Legea medierii: in conflict cu Constitutia si cu legea avocaturii

Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical
Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical

O interesanta si UNICA (cel putin eu nu cunosc o alta prevedere similara dar este posibil sa gresesc) prevedere legala din cuprinsul legii 192/2006 este cea prevazuta la art.53.

Acest articol spune ca „sustinerile facute pe parcursul medierii de catre partile aflate in conflict, de persoanele prevazute la art. 52 si la art. 55 alin. (1), precum si de catre mediator au caracter CONFIDENTIAL fata de terti si NU POT FI FOLOSITE CA PROBE in cadrul unei PROCEDURI JUDICIARE sau arbitrale, cu exceptia cazului in care partile convin altfel ori legea prevede contrariul. Mediatorul va atrage atentia persoanelor care participa la mediere in conditiile art. 52 asupra obligatiei de pastrare a confidentialitatii si le va putea solicita semnarea unui acord de confidentialitate.

Pentru a fi usor pentru cititori sa urmareasca analiza voi posta aici si dispozitiile articolului 52 deoarece este singurul ce prezinta interes si la care se face trimitere:

Art.52 „(1)Partile aflate in conflict au dreptul sa fie asistate de AVOCAT sau de alte persoane, in conditiile stabilite de comun acord. (2)In cursul medierii partile pot fi reprezentate de alte persoane, care pot face acte de dispozitie, in conditiile legii.”

Ceea ce ma intereseaza pe mine in aceasta analiza este influenta dispozitiilor invocate asupra avocatului care participa – initial – la mediere si doreste sa reprezinte acelasi client in fata instantei de judecata in cazul in care medierea esueaza. Desi nu este o dispozitie explicita in sensul de a stabili o cauza de incompatibilitate a avocatilor (care astfel sa modifice legea 51/1995) faptul ca informatiile detinute in urma medierii sunt confidentiale naste o asemenea situatie.

Este imposibil sa reprezinti un client facind abstractie de informatiile si inscrisurile obtinute in urma medierii deoarece la mediere se discuta INSASI SPETA pentru care a fost angajat sa o sustina in fata judecatorului. Pe cale de consecinta, avocatul este obligat sa refuze reprezentarea acestui client iar acesta din urma nu poate angaja avocatul sa-i continue reprezentarea si in fata instantei de judecata.

Ca sa incep cu o concluzie, dispozitiile legale de mai sus restrictioneaza in mod neconstitutional dreptul la aparare al partilor procesuale prin impiedicare sa isi angajeze ce avocat doresc.

Sa ne imaginam o speta – intr-un caz de malpraxis medical, toate partile implicate participa la mediere (v-am spus ca este un caz imaginar J), asistate de catre avocati / consilieri juridici. In cursul medierii partile isi sustin cauza, isi comunica diferite inscrisuri (acte medicale, expertize, alte inscrisuri) si  – normal – fac si declaratii cu privire la caz (ce pot fi consemnate sau nu).

Ulterior, medierea esueaza si reclamantul-pacient depune actiune in instanta de judecata. Normal, reclamatul doreste sa fie reprezentat in instanta de acelasi avocat care l-a asistat si in faza de mediere.

Intrebarile care se pun sunt (i) daca avocatul ce a participat la mediere devine incompatibil si trebuie inlocuit de catre client si (ii) avocatul este obligat sa nu se foloseasca de informatiile si probele obtinute in urma medierii precum si de catre inscrisurile primite de la partea adversa in cursul medierii.

Dreptul la un avocat ales confera dreptului la aparare plenitudinea atributelor exercitarii sale, in conditiile in care o aparare eficienta nu poate fi realizata decât daca intre parte si avocatul care ii reprezinta interesele exista o relatie bazata pe incredere deplina, având in vedere faptul ca partea urmeaza sa ii incredinteze avocatului informatii de natura personala, pe baza carora acesta va construi o aparare adecvata.

Prin introducerea unei cauze de incompatibilitate a avocatilor se naste o restrictionare a dreptului la aparare rezultata in imposibilitatea clientului de a isi alege ce avocat doreste.

Oare aceasta restrângere se incadreaza in conditiile prevazute de art. 53 din Constitutie, care permite limitarea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati numai atunci când sunt intrunite cumulativ conditiile expres prevazute de textul constitutional?

