Va primi 5.000 de lei pentru ca a inghitit un AC. Povestea buzoianului care a trait cu un ac in corp din cauza neglijentei unui medic

Anunturi din presa, legi, proiecte de lege
Anunturi din presa, legi, proiecte de lege

Razvan Ghibirdic, un tanar buzoian in varsta de 35 de ani, a trecut printr-un adevarat cosmar dupa ce medicul dentist care il trata i-a scapat pe gat un ac folosit la tratamentele de canal.

La aproximativ un an de la vizita la dentist care i-a schimbat viata, buzoianul Razvan Ghibirdic, va primi 5.000 de lei daune de la medicul Ion Zahiu, care i-a scapat un ac  pe gat in timp ce ii administra un tratament dentar.

In 28 decembrie 2012 Ghibirdic a mers la dentistul Ion Zahiu pentru a-si trata o infectie la o masea. In timpul tratamentului, medicul i-a scapat un ac pe gat, dupa care si-a sfatuit pacientul sa mearga la Spitalului Judetean din Buzau pentru o radiografie.

Pe film, acul de trei centimetri aparea undeva in zona stomacului, insa medicii l-au trimis pe tanar acasa. Pacientul si-a sunat din nou stomatologul care nu i-a oferit nicio solutie, apoi a mers din nou la Urgente, de unde a fost trimis din nou acasa.

Speriat de ce i se poate intampla, tanarul s-a decis sa apeleze la Spitalul de Urgente Floreasca din Capitala, unde medicii l-au supus unor delicate examene imagistice si endoscopice.

Dupa doua zile obiectul metalic a fost eliminat pe cale naturala, iar in aceste zile tanarul n-a mancat nimic de frica sa nu moara.

Victima neglijentei medicului stomatolog a contactat un avocat si dupa ce l-a amenintat pe vinovat cu un costisitor proces,  a reusit sa obtina de la acesta despagubiri de 5000 de lei pe cale amiabila

 

sursa: www.evz.ro


Doctor condamnat dupa ce a administrat gresit un tratament

Anunturi din presa, legi, proiecte de lege
Anunturi din presa, legi, proiecte de lege

Un medic de la Spitalul de Urgenta din Targu Jiu a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. Pedeapsa a fost primita pentru ucidere din culpa, dupa ce o tanara de 24 de ani a murit la scurt timp dupa tratament.

În anul 2008, tanara de 24 de ani s-a prezentat, la Spitalul din Targu Jiu, la unitatea de primiri urgente cu dureri de spate. Medicul Liliana Puiu Craciun i-a administrat calmante si ulterior un tratament injectabil la cabinetul privat. Dupa doua saptamani, tinerei i s-a facut rau fiind dusa de parinti la spitalul din Targu Mures. Acolo, fata a facut preinfart si ulterior inima i-a cedat. Au urmat patru ani de procese în care parintii au acuzat medicul de malpraxis, iar miercuri, magistratii au decis s-o condamne pe doctorita Liliana Puiu la doi ani de închisoare cu suspendare.

sursa: www.evz.ro


Jurisprudenta in materie de malpraxis

Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical
Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical

Vaccin contra hepatitei B: caracterul defectuos si autoritatea judecatorului

Dupa stabilirea cu exactitate a faptului ca exista o imposibilitate de a dovedi stiintific atat legatura de cauzalitate cat si absenta vreunei legaturi intre scleroza in placi si vaccinarea impotriva hepatitei B, exista insa prezumtii pornind de la aceasta legatura de cauzalitate, Curtea de Apel a considerat  – avind in vedere starea anterioara a victimei, istoricul sau familial, originea etnica, intervalul de timp dintre momentul administrarii injectiilor si declansarea bolii, precum si la numarul neobisnuit de mare de injectii administrate – ca exista prezumtii grave precise si concordante care permit stabilirea unei legaturi intre vaccinarile litigioase si declansarea sclerozei in placi de care sufera.

Cu toate acestea Curtea de Apel constata ca un produs nu poate fi retras de pe piata numai pentru simplul fapt ca nu satisface asteptarile unei anumite persoane; ca beneficiul asteptat din partea vaccinului contra hepatitei B din partea publicului utilizator este – inainte de toate – o protectie eficienta impotriva acestui virus ceea ce este un motiv pentru care vaccinul contra hepatitei B – care probabil a salvat mii de vieti pentru care riscul “hepatitei B” a fost cu mult mai mare decat riscul “sclerozei in placi” – nu a fost retras de pe piata si a primit pana in momentul de fata autorizatiile necesare

 

Definirea infectiei nosocomiale

Daca alineatul I a articolului L. 1142-1 din Codul sanatatii publice impune unitatii sanitare responsabilitatea infectiilor nosocomiale, exogene sau endogene cu exceptia situatiei in care se raporteaza dovada existentei unei cauze externe, doar o infectie care survine in timpul / spre sfarsitul internarii si care nu a fost nici prezenta  – nici macar in incubatie la inceputul internarii – poate fi considerata ca nosocomiala.

Libertatea individuala a persoanei spitalizata prin consimtamint pentru tulburari psihice

Un barbat se sinucide in timp ce se afla internat in baza  consimtamantului sau intr-o clinica. Fiicele si nora intenteaza actiune in justitie impotriva clinicii pentru despagubiri insa aceasta este respinsa de Curtea de Apel din Toulouse; decizie aprobata de prima camera civila a Curtii de Casatie ce retinut ca „rezulta din articolul L. 3211-2 al Codului de sanatate publica faptul ca o persoana internata in regim de spitalizare prin consimtamant pentru tulburari psihice are aceleasi drepturi legate de exercitarea libertatilor individuale ca si pacientii internati pentru alte cauze; iar in acest caz principiul aplicabil este cel al libertatii de circulatie si ca nu se poate aduce atingere acestei libertati prin constrangere, pe calea “oficializarii” regulilor de iesire din unitatea sanitara.”

 

Infectiile nosocomiale si raspunderea pentru eroare… ocazie de simplificari

Din articolul 1147 Cod civil (francez) rezulta ca atunci cand nu poate fi stabilita  – procentual – contributia fiecarui participant la producerea aceluiasi prejudiciu, stabilirea participatiei se face in mod egal intre ele.

