Cum sa eviti un diagnostic eronat

Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical
Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical

Un caz de malpraxis sub forma unei erori in stabilirea unui diagnostic apare atunci cind medicul ajunge la o concluzie eronata cu privire la boala de care pacientul sufera

Datorita faptului ca in Romania nu exista o analiza si o statistica in acest sens, ma multumesc sa va spun ca in Canada un procent de 7.5% din numarul total al pacientilor sunt victime ale acestei forme de malpraxis medical.

Cauzele aparitiei acestui tip de cazuri de malpraxis medical

Exista mai multe motive pentru care un medic poate diagnostica in mod eronat un pacient si nu intotdeauna este culpa medicului:

Lipsa informatiilor: desi are obligatia pacientul nu ofera medicului informatii complete sau corecte referitoare la istoria sa medicala. Daca medicul nu este informat despre toate simptomele de care pacientul sufera atunci este posibil sa nu poate diagnostica corect boala pacientului.

Doctori multipli: atunci cind un pacient este tratat / consultat de mai multi medici pot exista deficiente in comunicarea dintre acestia. Cind un medic se ocupa doar de o parte a bolii pacientului si nu comunica in mod eficient cu ceilalti medici ( mai ales in cazul echipelor multidisciplinare) atunci pot apare erori in stabilirea diagnosticului

Inertia in stabilirea diagnosticului: daca primul medic ce examineaza pacientul nu efectueaza o examinare completa si corecta atunci ceilalti medici ce se vor baza pe concluziile acestuia vor gresi la rindul lor. Cel mai intilnit caz este atunci cind primul medic este si cel care interpreteaza imaginile tomograf ( CT) in mod eronat iar urmatorii medici stabilesc tratamente si diagnostice in baza interpretarii eronate facute de primul medic.

Lipsa analizelor sau gresita interpretare a rezultatelor: Un diagnostic poate fi gresit si datorita lipsei de diligenta a medicului care nu dispune efectuarea analizelor relevante ( conform protocoalelor existente) sau interpreteaza gresit rezultatul acestora. Un exemplu l-am intilnit intr-un dosar in care pacientul a fost tratat cu antibiotice ( mai multe chiar) fara sa existe o analiza care sa fi identificat infectia si comportamentul acesteia la diferite tipuri de antibiotice.

Sfaturi:

1.Dupa ce medicul dvs va consulta si stabileste diagnosticul solicitati si un diagnostic diferential. Diagnosticul diferential este o etapa de diagnostic în care diagnosticul prezumtiv este comparat cu tablourile clinice ?i paraclinice a altor afec?iuni cu simptomatologie asem?n?toare

2. Intocmiti o lista: nu neaparat in sensul de a scrie pe hirtie simptomele ( desi ar fi recomandabil) dar cind discutati cu medicul incepeti sa-I descrieti simptomele dvs incepind de sus in jos – adica de la cap catre picioare. Nu uitati sa-l informati si despre coordonatele in timp ale aparitiei simptomelor si durata acestora. Atit timp cit nu oferiti informatii corecte si complete nu puteti avea pretentia de la medic de a stabili un diagnostic corect – medicul este un profesionst si nu un ghicitor in stele.

3. Antecedentele medicale: cind va intilniti cu un medic pentru prima data nu uitati sa-I faceti o mica istorie a problemelor dvs medicale – atit boli ( alergii, operatii chirurgicale, etc) cit si tratamente prescrise.

4. Analizele medicale: multe erori de diagnosticare apar datorita faptului ca medicul nu reuseste sa analizeze rezultatele analizelor medicale efectuate sau le interpreteaza in mod eronat. Nu uitati sa solicitati o copie a rezultatelor analizelor medicale ( este dreptul pacientului conform legii 46/2003). Mai mult, daca aveti analize efectuate in trecut nu uitati sa le oferiti medicului care va consulta astfel incit sa isi poata forma o imagine corecta despre sanatatea dvs.

5. Nu evitati google: dupa ce medicul stabileste un diagnostic, va puteti informa despre boala stabilita folosind resursele online. IMPORTANT: google nu poate inlocui o vizita la medic!! Nu va diagnosticati si tratati singuri utilizind resursele online.

6. Obtineti o a doua opinie medicala: aveti dreptul sa fiti consultat de un alt medic pentru a obtine o noua opinie medicala privind diagnosticul dvs. Nu este vorba de neincredere in medicul curant iar acesta nu are nici un motiv sa se considere jignit daca dvs veti solicita o a doua opinie.

7. Repetati analizele: daca aveti cel mai mic dubiu cu privire la corectitudinea analizelor efectuare nu ezitati sa le repetati.

8. Comunicarea: cel mai important aspect la relatiei medic-pacient este comunicarea deplina si sincera dintre cele 2 parti ale raportului medical. Oferiti informatii complete despre dvs si solicitati raspunsuri la orice intrebare sau nelamurire aveti.

Nimeni nu cunoaste corpul pacientului decit el insusi si cu cit oferiti mai multe informatii medicului cu atit cresteti sansa ca acesta sa diagnosticheze corect boala de care suferiti si sa va prescrie tratamentul eficient.

Doctorii – intre medicina si afacerile cu medicamente


Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical
Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical

DISCLAIMER

Articolul urmator este scris cu intentia directa de a fi provocator, impertinent, indraznet si distractiv.

Daca nu ai umor sau esti o persoana plicitisitoare atunci nu ar trebui sa citesti acest articol. Dar daca totusi il citesti, atunci o faci pe propriul tau risc. Te rog sa nu postezi mesaje critice la acest articol deoarece sunt plictisitoare si previzibile.

Daca esti avocat ce reprezinti un medic si ai citit acest articol atunci nu folosi acest articol in fata unei instante de judecata deoarece nu are valoarea probatorie unei marturisiri sau unei declaratii de martor insa poti folosi articolul ca sa conversezi cu alti colegi avocati.

Articolul cuprinde generalizari intentionate in scopul de a imbunatati spiritul literar al articolului deci nu va impacientati daca nu va recunoasteti in descriere. KEEP CALM!!

——————————–

Sunt un avocat care isi cistiga existenta din dosare de malpraxis medical de multi ani si va spun direct: Nu aveti incredere in doctorul dvs. Nu exista nici o indoiala ca in ziua de astazi doctorii sunt mai mult oameni de afaceri decit medici. Inainte de a va impacienta si sa ma criticati este suficient sa va ginditi la ceea ce inseamna “turism medical” sponsorizat de catre firmele distribuitoare ( de exemplu deplasarile in strainatate la congrese internationale pe teme medicale).

In consecinta nu trebuie sa va incredeti in medicul dvs mai mult decit in brokerul ce actioneaza la Bursa (asta daca sunteti destul de inconstient sa aveti un asemenea broker – vezi cazul Harinvest). Nici medicului si nici brokerului nu le pasa de dvs; in primul rind le pasa de ei. Din aceasta cauza brokerul intotdeauna incearca sa va convinga ca piata de actiuni este in crestere dar este primul care isi vinde actiunile; medicul este primul care inceteaza a lua medicamentul ce tocmai la prescris pe reteta

Luati ca exemplu medicamentele pe baza de KETOCONAZOL. Cunosc persoane din industria medicamentelor care utilizau medicamente ce contineau aceasta substanta. Desi nu erau doctori cunosteau faptul ca in 2011 aceste medicamente au fost retrase de pe piata in Franta datorita faptului ca cei de la Comisia Europeana au constat ca incidenta toxicitatii hepatice este mai mare in randul celor care se trateaza cu pastile cu ketoconazol comparativ cu cei care se trateaza cu alte medicament. Mai mult, in presa americana aparuse faptul ca pastilele cu ketoconazol pot cauza probleme grave la grandele suprarenale si leziuni ale ficatului care sa necesite un transplant sau care chiar pot fi fatale. In mod evident, aceste persoane au incetat sa ia aceste medicamente desi medicamentele respective se gaseau la vinzare pe piata si erau in continuare prescrise de catre medici.