Art. 53 din Constitutie are urmatorul continut: „(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrâns numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusa numai daca este necesaraintr-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicatain mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii.“

Din analiza dispozitiilor de mai sus nu reiese ca restrictionarea dreptului la aparare prin limitarea dreptului de a alege orice avocat doreste partea procesuala indeplieneste conditiile legii fundamentale. Dimpotriva, restrictia prevazuta de legea medierii aduce atingere insasi existentei dreptului la aparare, acesta neputând fi exercitat in plenitudinea sa conform art 3 din legea 51/1995 „Orice persoana are dreptul saisi aleagain mod liber avocatul

Avocatul este un profesionist chemat sa sustina apararea drepturilor substantiale si procedurale ale partii pe care o reprezinta. Mai mult, interzicerea implicita a exercitarii profesiei asa cum reiese in mod implicit din respectarea art 53 din legea 192/2006 reprezinta o veritabila sanctiune pentru avocat.

Consacrând dreptul la un avocat ales al partilor dintr-un proces, fara sa faca distinctie intre procesele penale si cele din alte materii, Constitutia României instituie, prin art. 24 alin. (2), un standard de protectie mai ridicat decât cel stabilit prin art. 6 paragraful 3 lit. c) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Or, potrivit art. 53 din Conventie, „nicio dispozitie din prezenta conventie nu va fi Interpretata ca limitând sau aducând atingere drepturilor omului si libertatilor fundamentale care ar putea fi recunoscute conform legilor oricarei parti contractante sau oricarei alte conventii la care aceasta parte contractanta este parte“.

In clarificarea intelesului acestor dispozitii conventionale, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut, in Hotarârea din 23 aprilie 1983, pronuntata in Cauza Pakelli impotriva Germaniei, paragraful 31, ca „un acuzat care nu doreste sa se apere personal trebuie sa aiba posibilitatea de a apela la un avocat ales de el […]“. Aceasta observatie a fost reiterata in jurisprudenta instantei de la Strasbourg, de exemplu, in Hotarârea din 28 iunie 1984, pronuntata in Cauza Campbell si Fell impotriva Marii Britanii, paragraful 99, sau Hotarârea din 16 iunie 2005, pronuntata in Cauza Balliu impotriva Albaniei, paragraful 32.

Al doilea aspect al incalcarii dreptului la aparare este limitarea posibilitatilor avocatului ca in cadrul procesului sa foloseasca informatiile si inscrisurile obtinute in urma medierii.

Conform art 2 din legea 51/1995 (lege speciala fata de legea 192 /2006 daca ne referim strict la reglementarea drepturilor si obligatiilor avocatilor) „In exercitarea profesiei avocatul este independent si se supune numai legii, statutului profesiei si codului deontologic

Art 110 din Statutul profesiei de avocat spune ca “avocatul trebuie sa depuna toata diligenta pentru apararea libertatilor, drepturilor si intereselor legitime ale clientului” ceea ce implica folosirea in interesul clientului a oricarui mijloc de proba detinut.

Este de esenta relatiei avocat-client loialitatea fata de client. Clientul trebuie sa fie capabil de a avea incredere in avocat in calitate de consilier si de reprezentant. A fi devotat clientului inseamna ca avocatul trebuie sa fie independent , trebuie sa evite conflictul de interese si trebuie sa mentina increderea clientului.

Unele din cele mai delicate probleme legate de conduita profesionala apare din interactiunea dintre principiul loialitatii fata de client si principiile care stabilesc datoriile mai largi ale avocatului – demnitatea si onoarea, respectul fata de colegi si, in special respectul fata de suprematia legii si administrarea echitabila a justitiei. Din moment ce avocatul cunoaste informatii utile cauzei ce  o reprezinta si nu le foloseste in fata instantei de judecata, despre ce loialitate putem discuta? Iar punerea sub semnul intrebarii a insasi esentei relatiei avocat client este un atac fundamental asupra profesiei de avocat.

In concluzie, legea naste urmatoarele intrebari (cu referire la exemplul mentionat la inceputul articolului):

(i) este interzisa folosirea unei expertize IML daca aceasta a fost comunicata pentru prima data in timpul medierii? Daca da, cum se mai poate face proba erorii medicale stiut fiind faptul ca expertiza IML este ESENTIALA in asemenea procese (civile si penale, dupa caz);

(ii) imi este interzisa audierea ca martor a unei persoane ce a fost indicata ca fiind prezenta in sala de operatie deoarece a fost identificata in cursul medierii?

(iii) Imi este interzis sa folosesc informatii medicale obtinute de la medicul implicat doar pentru ca acestea au fost spuse in timpul medierii?

Daca raspunsul la aceste intrebari este afirmativ, ce mai ramine de sustinut in fata judecatorului? Golim astfel de continut speta?

Poate ar fi mai bine sa nu mergem la mediere ca sa ne putem reprezenta clientul si in fata instantei de judecata, ca sa putem folosi toate informatiile si probele posibile si sa nu riscam insasi cazul clientului.

Asta ar fi cea mai buna solutie raportat la obligatia avocatului de a depune toata diligenta pentru a-i apara drepturile, libertatile si interesele legitime.

 


Your email address will not be published. Required fields are marked *