Incalca acest text acea curte de apel care – pentru a spune ca o clinica declarata raspunzatoare in solidar cu un chirurg de prejudiciile suferite de un pacient ca urmare a unei infectii nosocomiale contractata de acesta din urma trebuie sa ofere garantie chirurgului impotriva acuzatiilor pronuntate impotriva sa – se margineste sa releve ca rezulta din raportul amiabil al unui expert ca unul dintre cei doi germeni identificati ca fiind sursa infectiei este nosocomial, ca acea clinica nu produce nici un element medical potrivnic, ca prezenta acestui germene este responsabilitatea sa atunci cand o unitate sanitara trebuie sa ia toate masurile necesare evitarii infectarii si prin urmare este necesar sa se retina vina clinicii in timp ce prezenta in corpul pacientului a unui germene de obicei asociat infectiilor nosocomiale  nu constituie in sine dovada ca nu au fost luate masurile aseptice care ii revin.

 

CEDO: Privarea de dreptul la asistenta medicala a unei femei insarcinate

Acuzand dureri acute, o femeia insarcinata in opt luni a fost examinata de o moasa din spital care a considerat ca nu era cazul sa cheme medicul de garda .

Acelasi tratament fiindu-i rezervat la un al doilea spital, abia dupa ce s-a prezentant la a treia unitate sanitara impreuna cu sotul ei femeia a fost examinata de un urolog care i-a prescris medicamente .

Durerile nefiindu-i atenuate, femeia a fost internata in aceasta a treia unitate sanitara unde medicii au constatat decesul copilului, dar cuplul neavand suma pretinsa ca aconto pentru operatia de extragere a fatului decedat a fost directionat catre o alta unitate medicala.

Pacienta a decedat in ambulanta care o transporta la acel spital. Reclamantii, sotul si fiul defunctei, invoca incalcarea articolului 2 din Conventie .

Curtea reitereaza ca prima teza din articolul 2 al Conventiei obliga statul nu doar sa se abtina de la a provoca decesul intentionat si nelegitim, dar sa ia si masurile necesare pentru a proteja vietile oamenilor aflate in jurisdictia acestuia. Aceste principii se aplica deopotriva in domeniul sanatatii publice.

Cu toate acestea , in cazul in care un stat contractant a luat masurile necesare asigurarii unui inalt nivel de competenta in domeniul ingrijirii sanatatii si pentru a garanta protejarea vietii pacientilor nu putem admite ca probleme precum o eroare de judecata din partea unui cadru medical sau o coordonare precara intre cadrele medicale cu privire la tratamentul unui pacient sunt suficiente in sine pentru a obliga un stat contractant sa dea socoteala in temeiul obligatiei pozitive de a proteja dreptul la viata .

In situatia prezentei spete ii incumba Curtii a stabili daca autoritatile nationale au facut ceea ce se astepta in mod rezonabil de la acestea si in special daca si-au indeplinit obligatia de a proteja integritatea fizica a pacientei, cu precadere prin acordarea ingrijirilor medicale corespunzatoare.

Pentru acest motiv, Curtea acorda importanta cronologiei evenimentelor precum si datelor medicale privind defuncta. De asemenea, Curtea apreciaza ca trebuie facuta distinctie in aceasta privinta, intre ingrijirile care au fost acordate pana la sosirea sa la ultima unitate sanitara si evenimentele care s-au desfasurat dupa sosirea sa la acest spital.

In aceasta speta decesul nu s-a datorat numai unor erori de judecata ale cadrelor medicale – acest lucru s-a intamplat pana la sosirea defunctei in acest ultim spital – dar si faptului ca aceasta nu a fost internata din cauza neplatii prealabile a cheltuielilor de spitalizare.

Cerinta financiara prealabila descurajanta a condus la o renuntare din partea pacientei la acordarea ingrijirii in cadrul acestui spital. Aceasta renuntare nu poate fi in niciun fel considerata ca putand fi efectuata intr-un mod documentat, nici ca fiind de natura sa exonereze autoritatile nationale de responsabilitate in privinta ingrijirilor care ar fi trebuit acordate defunctei .

Intr-adevar, Curtea subliniaza ca nu au existat dubii cu privire la gravitatea starii de sanatate a pacientei in momentul ajungerii sale la spital si nici cu privire la necesitatea unei interventii chirurgicale de urgenta a carei lipsa era susceptibila de a genera consecinte deosebit de grave.

Astfel defuncta a fost privata de posibilitatea de a avea acces la asistenta de urgenta corespunzatoare. Aceasta constatare este suficienta pentru Curte in a estima ca Statul nu si-a indeplinit obligatia de a proteja integritatea fizica . In consecinta, Curtea constata o incalcare a articolului 2 din Conventie, pe fond .

Sub aspect procedural, Curtea subliniaza ca in domeniul medical este importanta o reactie prompta din partea autoritatilor pentru a mentine increderea publica si respectarea statului de drept de catre public. Insa, in acest caz, procedura a durat mai mult de noua ani in total, din care aproape trei ani numai pentru singura faza administrativa de autorizare prealabila a urmaririlor ceea ce nu indeplineste cerinta unei examinari prompte.


Spitalele care vor trimite bolnavii sa-si cumpere medicamentevor fi sanctionate din 2014

Anunturi din presa, legi, proiecte de lege
Anunturi din presa, legi, proiecte de lege

Spitalele care vor trimite bolnavii sa-si cumpere medicamente si totodata vor solicita caselor de asigurari de sanatate decontarea tratamentelor, desi nu au fost administrate, vor fi sanctionate din 2014, a anuntat, luni, presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), Cristian Busoi.

In 2014 vom fi mult mai stricti in ceea ce priveste achizitia de medicamente si materiale sanitare si vom institui sanctiuni pentru cei care trimit pacientii sa-si cumpere medicamente si materiale sanitare, desi aceste produse sunt decontate de catre casele de asigurari de sanatate. Dar, mai intai, voi avea o discutie cu managerii spitalelor”, a spus Busoi.

Presedintele CNAS a precizat ca vor fi exceptate de la sanctiuni doar acele spitale unde apar cazuri accidentale, unde nu este un obicei sa fie trimisi pacientii sa-si cumpere medicamente sau diverse materiale sanitare.

“Stim ca exista cazuri accidentale, dar si unele spitale unde acest fapt constituie regula, pentru anumite sectii, pentru anumite servicii. Atentionam ca, pentru 2014, unul din obiectivele majore este acela ca niciun asigurat, din contributia caruia functionam si noi, sa nu fie pus sa procure medicamente“, a adaugat Busoi.