In toata aceasta perioada (intre anul 2011 si noiembrie 2013 cind medicamentul a fost retras de pe piata de catre Agentia Nationala a Medicamentului) doctorii romani au continuat sa prescrie aceste medicamente ca si cum totul era OK.

Va amintiti cum s-au comportat anumiti medici care au cercetat internetul pentru a scoate informatii sau rapoarte stiintifice atunci cind s-a pus problema vaccinarii copiilor impotriva HPV? Va reamintiti ce incinse erau discutiile si cit de multe rapoarte stiintifice umblau in mediul on-line?

Deci se putea face acelasi lucru si pentru alte medicamente daca exista un minim de diligenta profesionala. Informatia nu era secreta, orice doctor o putea obtine foarte usor insa au preferat sa se comporte ca si cei de la Bursa – stiu ca exista companii cotate ce o duc foarte prost / medicamente “dubioase” dar pastreaza informatiile pentru ei.

S-a mai discutat acest conflict de interese ce exista atunci cind medicii prescriu medicamente scumpe (raportat la medicamente similare) doar pentru a obtine bonusurile promise de catre companiile distribuitoare.

Sfatul meu? Ar fi bine sa cunoasteti un doctor care practica medicina si nu o afacere. Si daca vedeti la cabinetul sau o coada lunga de agenti de vinzare, fugiti repede chiar daca il cunoasteti de mult timp.

Medicul trebuie sa fie asemenea unui judecator : trebuie sa cunoasca medicamentele, sa stie efectele benefice si cele contraindicatiile si sa prescrie medicamentul cel mai bun pentru tratament si nu pe cel in urma caruia va obtine cel mai mare bonus.

 

articol inspirat de catre Dr. Peter Rost, M.D., fost Vice Presedinte  al companiei de medicamente Pfizer

 

Jurisprudenta in materie de malpraxis medical

Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical
Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical

Chirurgia estetica si despagubiri pentru accidentele medicale

Instanta de fond a decis ca medicul anestezist si chirurgul au incalcat in mod culpabil obligatia de informare si consiliere si au fost obligati sa achite cu titlu de daune-interese un procent de 30% din referentialul prevazut de catre ONIAM.

Curtea de Apel a respins recursul mostenitorilor victimei precizind ca decesul a avut loc datorita unui accident medical care insa nu comporta erori iar Oficiul national pentru compensarea accidentelor medicale, a afectiunilor iatrogene si a infectiilor nosocomiale (ONIAM) ar fi fost obligat la plata si restului de 70% doar daca interventia chirurgicala cosmetica ar fi fost clasificata ca si act de ingrijire medicala.

Nota: in sistemul francez, daunele interese ce se acorda victimelor este stabilit de catre un judecator si se bazeaza pe in referential stabilit de catre ONIAM cu scopul de a asigura o egalitate in acordarea daunelor de catre diferitele instante nationale.

Sistemul de despagubire francez are la baza principiul solidaritatii; ONIAM este o institutie publica aflat in subordonarea Ministerului Sanatatii

Pentru o mai buna intelere a spetei trebuie cunoscut faptul ca legea franceza (Codul Sanatatii) recunoaste si raspunderea medicala obiectiva in sensul in care se considera ca victima trebuie despagubita chiar daca nu exista culpa medicului in producerea respectivului prejudiciu. Aceste despagubiri sunt achitate exclusiv de catre ONIAM si nu de catre medici.

Compensarea contaminarii ca urmare a transfuziei nu include imprudenta: dura lex, sed lex

Un hemofilic din copilarie este infectat cu HIV si despagubit de catre Fondul de Compensare a persoanelor transfuzate si a hemofilicilor, în perioada 1994 – 1998. În 2000 acesta se casatoreste, iar în 2002, sotia si fiica sa, nascuta în acelasi an sunt diagnosticate ca fiind contaminate cu virusul HIV. ONIAM (a se vedea nota de la speta anterioara cu privire la scopul organizatiei) face sotilor o oferta de compensare a prejudiciilor, pe care acestia o accepta partial, refuzând partea corespunzatoare perturbarii conditiilor lor de viata.

Sotii sesizeaza Curtea de Apel, iar ONIAM anunta ca îsi retrage oferta facuta sotului ca o compensare a daunelor morale pe care pretinde a le fi suferit ca urmare a contaminarii sotiei si fiicei sale.

Încalca Codul de Sanatate Publica, acea instanta care, pentru a obliga ONIAM la compensare, retine, în primul rând, certitudinea ca, în cazul în care nu ar fi fost contaminat cu virusul SIDA, el nu ar fi putut sa-si contamineze sotia si ca, prin urmare, contaminarea care reprezinta sursa obligatiilor ONIAM se afla în legatura obiectiva cu prejudiciul pentru care reclamantul solicita despagubiri.

Având în vedere si culpa reclamantului in sensul in care acesta a întretinut cu buna stiinta relatii sexuale neprotejate cu sotia sa, acest comportament îl face responsabil, rezultind o responsabilitate comuna ceea ce reduce obligatia ONIAM de a acoperi prejudiciul la doar o treime.

In privinta daunelor solicitate de catre sotie si fiica infectata, ONIAM nu poate fi facut responsabil, nici macar partial, pentru prejudiciile pretinse atunci când aceasta contaminare a fost cauzata de relatiile sexuale neprotejate pe care persoana le-a practicat cu buna stiinta.

 

Prestatie în compensare, vatamare corporala si efectul asupra starii de sanatate

Printr-o hotarâre Curtea de casatie precizeaza ca, daca este corect sa se considere ca in prima instanta Curtea de Apel din Bordeaux, stabilind cuantumului compensatiei datorat sotiei, include printre altele compensarea unei vatamari corporale pe care aceasta a suferit-o desi nu demonstreaza ca despagubirea compenseaza un handicap, aceasta nu scuteste instanta de a lua în considerare starea de sanatate a sotiei, degradata de urmarile accidentului si pe care ea le-a mentionat în concluziile sale.

Spitalele – ar fi bine sa le cunosti in prealabil. Dar cum?

Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical
Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical

Desi nu sunt un suporter al interventiei statului in viata privata sau in cadrul relatiilor comerciale (mai ales in Romania de astazi cind statul minimal ar fi o binecuvintare) exista totusi o modalitate prin care statul poate ajuta cetatenii sai sa evite – pe cit posibil – un malpraxis medical.

Aceasta modalitate consta in infiintarea unei platforme care sa contina mai mult date statistice si de specialitate in baza carora sa poti face o comparatie intre serviciile diferitelor unitati medicale (private sau publice). In acest moment, statul este singurul care are la dispozitie sau poate colecta aceste date iar in baza lor se pot face o multime de tool-uri utile pacientilor.

Un exemplu simplu de urmat – daca Ministerul Sanatatii si-ar da o minima silinta – este cel prezentat aici si intocmit de guvernul american.

Aceasta platforma ar ajuta foarte mult pacientii mai ales in privinta luarii unor decizii temeinice privind sanatatea lor. Informarea completa a pacientilor ar ajuta pe acestia sa poata evita un malpraxis medical prin identificarea unitatilor medicale cu probleme de organizare, dotare si prin analizarea conduitei medicilor ce lucreaza in unitatile respective

Mai mult, o asemenea platforma te poate ajuta sa faci o minima comparatie intre unitatile medicale si astfel vei putea alege acel furnizor de servicii medicale care presteaza cele mai bune servicii raportate la nevoile pacientului. Unele unitati medicale sunt mai performante in domeniul urgentelor, altele in tratarea pneumoniilor, al transplantului, etc.

Cel mai mare avantaj adus consumatorilor de servicii medicale de catre o asemenea platforma consta in posibilitatea vizualizarii unui clasament al performantei unitatilor medicale si – implicit – al medicilor ce lucreaza in respectivele spitale. In timp ce apelarea la un spital de o calitate buna nu iti garanteaza faptul ca nu vei fi victima, colaborarea cu unul care este deja recunoscut pentru serviciile sale slabe sau pentru profesionalismul scazut al personalului medical iti va creste simtitor sansele de a suferi de pe urma unul malpraxis medical.

