonduri europene “Calitate in sanatate prin instruirea medicilor de familie”.

Ministrul a explicat ca, daca pacientul care se considera vatamat refuza rezolvarea pe cale amiabila, conflictul va continua in justitie.

La randul sau, presedintele Colegiului Medicilor din Romania (CMR), Vasile Astarastoae, a spus ca Romania este singura tara din Europa care nu are, in legislatie, solutia intelegerii pe cale amiabila.

“Romania, pe aceasta cale politieneasca, pune pacientul sa mearga in procese costisitoare, iar medicul, la fel. In Romania, se promoveaza o cultura conflictuala, ne intereseaza sa curga sange. Noi nu avem cultura dialogului, iar actul medical este afectat. Chiar interventia unor politicieni in actul medical afecteaza statutul medicului”, a mai spus Astarastoae.

Potrivit presedintelui CMR, in cei 10 ani in care personalul medical s-a asigurat pentru aparitia posibilelor cazuri de malpraxis, au fost acordate doar cinci despagubiri, toate pentru daune materiale, fara cele morale.

Astarastoae a mai subliniat, in acelasi context, ca actul medical se bazeaza pe incredere. “Neincrederea nu poate sa produca decat pierderi pentru pacient. Intr-o societate conflictuala, mai exista si o legislatie stufoasa. Exista atatea acte normative, incat nici nu stii cand ai incalcat legea. Iar aceste acte stufoase au si filosofii contrare, care uneori emana de la aceeasi institutie. In acest context, intr-o cultura conflictuala, medicul poate sa fie acuzat. Toata lumea se repede spre CMR, care trebuie sa rezolve tot”, a mai spus presedintele CMR.

 

Despre mine

Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical
Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical

Numele meu este Mihai Costache si sunt avocat titular al cabinetului individual de avocatura ce imi poarta numele. Ca arii de expertiza in domeniu practicii avocatiale ma limitez doar la penal (in special cele privind infractiunile la regimul circulatiei pe drumurile publice), penal-economic si cazurile de malpraxis medical.

Practica mea in domeniu malpraxisului medical este indreptata catre scopul de oferi o liniste sufleteasca persoanelor care au suferit vatamari sau care chiar au pierdut pe cineva drag. In timp ce fiecare caz de malpraxis este diferit iar rezultatele obtinute inpractica profesionala nu pot prezice viitoare succese, va pot spune ca ma simt privilegiat sa imi ajut clientii si familiile lor sa obtina compensatii ca urmare a suferintei indurate.

Revista „British Medical Journal” a efectuat un sodaj in 24 de tari din toata lumea si a intrebat subiectii „cum ar defini un doctor bun?”. Raspunsurile au inclus calitati cum ar fi compasiunea, umanitate, competenta, implicare, empatie, respect, creativitate si simtul dreptatii.Sunt de acord ca un doctor bun in profesia sa trebuie sa aiba toate aceste calitati. Dar as mai adauga inca 2 calitati: sa fie sincer cu oamenii si sa aib? capacitatea de a-i ajuta sa se vindece.

Motivul pentru care am inceput acest blog este de a incerca, in masura posibilitatilor mele, sa ofer informatii persoanelor care au fost victimele unor cazuri de malpraxis. Sa pot ajuta persoanele care au fost tradate de catre medicii si personalul medical pe mina carora si-au lasat viata si sanatatea.

Mai multe studii de specialitate facute in legatura cu malpraxisul medical au concluzionat ca cele mai multe victime a malpraxisului medical nu au contactat niciodata un avocat specializat si nici nu au initiat vreo procedura juridica pentru a fi despagubiti.

Este posibil sa nu aveti nici un temei pentru un caz de malpraxis, dar consider ca este necesar sa obtineti informatii importante pentru a sti daca aveti sau nu un potential caz si ce trebuie sa faceti sau ce drepturi aveti in calitate de victima a unui malpraxis. Am inceput acest blog ca oamenii care au suferit de pe urma unui caz de malpraxis sa aib? minimul de informatie, GRATUIT.

In plus, aceasta metoda de informare imi foloseste in mod indirect atunci cind clientii vor dori sa lucreze cu mine J Oferind aceste informatii in mod gratuit cistig timp – pe care altfel il pot pierde atit eu cit si clientul meu iar cu toti stim ca „time is money” – in fiecare zi explicind aceleasi aspecte privind cazurile de malpraxis.

Acest blog imi ofera posibilitatea de a-ti spune ce trebuie sa stii astfel incit sa poti decide daca esti victima unui caz de malpraxis ce poate fi dovedit in fata unei instante penale sau civile. Chiar daca cazul tau nu este unul intemeiat si nu vom lucra impreuna, macar ai invatat ceva despre drepturile tale ca si pacient si poti indruma si pe altii.

Cei mai multi avocati – desi nu sunt multi avocati specializati in malpraxis, personal cunosc inca 2 colegi – ar dori sa iti programezi o intilnire (platita) pentru a obtine aceste informatii. Insa eu cred ca trebuie sa obtii aceste date intr-un format usor de inteles si citit, in mod gratuit si fara nici o obligatie.

In final, as dori sa precizez faptul ca acest blog nu se doreste a fi unul indreptat impotriva medicilor sau personalului medical si nici nu indeamna la pornirea unor vinatori de vrajitoare. Nu orice esuare in vindecarea unei boli este rezultatul unui caz de malpraxis.

Doctorii ne pot ajuta sa ne prelungim viata dar nu exista garantii ca tratamentul medical va functiona. Doctorii sunt esentiali intr-o societate moderna dar nu nici chiar ei nu pot face minuni.

Acest blog se adreseaza atit pacientilor cit si doctorilor sau personalului medical pentru a-i invata cum sa se apere in cazul in care sunt acuzati de malpraxis.

La fel de bine, blogul se adreseaza si managerilor de unitati medicale private sau publice a caror raspundere poate fi atrasa in cazul in care unul dintre medicii lor (personal medical) este chemat in judecata pentru un caz de malpraxis.

Orice propunere sau feedback cu privire la subiecte sunt binevenite; la fel si criticile constructive.