 

www.digi24.ro


Critica proiectului lege privind malpraxisul medical

Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical
Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical

In data de 01.10.2013 a fost postat pe site Ministerului Sanatatii proiectul Legii privind Raspunderea civila a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice (denumita in continuare „legea malpraxisului”) ce poate fi consultat aici.

Asa cum am mai precizat cu ocazia unui articol anterior (poate fi gasit aici) speranta ca vom avea un proiect de lege fiabil si echitabil in privinta pacientilor-victime este pe cale sa ramina  un simplu vis frumos.

Tin de la inceput sa spun ca sunt dezamagit de acest proiect de lege si cred ca nu va ajuta cu nimic pacientii sa isi obtina despagubirile mai rapid decit pina acum. Dimpotriva, proiectul de lege prevede o procedura administrativa (initial obligatorie dar acum vad ca a devenit facultativa) cu o durata de maxim 6 luni de zile si care prin modul in care aceasta se desfasoara si prin lipsa unor sanctiuni aplicabile in cazul nerespectarii legii de catre insesi unitatile medicale sau de catre personalul medical prefugureaza o ineficienta a legii intilnita deja in cazul legii 46/2003 asupra careia vom mai reveni.

 

Critica nr.1 – lipsa autonomiei unitatilor medicale publice cu privire la gestionarea cazurilor de malpraxis

Cele mai multe cazuri de malpraxis intilnite de mine (nu cunosc sa fi existat un studiu pe aceasta tematica deci nu pot oferi date statistice) se intimpla in unitatile medicale publice. Nu este in obiectul articolului sa tratez de ce se intimpla acest lucru dar asa stau lucrurile in acest moment.

Daca se doreste cu adevarat o rapida despagubire a victimelor malpraxisului atunci trebuie lasata gestiunea cazurilor de malpraxis in sarcina unitatilor medicale. Acestea trebuie sa adopte o atitudine pro-pacient ce poate fi rezumata in sintagma „informeaza victima, recunoaste vinovatia si ofera o justa despagubire”.

Din practica va pot spune ca unitatile medicale publice adopta pur si simplu politica “silenzio stampa” neexistind nici cea mica reactie in cazurile in care sunt notificate despre existenta unor cazuri de malpraxis cu exceptia celor ce fac obiectul unor reportaje TV.

Managerii unitatilor medicale publice, aproape in toate cazurile, lasa medicii acuzati sa se descurce singuri asteptind pur si simplu sa fie citati ca parte resonsabila civilmente. Nu am observat nici o tendinta de a negocia cu pacientii macar in ideea de a mentine neatinsa reputatia unitatii medicale. Pur si simplu asteapta sa fie citate de catre Parchet in dosarele penale deschise la plingerile pacientilor si spera doar sa nu fie obligate la plata unor mari sume de bani.

Critica nr.2 – eliminarea din aria raspunderii medicale a obligatiilor de rezultat

In mod traditional, incepind cu decizia pronuntata in cazul Mercier ( decizia Curtii de Casatie franceze din 20 Mai 1936), s-a admis faptul ca obligatia ce incumba personalului medical este o obligatie de mijloace.

O obligatie de mijloace inseamna ca debitorul acestei obligatii – in speta, personalul medical – trebuie sa puna in actiune toata priceperea sa pentru a obtine un anume rezultat dar fara sa se oblige la obtinerea a insusi rezultatului respectiv. In limbaj mai putin juridic, obligatia medicului de a trata o anume suferinta a pacientului se executa prin punerea in actiune a cunostintelor sale medicale cu maxima prudenta si promptitudine pentru a inlatura respectiva suferinta DAR nu se obliga la insasi vindecarea pacientului care poate sa nu survina in urma tratamentului medical prescris.

In noul proiect de lege, art 634 alin.2 va avea urmatorul continut: “In raport cu pacientul, obligatia medicului este una de diligenta de mijloace

Incerc sa fac abstractie de limbajul juridic deficitar avind in vedere faptul ca art 1481 NCC nu prevede sintagma “ diligenta de mijloace”ci doar “obligatia de mijloace” (iar in doctrina mai gasim sintagma “obligatie de diligenta”) si remarc faptul va sunt excluse obligatiile de rezultat ce incumbau personalului medical chiar daca cu titlul de exceptie.

In contrapondere cu obligatia de diligenta, cea de rezultat consta in faptul ca debitorul obligatiei (in speta, personalul medical) promite procurarea unui rezultat determinat prin toate mijloacele. Lipsa atingerii acestui rezultat va angaja raspunderea civila a medicului.

Chiar daca cu titlu de exceptie, obligatiile de rezultat sunt admise atit de catre doctrina (J.Penneau “La responsabilitte du medicin”, 1996) cit si de catre jurisprudenta franceza prin multiplele decizii ale curtilor de apel din Paris si Lyon, de exemplu.

Ca sa exemplific riscul unei asemenea prevederi legale am sa enumar citeva proceduri medicale considerate in practica judiciara ca fiind “ obligatii de rezultat” :

(i) chirurgul care s-a angajat sa efectueze o procedura medicala determinata in ceea ce priveste tipul generic al interventiei (amputatia de gamba, gastrectomie, histerectomie, pneumectomie);

(ii) medicul chirurg care s-a obligat sa faca o operatie estetica si care promite un rezultat geometric, sustinut si de catre o schita analizata si aprobata in prealabil de catre pacient in conditiile in care operatia este facuta in afara oricarui context terapeutic, cu scopuri exclusiv estetice.

In concluzie, in cazurile asemanatoare celor de mai sus medicul nu poate fi tinut raspunzator daca rezultatul nu este cel dorit de catre pacient si atit timp cit nu se poate face dovada unui comportament  profesional  neglijent,  inadecvat sau incompetent in exercitarea actului medical, inferior unor standarde  profesionale de pregatire si pricepere acceptate de comunitatea medicala nationala i/sau internationala atunci nu suntem in prezenta unui caz de malpraxis medical. Iar aceasta proba trebuie sa o produca pacientul ceea ce este costisitor avind in vedere extrema specializare a ariei de practica a malpraxisului medical.

Critica nr.3 – mentinerea principiului proportionalitatii raspunderii individuale in cazul echipelor medicale

Art 643 alin.1 din proiectul de lege are urmatorul continut:  “Toate persoanele implicate  in  actul medical vor raspunde proportional cu gradul de vinovatie al fiecareia”

In esenta, dispozitia mentionata este corecta – fiecare va raspunde pentru fapta proprie. Dar la o analiza mai atenta consider ca acest articol ar fi trebuit completat cu o dispozitie speciala similara cu cea a raspunderii comitentului pentru fapta prepusului in ideea de protectie a victimelor in cazul echipelor medicale.