Astfel, in cadrul unui management performant spitalele vor insista in cresterea profesionalismului personalului medical si vor evita pe cit posibil angajarea unor medici care deja au in trecut acuzatii dovedite de malpraxis medical. Iar o directionare a fondurilor de la bugetul de stat in functie de performantele medicale ale spitalelor ar rezolva criza de bani existenta in sistemul sanitar cel putin in privinta resurselor.

Deci nu este de greu sa imbunatatesti viata cetatenilor dar pentru asta trebuie sa existe o minima vointa. Politica, de cele mai multe ori.

 

Jurisprudenta in materie de malpraxis

Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical
Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical

Vaccin contra hepatitei B: caracterul defectuos si autoritatea judecatorului

Dupa stabilirea cu exactitate a faptului ca exista o imposibilitate de a dovedi stiintific atat legatura de cauzalitate cat si absenta vreunei legaturi intre scleroza in placi si vaccinarea impotriva hepatitei B, exista insa prezumtii pornind de la aceasta legatura de cauzalitate, Curtea de Apel a considerat  – avind in vedere starea anterioara a victimei, istoricul sau familial, originea etnica, intervalul de timp dintre momentul administrarii injectiilor si declansarea bolii, precum si la numarul neobisnuit de mare de injectii administrate – ca exista prezumtii grave precise si concordante care permit stabilirea unei legaturi intre vaccinarile litigioase si declansarea sclerozei in placi de care sufera.

Cu toate acestea Curtea de Apel constata ca un produs nu poate fi retras de pe piata numai pentru simplul fapt ca nu satisface asteptarile unei anumite persoane; ca beneficiul asteptat din partea vaccinului contra hepatitei B din partea publicului utilizator este – inainte de toate – o protectie eficienta impotriva acestui virus ceea ce este un motiv pentru care vaccinul contra hepatitei B – care probabil a salvat mii de vieti pentru care riscul “hepatitei B” a fost cu mult mai mare decat riscul “sclerozei in placi” – nu a fost retras de pe piata si a primit pana in momentul de fata autorizatiile necesare

 

Definirea infectiei nosocomiale

Daca alineatul I a articolului L. 1142-1 din Codul sanatatii publice impune unitatii sanitare responsabilitatea infectiilor nosocomiale, exogene sau endogene cu exceptia situatiei in care se raporteaza dovada existentei unei cauze externe, doar o infectie care survine in timpul / spre sfarsitul internarii si care nu a fost nici prezenta  – nici macar in incubatie la inceputul internarii – poate fi considerata ca nosocomiala.

Libertatea individuala a persoanei spitalizata prin consimtamint pentru tulburari psihice

Un barbat se sinucide in timp ce se afla internat in baza  consimtamantului sau intr-o clinica. Fiicele si nora intenteaza actiune in justitie impotriva clinicii pentru despagubiri insa aceasta este respinsa de Curtea de Apel din Toulouse; decizie aprobata de prima camera civila a Curtii de Casatie ce retinut ca „rezulta din articolul L. 3211-2 al Codului de sanatate publica faptul ca o persoana internata in regim de spitalizare prin consimtamant pentru tulburari psihice are aceleasi drepturi legate de exercitarea libertatilor individuale ca si pacientii internati pentru alte cauze; iar in acest caz principiul aplicabil este cel al libertatii de circulatie si ca nu se poate aduce atingere acestei libertati prin constrangere, pe calea “oficializarii” regulilor de iesire din unitatea sanitara.”

 

Infectiile nosocomiale si raspunderea pentru eroare… ocazie de simplificari

Din articolul 1147 Cod civil (francez) rezulta ca atunci cand nu poate fi stabilita  – procentual – contributia fiecarui participant la producerea aceluiasi prejudiciu, stabilirea participatiei se face in mod egal intre ele.

Incalca acest text acea curte de apel care – pentru a spune ca o clinica declarata raspunzatoare in solidar cu un chirurg de prejudiciile suferite de un pacient ca urmare a unei infectii nosocomiale contractata de acesta din urma trebuie sa ofere garantie chirurgului impotriva acuzatiilor pronuntate impotriva sa – se margineste sa releve ca rezulta din raportul amiabil al unui expert ca unul dintre cei doi germeni identificati ca fiind sursa infectiei este nosocomial, ca acea clinica nu produce nici un element medical potrivnic, ca prezenta acestui germene este responsabilitatea sa atunci cand o unitate sanitara trebuie sa ia toate masurile necesare evitarii infectarii si prin urmare este necesar sa se retina vina clinicii in timp ce prezenta in corpul pacientului a unui germene de obicei asociat infectiilor nosocomiale  nu constituie in sine dovada ca nu au fost luate masurile aseptice care ii revin.

 

CEDO: Privarea de dreptul la asistenta medicala a unei femei insarcinate

Acuzand dureri acute, o femeia insarcinata in opt luni a fost examinata de o moasa din spital care a considerat ca nu era cazul sa cheme medicul de garda .

Acelasi tratament fiindu-i rezervat la un al doilea spital, abia dupa ce s-a prezentant la a treia unitate sanitara impreuna cu sotul ei femeia a fost examinata de un urolog care i-a prescris medicamente .

Durerile nefiindu-i atenuate, femeia a fost internata in aceasta a treia unitate sanitara unde medicii au constatat decesul copilului, dar cuplul neavand suma pretinsa ca aconto pentru operatia de extragere a fatului decedat a fost directionat catre o alta unitate medicala.

Pacienta a decedat in ambulanta care o transporta la acel spital. Reclamantii, sotul si fiul defunctei, invoca incalcarea articolului 2 din Conventie .

Curtea reitereaza ca prima teza din articolul 2 al Conventiei obliga statul nu doar sa se abtina de la a provoca decesul intentionat si nelegitim, dar sa ia si masurile necesare pentru a proteja vietile oamenilor aflate in jurisdictia acestuia. Aceste principii se aplica deopotriva in domeniul sanatatii publice.

Cu toate acestea , in cazul in care un stat contractant a luat masurile necesare asigurarii unui inalt nivel de competenta in domeniul ingrijirii sanatatii si pentru a garanta protejarea vietii pacientilor nu putem admite ca probleme precum o eroare de judecata din partea unui cadru medical sau o coordonare precara intre cadrele medicale cu privire la tratamentul unui pacient sunt suficiente in sine pentru a obliga un stat contractant sa dea socoteala in temeiul obligatiei pozitive de a proteja dreptul la viata .

In situatia prezentei spete ii incumba Curtii a stabili daca autoritatile nationale au facut ceea ce se astepta in mod rezonabil de la acestea si in special daca si-au indeplinit obligatia de a proteja integritatea fizica a pacientei, cu precadere prin acordarea ingrijirilor medicale corespunzatoare.

Pentru acest motiv, Curtea acorda importanta cronologiei evenimentelor precum si datelor medicale privind defuncta. De asemenea, Curtea apreciaza ca trebuie facuta distinctie in aceasta privinta, intre ingrijirile care au fost acordate pana la sosirea sa la ultima unitate sanitara si evenimentele care s-au desfasurat dupa sosirea sa la acest spital.

In aceasta speta decesul nu s-a datorat numai unor erori de judecata ale cadrelor medicale – acest lucru s-a intamplat pana la sosirea defunctei in acest ultim spital – dar si faptului ca aceasta nu a fost internata din cauza neplatii prealabile a cheltuielilor de spitalizare.

Cerinta financiara prealabila descurajanta a condus la o renuntare din partea pacientei la acordarea ingrijirii in cadrul acestui spital. Aceasta renuntare nu poate fi in niciun fel considerata ca putand fi efectuata intr-un mod documentat, nici ca fiind de natura sa exonereze autoritatile nationale de responsabilitate in privinta ingrijirilor care ar fi trebuit acordate defunctei .

Intr-adevar, Curtea subliniaza ca nu au existat dubii cu privire la gravitatea starii de sanatate a pacientei in momentul ajungerii sale la spital si nici cu privire la necesitatea unei interventii chirurgicale de urgenta a carei lipsa era susceptibila de a genera consecinte deosebit de grave.

Astfel defuncta a fost privata de posibilitatea de a avea acces la asistenta de urgenta corespunzatoare. Aceasta constatare este suficienta pentru Curte in a estima ca Statul nu si-a indeplinit obligatia de a proteja integritatea fizica . In consecinta, Curtea constata o incalcare a articolului 2 din Conventie, pe fond .

Sub aspect procedural, Curtea subliniaza ca in domeniul medical este importanta o reactie prompta din partea autoritatilor pentru a mentine increderea publica si respectarea statului de drept de catre public. Insa, in acest caz, procedura a durat mai mult de noua ani in total, din care aproape trei ani numai pentru singura faza administrativa de autorizare prealabila a urmaririlor ceea ce nu indeplineste cerinta unei examinari prompte.

Critica proiectului lege privind malpraxisul medical

Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical
Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical

In data de 01.10.2013 a fost postat pe site Ministerului Sanatatii proiectul Legii privind Raspunderea civila a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice (denumita in continuare „legea malpraxisului”) ce poate fi consultat aici.

Asa cum am mai precizat cu ocazia unui articol anterior (poate fi gasit aici) speranta ca vom avea un proiect de lege fiabil si echitabil in privinta pacientilor-victime este pe cale sa ramina  un simplu vis frumos.

Tin de la inceput sa spun ca sunt dezamagit de acest proiect de lege si cred ca nu va ajuta cu nimic pacientii sa isi obtina despagubirile mai rapid decit pina acum. Dimpotriva, proiectul de lege prevede o procedura administrativa (initial obligatorie dar acum vad ca a devenit facultativa) cu o durata de maxim 6 luni de zile si care prin modul in care aceasta se desfasoara si prin lipsa unor sanctiuni aplicabile in cazul nerespectarii legii de catre insesi unitatile medicale sau de catre personalul medical prefugureaza o ineficienta a legii intilnita deja in cazul legii 46/2003 asupra careia vom mai reveni.

 

Critica nr.1 – lipsa autonomiei unitatilor medicale publice cu privire la gestionarea cazurilor de malpraxis

Cele mai multe cazuri de malpraxis intilnite de mine (nu cunosc sa fi existat un studiu pe aceasta tematica deci nu pot oferi date statistice) se intimpla in unitatile medicale publice. Nu este in obiectul articolului sa tratez de ce se intimpla acest lucru dar asa stau lucrurile in acest moment.

Daca se doreste cu adevarat o rapida despagubire a victimelor malpraxisului atunci trebuie lasata gestiunea cazurilor de malpraxis in sarcina unitatilor medicale. Acestea trebuie sa adopte o atitudine pro-pacient ce poate fi rezumata in sintagma „informeaza victima, recunoaste vinovatia si ofera o justa despagubire”.

Din practica va pot spune ca unitatile medicale publice adopta pur si simplu politica “silenzio stampa” neexistind nici cea mica reactie in cazurile in care sunt notificate despre existenta unor cazuri de malpraxis cu exceptia celor ce fac obiectul unor reportaje TV.

Managerii unitatilor medicale publice, aproape in toate cazurile, lasa medicii acuzati sa se descurce singuri asteptind pur si simplu sa fie citati ca parte resonsabila civilmente. Nu am observat nici o tendinta de a negocia cu pacientii macar in ideea de a mentine neatinsa reputatia unitatii medicale. Pur si simplu asteapta sa fie citate de catre Parchet in dosarele penale deschise la plingerile pacientilor si spera doar sa nu fie obligate la plata unor mari sume de bani.

Critica nr.2 – eliminarea din aria raspunderii medicale a obligatiilor de rezultat

In mod traditional, incepind cu decizia pronuntata in cazul Mercier ( decizia Curtii de Casatie franceze din 20 Mai 1936), s-a admis faptul ca obligatia ce incumba personalului medical este o obligatie de mijloace.

O obligatie de mijloace inseamna ca debitorul acestei obligatii – in speta, personalul medical – trebuie sa puna in actiune toata priceperea sa pentru a obtine un anume rezultat dar fara sa se oblige la obtinerea a insusi rezultatului respectiv. In limbaj mai putin juridic, obligatia medicului de a trata o anume suferinta a pacientului se executa prin punerea in actiune a cunostintelor sale medicale cu maxima prudenta si promptitudine pentru a inlatura respectiva suferinta DAR nu se obliga la insasi vindecarea pacientului care poate sa nu survina in urma tratamentului medical prescris.

In noul proiect de lege, art 634 alin.2 va avea urmatorul continut: “In raport cu pacientul, obligatia medicului este una de diligenta de mijloace

Incerc sa fac abstractie de limbajul juridic deficitar avind in vedere faptul ca art 1481 NCC nu prevede sintagma “ diligenta de mijloace”ci doar “obligatia de mijloace” (iar in doctrina mai gasim sintagma “obligatie de diligenta”) si remarc faptul va sunt excluse obligatiile de rezultat ce incumbau personalului medical chiar daca cu titlul de exceptie.

In contrapondere cu obligatia de diligenta, cea de rezultat consta in faptul ca debitorul obligatiei (in speta, personalul medical) promite procurarea unui rezultat determinat prin toate mijloacele. Lipsa atingerii acestui rezultat va angaja raspunderea civila a medicului.

Chiar daca cu titlu de exceptie, obligatiile de rezultat sunt admise atit de catre doctrina (J.Penneau “La responsabilitte du medicin”, 1996) cit si de catre jurisprudenta franceza prin multiplele decizii ale curtilor de apel din Paris si Lyon, de exemplu.

Ca sa exemplific riscul unei asemenea prevederi legale am sa enumar citeva proceduri medicale considerate in practica judiciara ca fiind “ obligatii de rezultat” :

(i) chirurgul care s-a angajat sa efectueze o procedura medicala determinata in ceea ce priveste tipul generic al interventiei (amputatia de gamba, gastrectomie, histerectomie, pneumectomie);

(ii) medicul chirurg care s-a obligat sa faca o operatie estetica si care promite un rezultat geometric, sustinut si de catre o schita analizata si aprobata in prealabil de catre pacient in conditiile in care operatia este facuta in afara oricarui context terapeutic, cu scopuri exclusiv estetice.

In concluzie, in cazurile asemanatoare celor de mai sus medicul nu poate fi tinut raspunzator daca rezultatul nu este cel dorit de catre pacient si atit timp cit nu se poate face dovada unui comportament  profesional  neglijent,  inadecvat sau incompetent in exercitarea actului medical, inferior unor standarde  profesionale de pregatire si pricepere acceptate de comunitatea medicala nationala i/sau internationala atunci nu suntem in prezenta unui caz de malpraxis medical. Iar aceasta proba trebuie sa o produca pacientul ceea ce este costisitor avind in vedere extrema specializare a ariei de practica a malpraxisului medical.

Critica nr.3 – mentinerea principiului proportionalitatii raspunderii individuale in cazul echipelor medicale

Art 643 alin.1 din proiectul de lege are urmatorul continut:  “Toate persoanele implicate  in  actul medical vor raspunde proportional cu gradul de vinovatie al fiecareia”

In esenta, dispozitia mentionata este corecta – fiecare va raspunde pentru fapta proprie. Dar la o analiza mai atenta consider ca acest articol ar fi trebuit completat cu o dispozitie speciala similara cu cea a raspunderii comitentului pentru fapta prepusului in ideea de protectie a victimelor in cazul echipelor medicale.

Un caz special de malpraxis medical este acela ce se survine in interiorul salilor de operatii unde procedura medicala este savirsita de catre o echipa medicala formata din medici de specializari diferite, asistente, stagiari, etc in functie de specificul acesteia.