Un caz special de malpraxis medical este acela ce se survine in interiorul salilor de operatii unde procedura medicala este savirsita de catre o echipa medicala formata din medici de specializari diferite, asistente, stagiari, etc in functie de specificul acesteia.

Astazi, in cazurile gestionate de mine cel putin, probarea raspunderii fiecarui membru al echipei medicale este o adevarata “probatio diabolica” deoarece starea de fapt este cunoscuta exclusiv de catre personalul medical ce a operat.

Nu trebuie uitat nici faptul ca Fisele Operatorii sunt intocmite la un interval de timp suficient de mare dupa finalizarea operatiei incit sa poata “acoperi” orice posibile erori medicale. Iar atunci cind eroarea medicala este destul de grava incit sa aiba capacitatea de a atrage raspunderea mai multor medici, atunci fiti siguri ca va exista complicitatea necesara semnarii unor fise operatorii “cosmetizate” care sa poata inlatura raspunderea civila / penala.

In alte tari, aceste situatii au fost rezolvate prin doctrina “ captain of the ship” iar esenta acestei constructii juridice este foarte simpla: medicul care este desemnat sef al echipei chirurgicale si care are dreptul sa isi aleaga colegii / asistentii care sa-l asiste in efectuarea operatiei are intreaga raspundere civila fata de pacient referitoare la desfasurarea procedurii medicale conform cu standardul medical. Orice victima isi va acoperi prejudiciul suferit prin chemarea in judecata a sefului echipei medicale, a unitatii medicale si a asiguratorului acestora urmind ca, ulterior, unitatea medicala sa isi desfasoare cercetarile sale interne pentru stabilirea responsabilitatii individuale.

 Critica nr.4 – inlaturarea nejustificata a raspunderii medicilor in cazul infectiilor nozocomiale

Dispozitiile art.652 lit.b din proiectl de lege prevad ca personalul medical nu raspunde pentru infectiile nozocomiale in ideea in care raspunderea civila revine in exclusivitate unitatilor medicale conform art 653 lit.a din acelasi proiect.

Prin definitie, infectia nozocomiala este o infectie contractata in unitatile sanitare cu paturi, care se refea la orice boala infectioasa ce poate fi recunoscuta clinic / microbiologic si pentru care exista dovada epidemiologica a contractarii in timpul spitalizarii.

Jurisprudenta franceza a statuat in mod constant existenta unei obligatii de rezultat in sarcina personalului medical si anume obligatia de securitate; mai mult, aceasta obligatie incumba inclusiv medicului care practica cu titlu liberal in cadrul cabinetului sau.

Inlaturarea unei asemenea raspunderi este cu atit mai bizara cu cit in cuprinsul Ordinului MS nr.916/2006 se prevad o suita de obligatii in sarcina personalului medical (raportate la obligatiile de serviciu a fiecarei categorii de personal) incluzind organizarea serviciului medical, folosirea corecta a tehnicii medicale, supravegherea bolnavului, etc.

Se poate sustine ca este suficienta raspunderea unitatii medicale, aceasta fiind mai solvabila decit personalul medical iar victima este mult mai protejata sub acest aspect. Punctul de vedere este corect dar parerea mea este ca efectul imediat consta in aparitia unor neglijente din partea personalului medical stiindu-se la adapost de orice angajare a raspunderii sale fata de pacient sub aspectul protejarii acestuia de infectiile nosocomiale.

Critica nr.5 – ineficienta procedurii prealabile

Ideea de a insera o procedura prealabila in cadrul careia sa se poata intilni si negocia medicul, unitatea medicala, asiguratorul si pacientul este o idee foarte buna si – aparent – in favoarea tuturor partilor implicate. Dar de la idee la legiferarea sa drumul este lung si plin de gropi.

In primul rind, procedura nu face nici o diferentiere intre cazurile de malpraxis ce produc decesul pacientului si cele care produc doar vatamari corporale.

Art 673 din proiectul de lege prevede ca “persoana care considera ca a fost prejudiciata …”ceea ce indica faptul ca si urmasii pacientului-decedat in urma unui malpraxis medical pot incepe o asemenea procedura.

Avind in vedere ca discutam de o posibila ucidere din culpa – daca pacientul a decedat – atunci asistam la o premiera in legislatia romaneasca: este pentru prima data cind partile pot negocia raspunderea penala pentru infractiuni contra vietii.

De ce spun asta? Pentru ca in cazul in care partile cad de acord asupra despagubirilor, organele de cercetare penala nu vor fi niciodata sesizate cu privire la infractiunea de ucidere din culpa. Art 681 alin.2 din proiectul de lege prevede in mod expres ca incheierea tranzactiei are drept efect “se stinge raspunderea juridica a medicului sau/si a furnizorului de servicii medicale , INDIFERENT de natura ei ….”  ceea ce ne face sa credem ca legiuitorul nu a avut nici o intentie de a exclude raspunderea penala.

Dar in acest caz, putem discuta de un nou caz de inlaturare a raspunderii penale pe linga cele prevazute de catre art.153 si urm CP?

Procedura amiabila confera nenumarate posibilitati de hartuire a pacientului una dintre ele fiind prevazuta la art 673 alin.5 care prevede ca pacientul trebuie sa se prezinte la expertize de specialitate la solicitarea furnizorului de servicii medicale.

Desi dispozitia legala isi are logica ei in cadrul investigarii unei reclamatii totusi ea este destul de imprecisa ca sa dea nastere la abuzuri: nu se limiteaza in timp sau ca numar expertizele medicale la care pacientul este obligat sa se prezinte; nu se precizeaza la ce institutii se fac aceste expertize (ne limitam doar la instutitiile medico-legale sau se poate apela la alte unitati, inclusiv la spitalul unde lucreaza chiar doctorul acuzat de malpraxis); cine suporta cheltuiala acestor expertize atit ca si costuri de efectuare cit si ca si costuri de deplasare a pacientului; ce se intimpla daca pacientul nu este deplasabil; etc.