Astazi, in cazurile gestionate de mine cel putin, probarea raspunderii fiecarui membru al echipei medicale este o adevarata “probatio diabolica” deoarece starea de fapt este cunoscuta exclusiv de catre personalul medical ce a operat.

Nu trebuie uitat nici faptul ca Fisele Operatorii sunt intocmite la un interval de timp suficient de mare dupa finalizarea operatiei incit sa poata “acoperi” orice posibile erori medicale. Iar atunci cind eroarea medicala este destul de grava incit sa aiba capacitatea de a atrage raspunderea mai multor medici, atunci fiti siguri ca va exista complicitatea necesara semnarii unor fise operatorii “cosmetizate” care sa poata inlatura raspunderea civila / penala.

In alte tari, aceste situatii au fost rezolvate prin doctrina “ captain of the ship” iar esenta acestei constructii juridice este foarte simpla: medicul care este desemnat sef al echipei chirurgicale si care are dreptul sa isi aleaga colegii / asistentii care sa-l asiste in efectuarea operatiei are intreaga raspundere civila fata de pacient referitoare la desfasurarea procedurii medicale conform cu standardul medical. Orice victima isi va acoperi prejudiciul suferit prin chemarea in judecata a sefului echipei medicale, a unitatii medicale si a asiguratorului acestora urmind ca, ulterior, unitatea medicala sa isi desfasoare cercetarile sale interne pentru stabilirea responsabilitatii individuale.

 Critica nr.4 – inlaturarea nejustificata a raspunderii medicilor in cazul infectiilor nozocomiale

Dispozitiile art.652 lit.b din proiectl de lege prevad ca personalul medical nu raspunde pentru infectiile nozocomiale in ideea in care raspunderea civila revine in exclusivitate unitatilor medicale conform art 653 lit.a din acelasi proiect.

Prin definitie, infectia nozocomiala este o infectie contractata in unitatile sanitare cu paturi, care se refea la orice boala infectioasa ce poate fi recunoscuta clinic / microbiologic si pentru care exista dovada epidemiologica a contractarii in timpul spitalizarii.

Jurisprudenta franceza a statuat in mod constant existenta unei obligatii de rezultat in sarcina personalului medical si anume obligatia de securitate; mai mult, aceasta obligatie incumba inclusiv medicului care practica cu titlu liberal in cadrul cabinetului sau.

Inlaturarea unei asemenea raspunderi este cu atit mai bizara cu cit in cuprinsul Ordinului MS nr.916/2006 se prevad o suita de obligatii in sarcina personalului medical (raportate la obligatiile de serviciu a fiecarei categorii de personal) incluzind organizarea serviciului medical, folosirea corecta a tehnicii medicale, supravegherea bolnavului, etc.

Se poate sustine ca este suficienta raspunderea unitatii medicale, aceasta fiind mai solvabila decit personalul medical iar victima este mult mai protejata sub acest aspect. Punctul de vedere este corect dar parerea mea este ca efectul imediat consta in aparitia unor neglijente din partea personalului medical stiindu-se la adapost de orice angajare a raspunderii sale fata de pacient sub aspectul protejarii acestuia de infectiile nosocomiale.

Critica nr.5 – ineficienta procedurii prealabile

Ideea de a insera o procedura prealabila in cadrul careia sa se poata intilni si negocia medicul, unitatea medicala, asiguratorul si pacientul este o idee foarte buna si – aparent – in favoarea tuturor partilor implicate. Dar de la idee la legiferarea sa drumul este lung si plin de gropi.

In primul rind, procedura nu face nici o diferentiere intre cazurile de malpraxis ce produc decesul pacientului si cele care produc doar vatamari corporale.

Art 673 din proiectul de lege prevede ca “persoana care considera ca a fost prejudiciata …”ceea ce indica faptul ca si urmasii pacientului-decedat in urma unui malpraxis medical pot incepe o asemenea procedura.

Avind in vedere ca discutam de o posibila ucidere din culpa – daca pacientul a decedat – atunci asistam la o premiera in legislatia romaneasca: este pentru prima data cind partile pot negocia raspunderea penala pentru infractiuni contra vietii.

De ce spun asta? Pentru ca in cazul in care partile cad de acord asupra despagubirilor, organele de cercetare penala nu vor fi niciodata sesizate cu privire la infractiunea de ucidere din culpa. Art 681 alin.2 din proiectul de lege prevede in mod expres ca incheierea tranzactiei are drept efect “se stinge raspunderea juridica a medicului sau/si a furnizorului de servicii medicale , INDIFERENT de natura ei ….”  ceea ce ne face sa credem ca legiuitorul nu a avut nici o intentie de a exclude raspunderea penala.

Dar in acest caz, putem discuta de un nou caz de inlaturare a raspunderii penale pe linga cele prevazute de catre art.153 si urm CP?

Procedura amiabila confera nenumarate posibilitati de hartuire a pacientului una dintre ele fiind prevazuta la art 673 alin.5 care prevede ca pacientul trebuie sa se prezinte la expertize de specialitate la solicitarea furnizorului de servicii medicale.

Desi dispozitia legala isi are logica ei in cadrul investigarii unei reclamatii totusi ea este destul de imprecisa ca sa dea nastere la abuzuri: nu se limiteaza in timp sau ca numar expertizele medicale la care pacientul este obligat sa se prezinte; nu se precizeaza la ce institutii se fac aceste expertize (ne limitam doar la instutitiile medico-legale sau se poate apela la alte unitati, inclusiv la spitalul unde lucreaza chiar doctorul acuzat de malpraxis); cine suporta cheltuiala acestor expertize atit ca si costuri de efectuare cit si ca si costuri de deplasare a pacientului; ce se intimpla daca pacientul nu este deplasabil; etc.

Cu toate ca procedura amiabila se doreste a fi o procedura de scurta durata iar termenele prevazute pentru desfasurarea acesteia sunt rezonabil de scurte, lipsa unor sanctiuni pentru nerespectarea acestora va avea drept efect o ineficienta crasa a procedurii. In practica, chiar unitatile medicale publice nu respecta dispozitiile legii 46/2003 cu privire la eliberarea documentelor medicale catre pacienti in acele cazuri in care au o suspiciune de malpraxis. Si asta pentru simplul fapt ca legea nu prevede sanctiuni pentru incalcarea acestui drept al pacientului, singurul remediu raminind calea instantelor de judecata ceea ce inseamna costuri de timp si bani.

Mai mult, procedura amiabila depinde in mare masura de cooperarea medicului si unitatii medicale cu pacientul, asiguratorul si expertii alesi pentru a se intocmi raportul de expertiza. Iar acest lucru nu este deloc linistitor cind practica ne demonstreaza exact contrariul.

O solutie simpla ar fi fost sanctionarea celor vinovati de nerespectarea termenelor legale printr-o prevedere legala asemanatoare cu cea care sanctioneaza cu pedeapsa inchisorii administratorii firmelor insolvente ce nu predau actele contabile catre administratorii judiciari.

O alta problema consta in modul de numire a expertilor medicali si de natura juridica a raportului ce urmeaza a fi intocmit de catre expertii ales de comun acord sau prin tragerea la sorti.

Tot din practica vedem faptul ca sistemul medical este un sistem piramidal in care cei cu grade profesionale inferioare au nevoie de bunavointa celor din partea superioara a sistemului pentru a putea promova diferitele examene, doctorate, masterate, etc. In acest caz, ne intrebam in ce masura un expert medical ce urmeaza a promova un examen de grad profesional va acuza de malpraxis un profesor universitar sau un conducator de doctorat?

In al doilea rind, expertii medicali vor fi platiti de catre asigurator fiind de prezumat ca pacientul nu va putea achita decit o mica parte din onorariul final al acestuia, restul fiind acoperit de catre asigurator. Si atunci cum putem crede ca acest expert, chiar si numit prin tragere la sorti, va pronunta un verdict de malpraxis cind stie ca cel care ii plateste onorariul va fi obligat la plata unor daune de zeci de mii de euro? Putin probabil.

In privinta raportului intocmit de catre expertii din Lista nationala de experti medicali nu este lamurit aspectul fortei sale probante in cazul unor litigii ulterioare (daca procedura amiabila esueaza). In acest moment, singura proba utila, pertinanta si concludenta este expertiza medico-legala intocmita in conformitate cu Ordinul 1134 / 2000. Si atunci nu intelegem de ce este necesara un alt raport intocmit de catre experti cind se poate folosi la fel de bine sistemul institutelor medico-legale si expertii existenti avind in vedere indelungata lor experienta. Mai mult, ar fi fost mult mai utila modificarea normelor de functionare a institutelor de medicinia legala astfel incit acesti experti sa poata intocmi aceste rapoarte contra unui onorariu perceput ca si liber-profesionisti.

 

Concluzii

Proiectul de modificare a legii 95/2006 nu aduce imbunatatiri situatiei pacientilor victime ale malpraxisului medical in sensul in care nu diminueaza durata obtinerii daunelor interese si nici nu simplifica procedura de solutionare a cazurilor.

O adevarata imbunatatire a procedurilor de despagubire a pacientilor ar trebui sa fie simpla, ieftina si sa nu confere ocazia de a hartui la nesfirsit victimele.

1. ar fi fost utile diminuari sau plafonari ale taxelor de timbru aferente actiunilor in pretentii ce au drept obiect repararea prejudiciilor provocate de malpraxisul medical avind in vedere ca  miza acestora este cu mult mai importanta decit a litigiilor de munca pentru care deja nu se percep asemenea taxe; o asemenea protectie ar determina asiguratorii si medicii sa nu isi mai intemeieze atitudinea din cadrul negocierilor pe speranta ca pacientul nu are bani pentru a initia o actiune in justitie.

2. expertiza din cadrul procedurii prealabila ar putea fi efectuata doar de catre institutele de medicina legala; acestea ar putea fi utilizate si in litigiul ulterior astfel incit procesele nu ar mai dura la fel de mult avind in vedere ca probatoriul este deja administrat;

3. Infiintarea unei liste publice cu experti medici legisti ( la fel ca in cazul avocatilor sau mediatorilor) care doresc sa asiste parti interesate in cadrul expertizelor astfel incit sa poata fi contactati in mod liber de catre pacienti?

4. introducerea unor sanctiuni drastice (inclusiv penale) pentru nerespectarea termenelor legale prevazute de lege; de ce in cadrul procedurii insolventei se poate prevede inchisoare pentru nepredarea unor hirtii iar in cazuri in care avem de-a face cu vatamari corporale grave nu se prevede nici macar o amenda? Este mai importanta hirtia decit corpul uman?

5. permiterea unui acces public la o baza de date privind politele de asigurare pentur a cunoaste daca medicul ce trateaza un pacient are polita de asigurare valabila, ce valoare are respectiva polita precum si identitatea asiguratorului. De ce in cazul masinilor putem avea acces la aceste date (a se vedea baza de date ) dar in cazuri mult mai grave nu exista o asemenea posibilitate?

Estimez ca efectul noilor modificari va consta intr-o marire a numarului de plingeri penale in detrimentul litigiilor civile pentru acele cazuri in care negocierea directa pacient – medic/unitate medicala nu va avea o finalitate agreata de ambele parti.

Si asta pentru simplul fapt ca gratuitatea procedurilor penale este un element prin el insusi destul de seducator ca victimele sa aleaga aceasta cale, in detrimentul procedurii amiabile.

Iar intentiile medicilor / asiguratorilor de a ingreuna drumul pacientilor catre obtinerea daunelor interese se vor intorce impotriva lor: vor sta mai mult pe la parchet decit in salile de operatie. Isi vor cheltui banii pe avocati in loc sa isi achizitioneze tratate medicale.

Riscurile procesului de mediere

Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical
Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical

Dupa introducerea obligativitatii informarii cu privire la avantajele medierii se poate observa ca aceasta promovare este inselatoare fata de consumatorul de servicii de mediere.

Si aici ma refer la faptul potrivit caruia consumatorului I se prezinta DOAR AVANTAJELE (asa cum precizeaza legea; a nu se intelege ca acuz mediatorii de publicitate mincinoasa) dar nu si riscurile medierii. Totusi, exista aceste riscuri si daca da, care sunt acestea?

Medierea se presupune a fi confidentiala. Oare?

Unul dintre “avantajele”medierii ce este promovat cu ostentatie in toate informarile publice este confidentialitatea.  Se presupune ca in cazul in care litigiul este rezolvat prin mediere, discutiile si toate informatiile legate de acel litigiu sunt pastrate “in house”. Mai colocvial spus, rufele murdare se spala doar in familie.

Pentru persoanele ce tin la reputatia lor sau care au nevoie de o imagine publica impecabila, acest aspect al confidentialitatii este esential in alegerea medierii ca si modalitate de rezolvare a litigiului mai ales in era comunicatiilor electronice si a internetului. Internet care arhiveaza orice informatie iesita in spatiul virtual; informatie ce nu mai poate fi stearsa si care poate fi accesata nelimitat in timp.

Totusi, nu uitati ca aceasta confidentialitate a medierii este strict la BUNAVOINTA PARTILOR ce participa la mediere. Daca aceasta bunavointa dispare in viitor din orice cauza – ce nu poate fi prevazuta la data medierii – atunci exista un risc real ca informatiile confidentale impartasite in timpul medierii sa devina accesibile publicului. Exista numeroase metode prin care un IP al unui user ce posteaza informatii confidentiale pe un forum sa fie destul de bine ascuns ca sa nu il poti identifica daramite sa mai si probezi elementele raspunderii delictuale.

Din punct de vedere al eticii mediatorilor si al modului de promovare a medierii folosirea excesiva a notiunii de “confidentialitate”nu este chiar corecta in lipsa unor explicatii concrete despre cum functioneaza aceasta in practica. Practica ( in special cea din domeniul dreptului comercial / dreptlui muncii unde asemenea clauze contractuale sunt intens utilizate) ne demonstreaza ca aceasta confidentialitate nu este deloc absoluta si de neinfrint precum este prezentata in cadrul informarii; aceasta depinde exclusiv de bunavointa partilor iar recuperarea eventualelor prejudicii este extrem de greoaie si costisitoare chiar si in conditiile existentei unei clauze de confidentialitate inserata in cadrul  acordului de mediere. Practica ne arata ca dovedirea culpei unei persoane in incalcarea unei asemenea obligatii este o adevarata “probatio diabolica” mai ales daca avem in vedere modul de functionare a presei scrise (confidentialitatea surselor ziaristului) sau a internetului (anonimizarea userilor si a IP utilizate).

O alta problema ivita in practica apare in situatia in care medierea nu se finalizeaza cu semnarea unui acord de mediere care sa contina o clauza de confidentialitate. Cum se poate pastra confidentialitatea in aceste circumstante? In aceste cazuri devine esentiala conduita ulterioara a partilor insa aceasta nu confera nici pe departe comfortul promovat de catre mediatori; mai ales daca avem in vedere acele cazuri in care medierea nu face altceva decit sa exacerbeze tensiunile dintre parti in conditiile in care nu se ajunge la nici un acord de mediere urmind ca partile sa aleaga calea instantelor.

Mai mult, un avocat cu experienta poate folosi ocazia medierii de a obtine informatii utile de la partea adversa cu privire la litigiul in cauza in special referitor la personalitatea partii adverse, temerile si slabiciunile acesteia. Poti privi acest aspect ca un fel de avantaj secundar: daca medierea nu va avea succes macar obtii informatii utile viitorului litigiu ce se prefigureaza.

Corect sau nu, unele litigii se cistiga datorita existentei unor elemente-surpriza, a devierii atentiei adversarului catre aspecte secundare a dosarului si a aprecierii cit mai exacte a valorii argumentelor detinute.

Procesul medierii se afla sub controlul partilor. Sa credem?