Cu toate ca procedura amiabila se doreste a fi o procedura de scurta durata iar termenele prevazute pentru desfasurarea acesteia sunt rezonabil de scurte, lipsa unor sanctiuni pentru nerespectarea acestora va avea drept efect o ineficienta crasa a procedurii. In practica, chiar unitatile medicale publice nu respecta dispozitiile legii 46/2003 cu privire la eliberarea documentelor medicale catre pacienti in acele cazuri in care au o suspiciune de malpraxis. Si asta pentru simplul fapt ca legea nu prevede sanctiuni pentru incalcarea acestui drept al pacientului, singurul remediu raminind calea instantelor de judecata ceea ce inseamna costuri de timp si bani.

Mai mult, procedura amiabila depinde in mare masura de cooperarea medicului si unitatii medicale cu pacientul, asiguratorul si expertii alesi pentru a se intocmi raportul de expertiza. Iar acest lucru nu este deloc linistitor cind practica ne demonstreaza exact contrariul.

O solutie simpla ar fi fost sanctionarea celor vinovati de nerespectarea termenelor legale printr-o prevedere legala asemanatoare cu cea care sanctioneaza cu pedeapsa inchisorii administratorii firmelor insolvente ce nu predau actele contabile catre administratorii judiciari.

O alta problema consta in modul de numire a expertilor medicali si de natura juridica a raportului ce urmeaza a fi intocmit de catre expertii ales de comun acord sau prin tragerea la sorti.

Tot din practica vedem faptul ca sistemul medical este un sistem piramidal in care cei cu grade profesionale inferioare au nevoie de bunavointa celor din partea superioara a sistemului pentru a putea promova diferitele examene, doctorate, masterate, etc. In acest caz, ne intrebam in ce masura un expert medical ce urmeaza a promova un examen de grad profesional va acuza de malpraxis un profesor universitar sau un conducator de doctorat?

In al doilea rind, expertii medicali vor fi platiti de catre asigurator fiind de prezumat ca pacientul nu va putea achita decit o mica parte din onorariul final al acestuia, restul fiind acoperit de catre asigurator. Si atunci cum putem crede ca acest expert, chiar si numit prin tragere la sorti, va pronunta un verdict de malpraxis cind stie ca cel care ii plateste onorariul va fi obligat la plata unor daune de zeci de mii de euro? Putin probabil.

In privinta raportului intocmit de catre expertii din Lista nationala de experti medicali nu este lamurit aspectul fortei sale probante in cazul unor litigii ulterioare (daca procedura amiabila esueaza). In acest moment, singura proba utila, pertinanta si concludenta este expertiza medico-legala intocmita in conformitate cu Ordinul 1134 / 2000. Si atunci nu intelegem de ce este necesara un alt raport intocmit de catre experti cind se poate folosi la fel de bine sistemul institutelor medico-legale si expertii existenti avind in vedere indelungata lor experienta. Mai mult, ar fi fost mult mai utila modificarea normelor de functionare a institutelor de medicinia legala astfel incit acesti experti sa poata intocmi aceste rapoarte contra unui onorariu perceput ca si liber-profesionisti.

 

Concluzii

Proiectul de modificare a legii 95/2006 nu aduce imbunatatiri situatiei pacientilor victime ale malpraxisului medical in sensul in care nu diminueaza durata obtinerii daunelor interese si nici nu simplifica procedura de solutionare a cazurilor.

O adevarata imbunatatire a procedurilor de despagubire a pacientilor ar trebui sa fie simpla, ieftina si sa nu confere ocazia de a hartui la nesfirsit victimele.

1. ar fi fost utile diminuari sau plafonari ale taxelor de timbru aferente actiunilor in pretentii ce au drept obiect repararea prejudiciilor provocate de malpraxisul medical avind in vedere ca  miza acestora este cu mult mai importanta decit a litigiilor de munca pentru care deja nu se percep asemenea taxe; o asemenea protectie ar determina asiguratorii si medicii sa nu isi mai intemeieze atitudinea din cadrul negocierilor pe speranta ca pacientul nu are bani pentru a initia o actiune in justitie.

2. expertiza din cadrul procedurii prealabila ar putea fi efectuata doar de catre institutele de medicina legala; acestea ar putea fi utilizate si in litigiul ulterior astfel incit procesele nu ar mai dura la fel de mult avind in vedere ca probatoriul este deja administrat;

3. Infiintarea unei liste publice cu experti medici legisti ( la fel ca in cazul avocatilor sau mediatorilor) care doresc sa asiste parti interesate in cadrul expertizelor astfel incit sa poata fi contactati in mod liber de catre pacienti?

4. introducerea unor sanctiuni drastice (inclusiv penale) pentru nerespectarea termenelor legale prevazute de lege; de ce in cadrul procedurii insolventei se poate prevede inchisoare pentru nepredarea unor hirtii iar in cazuri in care avem de-a face cu vatamari corporale grave nu se prevede nici macar o amenda? Este mai importanta hirtia decit corpul uman?

5. permiterea unui acces public la o baza de date privind politele de asigurare pentur a cunoaste daca medicul ce trateaza un pacient are polita de asigurare valabila, ce valoare are respectiva polita precum si identitatea asiguratorului. De ce in cazul masinilor putem avea acces la aceste date (a se vedea baza de date ) dar in cazuri mult mai grave nu exista o asemenea posibilitate?

Estimez ca efectul noilor modificari va consta intr-o marire a numarului de plingeri penale in detrimentul litigiilor civile pentru acele cazuri in care negocierea directa pacient – medic/unitate medicala nu va avea o finalitate agreata de ambele parti.

Si asta pentru simplul fapt ca gratuitatea procedurilor penale este un element prin el insusi destul de seducator ca victimele sa aleaga aceasta cale, in detrimentul procedurii amiabile.

Iar intentiile medicilor / asiguratorilor de a ingreuna drumul pacientilor catre obtinerea daunelor interese se vor intorce impotriva lor: vor sta mai mult pe la parchet decit in salile de operatie. Isi vor cheltui banii pe avocati in loc sa isi achizitioneze tratate medicale.


Chirurg acuzat de malpraxis. Un medic constantean a fost denuntat la Parchet si la Colegiului Medicilor

Anunturi din presa, legi, proiecte de lege
Anunturi din presa, legi, proiecte de lege

Medicul chirurg Octavian Unc este acuzat de un pacient de malpraxis. Familia barbatului in varsta de 91 de ani sustine ca batranul se zbate acum intre viata si moarte dupa ce medicul ar fi refuzat sa-l opereze. La cerea familiei, a fost transferat la Bucuresti iar medicii de acolo l-au operat de urgenta. Starea lui este in continuare critica.