O alta “virtute” a medierii consta in faptul ca partile din cadrul medierii au controlul asupra rezultatului medierii, acordul fiind exclusiv vointa reala a partilor fara a exista o interventie exterioara procesului medierii. Pe scurt, partile nu sunt obligate sa incheie un acord si nici sa faca vreun compromis dar daca aleg sa faca toate acestea atunci o pot face in termenii stabiliti de comun acord si in termeni cit mai pragmatici.

Termenul “pragmatic”nu il folosesc intimplator deoarece in realitatea vietii intotdeauna o parte va fi nemultumita (intr-o mai mica sau mai mare masura) de rezultatul obtinut in urma medierii. In toate situatiile conflictuale partile vor adopta masurile ce le vor aduce cel mai mare cistig raportat la conditiile date chiar daca solutia finala nu le satisface pretentiile; astfel vor ramine in continuare germenii conflictului iar partea nemultumita (si care nu a putut controla procesul si rezultatul medierii) va astepta ocazia potrivita ca sa isi recupereze paguba.

Cea mai populara reclama la mediere este aceea ca metoda ADR reprezinta un “win-win situation”insa acest lucru este un mit sau macar un nonsens. Medierea inseamna controlul disputei similara unui proces de stingere a unui incendiu, inseamna determinarea de a pastra disputa in afara instantei de judecata iar medierea poate amplifica aceste aspecte punind o presiune asupra partilor in sensul de a le determina sa incheie un acord de mediere.

O situatie speciala o reprezinta partile ce nu beneficiaza de asistenta juridica din partea unui avocat, in general acest lucru se intimpla datorita lipsei posibilitatilor financiare de a plati aceste servicii. Aceste parti sunt adesea presate sa incheie un acord de mediere pe care ulterior il regreta, mai ales daca mediatorul este un “fanatic” al acordurilor de mediere incheiate cu orice pret (in special pentru a-si consolida reputatia profesionala) si care va avea tendinta de a dirija medierea impotriva partilor neasistate de catre avocati spre a se ajunge la un rezultat favorabil procesului insusi.

O alta situatie este aceea in care una dintre parti are o pozitie puternic sustinuta de probe iar adversarul face parte din categoria debitorilor solvabili; atunci prima parte va avea o tendinta redusa motivational de a se ajunge la un acord de mediere care ii poate aduce mai putini bani decit o decizie judecatoreasca. Ne aflam in prezenta asa numitei “gun boat diplomacy”in care unul dintre adversari are o barca cu motor puternic iar adversarul sau are la dispozitie o canoe. Daca ati avea barca cu motor ati fi dispusi la o intelegere cu adversarul ce are o canoe referitoare la finalul cursei sau ati accepta provocarea?

Ar mai exista un subiect important de analizat si anume raspunderea mediatorului (sau mai bine spus lipsa raspunderii in privinta desfasurarii medierii si a acordului de mediere) dar acest aspect va face subiectul unui viitor articol.

Portretul unui avocat de malpraxis medical

Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical
Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical

 

Pornind de la un articol interesant am gasit de cuviinta sa il completez cu citeva amanunte legate de avocatii de malpraxis medical.

Zilele trecute priveam un film „western shoot-em up”; genul de film unde fiecare se impusca cu fiecare iar in scena finala eroul, plin de praf si sange, se departeaza spre apus calare pe mustangul sau. Priveste in departare la nimic si la toate. Figura sa arata ca se gindeste la ceea ce a vazut, facut si pierdut. In acel moment, el intelege faptul ca – desi a facut numai lucruri bune si a triumfat asupra nedreptatii – lumea in care traieste nu este un loc placut.

Nimeni nu intreaba un avocat de malpraxis medical despre ce simte, despre cum a decurs ziua sa de lucru. Este ca si cum ai intreba directorul unei firme de pompe funebre daca s-a distrat la serviciu. Nimeni nu intreaba pentru ca nimeni nu vrea sa afle raspunsul.

In esenta, munca unui avocat de malpraxis medical este foarte complexa, interdisciplinara si in continua schimbare. Aceasta duce insa si la o provocare intelectuala, intotdeauna solicitind cunostinte si viziuni noi pentru fiecare dosar. Nu exista 2 zile, 2 dosare sau 2 clienti la fel. Eterna nevoie de a studia si a descoperi lucruri noi despre cazul de pe biroul tau nu face decit sa iti cladeasca increderea in tine.

Pe de alta parte, continua evolutie a domeniului medical inseamna ca trebuie sa fii constient ca niciodata nu vei cunoaste totul, ca trebuie sa iti constientizezi limitele si sa te adaptezi rapid – emotional si intelectual – atunci cind gresesti.

Munca unui avocat de malpraxis medical este bazata pe intelegerea faptului cum clientii din fata ta se adapteaza atunci cind intilnesc evenimente ce le afecteaza viata. Este necesara o incredere in forta interioara a clientului de a se descurca cu prejudiciul suferit sau cu decesul persoanei iubite. Asta inseamna ca avocatul trebuie sa fie profesor, prieten, preot si – intotdeauna – capabil de compasiune. Avocatul trebuie sa stea concentrat pe nevoile clientului sau (fie victima fie familia decedatului) si sa isi inlature propriile nevoi emotionale. Este un proces extrem de solicitant dar care merita efortul.

Avocatul are oportunitatea de a proteja victima dar si familia acestuia. Este un lucru minunat sa vezi un copil ce isi poate permite o procedura medicala in strainatate datorita daunelor obtinute in urma negocierilor cu clinica; la fel de placut este sa si vezi o familie ce isi sarbatoreste Craciunul in liniste in loc sa isi faca probleme despre banii necesari ingrijirii unui membru al familiei ramas invalid in urma unei negliente medicale.

Dar la finalul zilei, inchizind lumina din birou, incuind usa si traversind parcarea subterana catre masina aflata in intuneric, avocatul – care dincolo de satisfactiile materiale, este doar o simpla persoana caruia ii place sa ajute – simte ca ceea ce a vazut in cazurile aflate pe birou sau in solutiile nefavorabile primite, lumea medicala romaneasca de astazi nu este chiar un loc placut si sigur.

Si atunci nu poti decit sa tragi aer in piept, alungi gindurile negre ce te apasa si te duci direct acasa la sotie si copii.

Dar nu iti poti ascunde zambetul de satisfactie la ideea ca maine te vei intoarce pe cimpul de batalie, pentru o noua zi ca avocat de malpraxis medical.

 

Imbunatatirea legislatiei privind malpraxisul medical – o himera

Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical
Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical

Am citit noul proiect de lege privind modificarea legii 95/2006, proiect al carui scop declarat este sa imbunatateasca procedura de despagubire a pacientilor ce au suferit prejudicii datorita malpraxisului medical.

Tin de la inceput sa spun ca sunt dezamagit de acest proiect de lege si cred ca nu va ajuta cu nimic pacientii sa isi obtina despagubirile mai rapid decit pina acum.

Desi proiectul de lege poate suporta multe critici fiind evidenta activitatea de lobby a asiguratorilor si a organizatiilor profesionale din domeniul medical am sa ma rezum la un aspect ce nu este discutat in public si cred ca nici Colegiul Medicilor nu este constient de importanta sa.

Daca se doreste cu adevarat o rapida despagubire a victimelor malpraxisului atunci trebuie lasata gestiunea cazurilor aparute in sarcina unitatilor medicale. Acestea trebuie sa adopte in cazurile de malpraxis medical o atitudine pro-pacient ce poate fi rezumata in sintagma „informeaza victima, recunoaste vinovatia si ofera o justa despagubire”.

A iti recunoaste vinovatia este o puternica declaratie care poate influenta ulterior atitudinea victimei fata de medic. Si cu toate astea, in sistemul sanitar romanesc se foloseste pe scara larga o atitudine „neaga tot si suna-ti avocatul” indiferent de cit de evidenta este eroarea medicala. Asumarea culpei este evitata deoarece se considera ca o asemenea atitudine va duce in mod automat la un proces de malpraxis si la o solutie defavorabila medicului.

Recunoasterea culpei de catre medic fata de victima poate fi o modalitate eficienta (in SUA este folosita cu succes de catre 36 de state ale uniunii) de a controla costurile provocate de malpraxisul medical, ea influentind in mod hotaritor decizia pacientului de a initia un proces judiciar sau nu.

O atiutidine ” informeaza victima, recunoaste vinovatia si ofera o justa despagubire” va incuraja medicii si unitatile medicale sa informeze pacientul din proprie initiativa ori de cite ori identifica o eroare medicala, sa investigheze si sa explice victimei cauzele si – daca eroarea este imputabila medicului – sa isi asume fapta si prejudiciul. Apoi,  impreuna cu asiguratorul si unitatea medicala sa ofere de justa despagubire in ideea de a preveni o potentiala actiune civila sau penala (preferata de victime pentru scutirea de la plata taxelor de timbru pentru daunele solicitate).

Evident ca nu este exclus dreptul pacientului de a consulta un avocat inaintea acceptarii ofertei in conditiile in care admiterea greselii de catre medic nu va putea fi folosita in fata instantei ca proba.

De asemenea, proiectul de lege nu instituie o procedura prealabila obligatorie (similara cu cea prevazuta de fostul art 720 CPC in materie comerciala) in care partile sa discute litigiul fara teama ca ceea ce se negociaza va fi folosit impotriva medicului sau pacientului in cazul unui proces.

Aceasta procedura prealabila ar trebui sa oblige ambele parti la o deplina cooperare atit din partea medicului – care va fi obligat sa puna la dispozitia partii INTREG  dosarul medical si explicatiile necesare – cit si din partea victimei – care va oferi toate datele pertinente privind istoricul sau medical sau dovada daunelor materiale suferite.

O asemenea procedura ar avea rolul de a pune partile fata in fata, de a discuta cazul atit pe baze juridice cit si medicale. Odata determinata rezonabilitatea cererii victimei din punct de vedere medical, o intilnire intre medic, spital si pacient ar trebui sa fie obligatorie.

Informatiile detinute de ambele parti implicate ar trebui sa fie comunicate in mod complet astfel incit pacientul sa poata obtina o opinie din partea unui expert-parte cu privire la temeinicia pretentiilor sale.

Discutiile trebuie sa se concentreze pe posibilitatea de a evita litigiul si de a oferi compensatii rezonabile victimei fara implicarea – deseori inutila – a tot felul de comisii si experti numiti pe cine stie ce criterii. Cine isi cunoaste mai bine fapta si prejudiciul decit subiectii implicati in mod direct? De ce sa nu lasam gestiunea cazurilor de malpraxis pe seama unitatilor medicale si in special a asiguratorilor instituind doar reguli clare de procedura in cadrul carora cazurile sa fie discutate, negociate si tranzactionate de catre parti.

In mod cert pacientii vor prefera sa incaseze sume mai mici cu titlu de daune in conditiile in care plata s-ar face mult mai rapid decit sa astepte o solutie din partea judecatorului intr-un interval de timp mult mai mare.

Dar nu este de acceptat nici atitudinea sfidatoare sau indiferenta ce exista astazi din partea spitalelor si medicilor (in special cei din sistemul public de sanatate) in urma careia nu exista nici cea mai mica comunicare intre parti.

Nici macar panaceul universal la problemele justitiei – medierea – nu isi are loc in aceasta batalie dintre pacienti si medici.

Atit timp cit legea nu obliga medicul, unitatea medicala si asiguratorii sa participe la o procedura prealabila inter partes, gratuita si limitata in timp ( si care sa suspende prescriptia dreptului la actiune) si initiata de catre pacient, despagubirea rapida a victimelor prin instituirea unor comisii si comitete care sa analizeze cazurile este iluzorie si nu va face decit sa favorizeze alegerea procedurii penale ca fiind cea mai buna cale de a obtine daunele interese.

Probabil ca medicii prefera sa mearga la parchet sau in instanta decit in cabinetul avocatului sa intilneasca victima. Cred ca dupa un timp se vor satura si ei sa petreaca mai mult timp dind declaratii decit consultind bolnavi.

Malpraxis medical – diagnosticarea eronata (continuare)

Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical
Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical

Un aspect mai putin inteles de catre clientii mei este faptul ca medicina nu este o stiinta exact ca matematica ori fizica; nu intotdeauna 1+1 = 2. Orice analiza a modului in care un pacient este diagnosticat trebuie sa ia in considerare stadiul actual al stiintei medicale, raportat la momentul stabilirii diagnosticului si la mijloacele pe care aceasta le pune la indemana practicianului in acest scop. Astfel, daca la momentul diagnosticarii stiinta medicala nu oferea destule informatii pentru o apreciere corecta a bolii medicul nu poate fi invinuit de malpraxis in cazul in care, ulterior momentului stabilirii unui diagnostic, se dovedeste ca aprecierea initiala este eronata.

De asemenea, trebuie retinut faptul ca medicul nu isi asuma o obligatie de rezultat. In prezenta a atator factori care determina aceasta concluzie, ar fi injust a pretinde practicianului a recunoaste afectiunea de care sufera pacientul ca un rezultat al obligatiei sale. Asa cum se precizeaza de catre autorii in domeniu, medicul trebuie sa angajeze toata inteligenta, priceperea si indemanarea sa si sa utilizeze toate mijloacele pe care stiinta medicala i le pune la dispozitie in acel moment, pentru a stabili un diagnostic cit mai corect.

Avind o obligatie de mijloace practicianul pleaca de la un diagnostic provizoriu, susceptibil de rectificare pe parcursul tratamentului, in functie de modificarea starii de sanatate a pacientului ori de rezultatul unei explorari chirurgicale, care sunt de natura a revela adevarata fata a bolii cu care pacientul se confrunta.

Cu toate acestea, in cazul in care pacientul este supus unui risc a carui realizare este exceptionala si pentru care nu exista nici un motiv ca pacientul sa fie expus acestuia, obligatia medicului de a proteja pacientul este o obligatie de rezultat fiind tinut a raspunde pentru prejudiciile suferite.

S-a retinut ca abcesul aparut pe esofag precum si afectarea acestuia in urma unei endoscopii facute in mod necorespunzator, desi apartin unui risc despre a carui existenta se stia dar a carui realizare era exceptionala, sunt imputabile medicului ce avea o obligatie de rezultat in executarea acestei proceduri medicale fara a afecta integritatea fizica a pacientului.

Instanta a retinut ca abcesul si afectarea esofagului aparut in urma endoscopiei este un accident cunoscut, mentionat in literatura medicala, din fericire rar, care intervine brutal, indiferent de tehnica utilizata.

Expertiza a relevat faptul ca riscul aparitiei unui asemenea prejudiciu era 0,3% si 0,6% astfel cum este indicat in literatura medicala, dovedit, verificat, iar, din aceasta cauza, apare ca un risc relevant in retinerea culpei medicale in efectuarea interventiei.

Sa fim realisti si sa admitem ca medicina, ca orice activitate umana, este supusa greselii. Toti medicii, indiferent de experienta lor profesionala, au comis ori comit inca astfel de greseli. Poate nu ar fi rau daca ei insisi ar acceota acest lucru.

Exista o varietate infinita de boli, care se disting intre ele prin amanunte semnificative si imprecise, uneori foarte greu de interpretat. Medicul nu este responsabil daca eroarea se datoreaza insuficientei stiintei medicale, echivocitatii semnelor clinice prezentate de pacient, carentei mijloacelor de investigatie sau a informatiilor eronate oferite de catre pacient.

Pe de alta parte, raspunderea sa va fi angajata fara echivoc daca diagnosticul gresit este rezultatul unei confuzii grosiere, a ignorarii notiunilor elementare, acompaniate de o neglijenta inadmisibila, de omisiunea unui examen indispensabil sau a unor precautii riguros necesare.