Pe 27 septembrie, Traian Ghiteanu a ajuns in stare grava la Spitalul de Urgenta din Constanta. A fost internat la Sectia Medicala pentru cateva zile, iar medicii i-au descoperit un abces pe ficat.

Infectia se raspandise deja in tot organismul. A fost imediat transferat pe Sectia de Chirurgie si preluat de profesorul Octavian Unc. Acesta a fost nevoit sa plece din localitate asa ca pacientul a fost dat in grija altui medic.

“Este o nebuloasa aici pentru ca dansul spune ca in grija domnului profesor Iusuf dar, dl prof Iusuf era la Paris”, a spus Adrian Ghiteanu, fiul pacinetului.

Pacientul ar fi ramas internat pe Sectia de Terapie Intensiva, unde, sustin rudele, ar fi trebuit sa primeasca transfuzii de sange pentru refacerea hemoglobinei extrem de scazute. Au chemat persoane care au donat sange dar, sustin rudele, transfuziile nu au avut niciodata loc.

“Nu am fost tratati corespunzator. Doamnele asistente s-au purtat foarte urat cu noi. Nu m-au lasat sa intru nici macar doua minutele sa-l vad pe socrul meu”, sustine Florentina Ghiteanu, nora pacientului.

Cazul de malpraxis, in mainile procurorilor

Rudele il acuza pe profesorul Unc de vatamare si neglijenta in serviciu si au depus o plangere la Parchet dar si o reclamatie la Colegiul Medicilor. Au cerut despagubiri in valoare de un miliard de euro si spun ca sunt decisi sa mearga pana la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, iar daca batranul va deceda, doctorul va fi acuzat de familie de omor deosebit de grav.

Chirurgul spune ca e nevinovat

Chirurgul sustine ca nu a gresit cu nimic si ca, tinand cont de varsta inaintata si de stadiul in care se prezenta, nu se putea interveni chirurgical pentru ca pacientul risca sa moara pe masa de operatie.

“Era un pacient varstnic, un pacient tarat, un pacient cu un teren canceros, operat inca o data, in urma cu un an de zile, care avea descrisa imaginea colectiei respective dar care putea sa fie tratat medicamentos, echilibrat, pana cand sa se decida interventia”, Octavian Unc, medic sef Clinica Chirurgie a SCJU Constanta. 

La cererea familiei, batranul a fost transferat in Capitala cu un elicopter SMURD. Acolo a fost operat de urgenta iar, acum, se zbate intre viata si moarte.

 

www.digi24.ro

 


Acuzatii de malpraxis la Iasi: in coma pentru ca nu a fost intubata la timp

Anunturi din presa, legi, proiecte de lege
Anunturi din presa, legi, proiecte de lege

UPDATE: “Ne pierdem mama”, plang doua fete de 13 si 18 ani din Iasi, care acuza medicii ca le lasa orfane. Pacienta, de 40 de ani, care s-a internat pentru o operatie de fibrom uterin, este in coma in urma unor complicatii aparute dupa anestezie.

Medicii le-au anuntat pe rudele femeii ca pacienta a intrat in stop cardiorespirator dupa ce a fost anesteziata. Oamenii spun ca ar fi aflat de la seful anestezistilor ca a fost chemat in ajutor de specialistul din sala, dupa 15 minute de incercari nereusite. In acest timp, pacienta a fost ventilata mecanic, dar n-a primit suficient oxigen, spun neurologii care o au acum in grija.

Anestezistul-sef al Maternitatii Cuza Voda din Iasi vine cu o explicatie pentru nereusita colegei sale in incercarea de a intuba bolnava: “A fost greu din cauza conditiilor anatomice. Este un gat scrurt, o limba ceva mai mare… Nu a gresit cu nimic colega mea. A facut ce am facut si eu, numai ca nu a reusit sa intubeze.” Femeia, spun doctorii, are acum sanse mici de supravietuire.

Pacienta este consilier juridic la prefectura din Iasi. Toti colegii ei sunt in stare de soc. Inainte sa se interneze, le-a spus ca nu ii lasa mult singuri. Si procurorii, si cei din conducerea maternitatii au inceput anchete in acest caz.

 

www.stirileprotv.ro


Copil de 3 ani mort în urma unei operatii de polipi

Anunturi din presa, legi, proiecte de lege
Anunturi din presa, legi, proiecte de lege

Reprezentantii Spitalului Judetean Sibiu au inceput o ancheta dupa ce un copil de trei ani si jumatate a murit in urma unei operatii de extirpare a polipilor, tatal acestuia, care ii acuza pe medici de malpraxis, depunand reclamatii la conducerea unitatii, la Colegiul Medicilor si la Parchet.

Un barbat din Sibiu, Ovidiu Nicolae Bogdan, a organizat, sambata, o conferinta de presa in fata Unitatii de Primiri Urgente a Spitalului Judetean de Urgenta Sibiu, pentru a anunta ca fiul sau de trei ani si jumatate, Alexandru Ioan Bogdan, a murit in urma unei operatii de extirpare a polipilor realizata in unitatea medicala, barbatul spunand ca este vorba despre un caz de malpraxis, transmite corespondentul MEDIAFAX.

El a spus ca in 5 iunie si-a dus copilul la spital pentru operatie si l-a lasat impreuna cu sotia sa, iar dupa interventia chirurgicala copilul a fost dus in salon la mama, care a sesizat, la scurt timp, ca acesta avea ume de sange pe fata, iar buzele i se invinetisera.

“Interventia chirurgicala s-a derulat intr-o perioada scurta, din ce mi-a spus sotia. Ulterior, copilasul a fost adus in salon, pus pe burtica, cu capul intr-o parte. Avea si urme de sange pe fata. I l-a pus mamei in brate ca sa se linistesasca. Dupa o perioada relativ scurta de timp, sotia, ramasa singura cu el in salon, a observat ca copilul are buzele vinete, l-a alertat imediat pe domnul doctor Rusu Gabriel, care, constatand ca nu mai are puls si nu mai respira, a inceput manevrele de resuscitare manuala in prima faza si a sunat la sectia de Urgente, sa vina echipa de resuscitare. Perioada de timp destul de mare, avand in vedere ca sectia ORL se afla in diagonala spitalului, la o distanta destul de mare de sectia de Urgenta si nu se putea interveni, din punctul meu de vedere, in timp util pentru a putea salva viata copilasului”, a povestit barbatul.

El afirma ca fiul sau a raspuns manevrelor de resuscitare si a fost mutat in sectia de terapie intensiva, unde a avut respiratie neregulata timp de doua zile, dupa care nu a mai respirat singur deloc, fiind tinut in viata cu ajutorul aparatelor.

“Acum doua zile a mai facut un stop cardiac la sectia de terapie intensiva, iar in data de 14 iunie (vineri -n.r.), la ora 7.00 dimineata, a mai avut inca un stop, care a fost mortal. Copilul nu a mai putut fi resuscitat si, din coma fiind, a decedat”, a mai spus Ovidiu Nicolae Bogdan.

Barbatul a afirmat ca a depus reclamatie la conducerea spitalului, la Colegiul Medicilor si a sezizat Parchetul Judecatoriei Sibiu pentru “malpraxis si lipsa deontologiei profesionale”.

“Nu vreau sa acuz pe cineva, poate nu sunt eu cel in masura. Eu sunt doar parintele indurerat care vrea sa aduca la cunstinta opiniei publice fapte care, dupa parerea mea, nu ar trebui sa se mai intample si ar trebui, poate, cu totii sa devenim un pic mai responsabili si sa ne gandim ca in momentul in care dorim sa facem o interventie chirurgicala ar trebui sa stim ca avem cam tot ce ne trebuie la indemana, nu sa cerem de la vecini, pentru ca daca apare o situatie de criza, asa cum a aparut in cazul copilasului meu, posibilitatea de a mai interveni poate sa fie degeaba”, a mai sustinut sibianul.

Intrebat de ce a adus copilul la Spitalul Judetean Sibiu pentru operatie, desi exista un spital de pediatrie in oras, barbatul a spus ca el, personal, a fost operat de doua ori de medicul la care si-a adus copilul si, avand mare incredere in acesta, a vrut sa-l opereze si pe cel mic.

Tatal copilului a mai anuntat ca luni isi va angaja si un avocat pentru a stabili ce are de facut in continuare.

Contactat telefonic de corespondentul MEDIAFAX, purtatorul de cuvant al Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) Sibiu, Decebal Todarita, a spus ca au fost incepute verificari in acest caz.

“Legat de acest caz, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta face o analiza din punct de vedere medical si administrativ. Pentru salvarea vietii baietelului s-a facut tot ceea ce era omeneste si medical posibil. Din nefericire, copilul a decedat”, a declarat Decebal Todarit

www.gandul.info

 


Riscurile procesului de mediere

Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical
Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical

Dupa introducerea obligativitatii informarii cu privire la avantajele medierii se poate observa ca aceasta promovare este inselatoare fata de consumatorul de servicii de mediere.

Si aici ma refer la faptul potrivit caruia consumatorului I se prezinta DOAR AVANTAJELE (asa cum precizeaza legea; a nu se intelege ca acuz mediatorii de publicitate mincinoasa) dar nu si riscurile medierii. Totusi, exista aceste riscuri si daca da, care sunt acestea?

Medierea se presupune a fi confidentiala. Oare?

Unul dintre “avantajele”medierii ce este promovat cu ostentatie in toate informarile publice este confidentialitatea.  Se presupune ca in cazul in care litigiul este rezolvat prin mediere, discutiile si toate informatiile legate de acel litigiu sunt pastrate “in house”. Mai colocvial spus, rufele murdare se spala doar in familie.

Pentru persoanele ce tin la reputatia lor sau care au nevoie de o imagine publica impecabila, acest aspect al confidentialitatii este esential in alegerea medierii ca si modalitate de rezolvare a litigiului mai ales in era comunicatiilor electronice si a internetului. Internet care arhiveaza orice informatie iesita in spatiul virtual; informatie ce nu mai poate fi stearsa si care poate fi accesata nelimitat in timp.

Totusi, nu uitati ca aceasta confidentialitate a medierii este strict la BUNAVOINTA PARTILOR ce participa la mediere. Daca aceasta bunavointa dispare in viitor din orice cauza – ce nu poate fi prevazuta la data medierii – atunci exista un risc real ca informatiile confidentale impartasite in timpul medierii sa devina accesibile publicului. Exista numeroase metode prin care un IP al unui user ce posteaza informatii confidentiale pe un forum sa fie destul de bine ascuns ca sa nu il poti identifica daramite sa mai si probezi elementele raspunderii delictuale.

Din punct de vedere al eticii mediatorilor si al modului de promovare a medierii folosirea excesiva a notiunii de “confidentialitate”nu este chiar corecta in lipsa unor explicatii concrete despre cum functioneaza aceasta in practica. Practica ( in special cea din domeniul dreptului comercial / dreptlui muncii unde asemenea clauze contractuale sunt intens utilizate) ne demonstreaza ca aceasta confidentialitate nu este deloc absoluta si de neinfrint precum este prezentata in cadrul informarii; aceasta depinde exclusiv de bunavointa partilor iar recuperarea eventualelor prejudicii este extrem de greoaie si costisitoare chiar si in conditiile existentei unei clauze de confidentialitate inserata in cadrul  acordului de mediere. Practica ne arata ca dovedirea culpei unei persoane in incalcarea unei asemenea obligatii este o adevarata “probatio diabolica” mai ales daca avem in vedere modul de functionare a presei scrise (confidentialitatea surselor ziaristului) sau a internetului (anonimizarea userilor si a IP utilizate).

O alta problema ivita in practica apare in situatia in care medierea nu se finalizeaza cu semnarea unui acord de mediere care sa contina o clauza de confidentialitate. Cum se poate pastra confidentialitatea in aceste circumstante? In aceste cazuri devine esentiala conduita ulterioara a partilor insa aceasta nu confera nici pe departe comfortul promovat de catre mediatori; mai ales daca avem in vedere acele cazuri in care medierea nu face altceva decit sa exacerbeze tensiunile dintre parti in conditiile in care nu se ajunge la nici un acord de mediere urmind ca partile sa aleaga calea instantelor.

Mai mult, un avocat cu experienta poate folosi ocazia medierii de a obtine informatii utile de la partea adversa cu privire la litigiul in cauza in special referitor la personalitatea partii adverse, temerile si slabiciunile acesteia. Poti privi acest aspect ca un fel de avantaj secundar: daca medierea nu va avea succes macar obtii informatii utile viitorului litigiu ce se prefigureaza.

Corect sau nu, unele litigii se cistiga datorita existentei unor elemente-surpriza, a devierii atentiei adversarului catre aspecte secundare a dosarului si a aprecierii cit mai exacte a valorii argumentelor detinute.

Procesul medierii se afla sub controlul partilor. Sa credem?

O alta “virtute” a medierii consta in faptul ca partile din cadrul medierii au controlul asupra rezultatului medierii, acordul fiind exclusiv vointa reala a partilor fara a exista o interventie exterioara procesului medierii. Pe scurt, partile nu sunt obligate sa incheie un acord si nici sa faca vreun compromis dar daca aleg sa faca toate acestea atunci o pot face in termenii stabiliti de comun acord si in termeni cit mai pragmatici.

Termenul “pragmatic”nu il folosesc intimplator deoarece in realitatea vietii intotdeauna o parte va fi nemultumita (intr-o mai mica sau mai mare masura) de rezultatul obtinut in urma medierii. In toate situatiile conflictuale partile vor adopta masurile ce le vor aduce cel mai mare cistig raportat la conditiile date chiar daca solutia finala nu le satisface pretentiile; astfel vor ramine in continuare germenii conflictului iar partea nemultumita (si care nu a putut controla procesul si rezultatul medierii) va astepta ocazia potrivita ca sa isi recupereze paguba.

Cea mai populara reclama la mediere este aceea ca metoda ADR reprezinta un “win-win situation”insa acest lucru este un mit sau macar un nonsens. Medierea inseamna controlul disputei similara unui proces de stingere a unui incendiu, inseamna determinarea de a pastra disputa in afara instantei de judecata iar medierea poate amplifica aceste aspecte punind o presiune asupra partilor in sensul de a le determina sa incheie un acord de mediere.

O situatie speciala o reprezinta partile ce nu beneficiaza de asistenta juridica din partea unui avocat, in general acest lucru se intimpla datorita lipsei posibilitatilor financiare de a plati aceste servicii. Aceste parti sunt adesea presate sa incheie un acord de mediere pe care ulterior il regreta, mai ales daca mediatorul este un “fanatic” al acordurilor de mediere incheiate cu orice pret (in special pentru a-si consolida reputatia profesionala) si care va avea tendinta de a dirija medierea impotriva partilor neasistate de catre avocati spre a se ajunge la un rezultat favorabil procesului insusi.

O alta situatie este aceea in care una dintre parti are o pozitie puternic sustinuta de probe iar adversarul face parte din categoria debitorilor solvabili; atunci prima parte va avea o tendinta redusa motivational de a se ajunge la un acord de mediere care ii poate aduce mai putini bani decit o decizie judecatoreasca. Ne aflam in prezenta asa numitei “gun boat diplomacy”in care unul dintre adversari are o barca cu motor puternic iar adversarul sau are la dispozitie o canoe. Daca ati avea barca cu motor ati fi dispusi la o intelegere cu adversarul ce are o canoe referitoare la finalul cursei sau ati accepta provocarea?

Ar mai exista un subiect important de analizat si anume raspunderea mediatorului (sau mai bine spus lipsa raspunderii in privinta desfasurarii medierii si a acordului de mediere) dar acest aspect va face subiectul unui viitor articol.


Portretul unui avocat de malpraxis medical

Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical
Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical

 

Pornind de la un articol interesant am gasit de cuviinta sa il completez cu citeva amanunte legate de avocatii de malpraxis medical.

Zilele trecute priveam un film „western shoot-em up”; genul de film unde fiecare se impusca cu fiecare iar in scena finala eroul, plin de praf si sange, se departeaza spre apus calare pe mustangul sau. Priveste in departare la nimic si la toate. Figura sa arata ca se gindeste la ceea ce a vazut, facut si pierdut. In acel moment, el intelege faptul ca – desi a facut numai lucruri bune si a triumfat asupra nedreptatii – lumea in care traieste nu este un loc placut.

Nimeni nu intreaba un avocat de malpraxis medical despre ce simte, despre cum a decurs ziua sa de lucru. Este ca si cum ai intreba directorul unei firme de pompe funebre daca s-a distrat la serviciu. Nimeni nu intreaba pentru ca nimeni nu vrea sa afle raspunsul.

In esenta, munca unui avocat de malpraxis medical este foarte complexa, interdisciplinara si in continua schimbare. Aceasta duce insa si la o provocare intelectuala, intotdeauna solicitind cunostinte si viziuni noi pentru fiecare dosar. Nu exista 2 zile, 2 dosare sau 2 clienti la fel. Eterna nevoie de a studia si a descoperi lucruri noi despre cazul de pe biroul tau nu face decit sa iti cladeasca increderea in tine.

Pe de alta parte, continua evolutie a domeniului medical inseamna ca trebuie sa fii constient ca niciodata nu vei cunoaste totul, ca trebuie sa iti constientizezi limitele si sa te adaptezi rapid – emotional si intelectual – atunci cind gresesti.

Munca unui avocat de malpraxis medical este bazata pe intelegerea faptului cum clientii din fata ta se adapteaza atunci cind intilnesc evenimente ce le afecteaza viata. Este necesara o incredere in forta interioara a clientului de a se descurca cu prejudiciul suferit sau cu decesul persoanei iubite. Asta inseamna ca avocatul trebuie sa fie profesor, prieten, preot si – intotdeauna – capabil de compasiune. Avocatul trebuie sa stea concentrat pe nevoile clientului sau (fie victima fie familia decedatului) si sa isi inlature propriile nevoi emotionale. Este un proces extrem de solicitant dar care merita efortul.

Avocatul are oportunitatea de a proteja victima dar si familia acestuia. Este un lucru minunat sa vezi un copil ce isi poate permite o procedura medicala in strainatate datorita daunelor obtinute in urma negocierilor cu clinica; la fel de placut este sa si vezi o familie ce isi sarbatoreste Craciunul in liniste in loc sa isi faca probleme despre banii necesari ingrijirii unui membru al familiei ramas invalid in urma unei negliente medicale.

Dar la finalul zilei, inchizind lumina din birou, incuind usa si traversind parcarea subterana catre masina aflata in intuneric, avocatul – care dincolo de satisfactiile materiale, este doar o simpla persoana caruia ii place sa ajute – simte ca ceea ce a vazut in cazurile aflate pe birou sau in solutiile nefavorabile primite, lumea medicala romaneasca de astazi nu este chiar un loc placut si sigur.

Si atunci nu poti decit sa tragi aer in piept, alungi gindurile negre ce te apasa si te duci direct acasa la sotie si copii.

Dar nu iti poti ascunde zambetul de satisfactie la ideea ca maine te vei intoarce pe cimpul de batalie, pentru o noua zi ca avocat de malpraxis medical.