Sanctiunile date pentru grave abateri medicale

Anunturi din presa, legi, proiecte de lege
Anunturi din presa, legi, proiecte de lege

Numarul plangerilor care ajung la Colegiul Medicilor din Iasi cu privire la modul in care pacientii au fost tratati de doctori este in crestere cu 30%. Pacientii mutilati din culpa medicala sustin ca luarea unei decizii de sanctionare a unui medic dureaza foarte mult, iar intr-un final data, „pedeapsa” este prea usoara. Conducerea Colegiului Medicilor din Romania sustine insa ca pretentiile pacientilor sunt prea mari si ca de multe ori sunt neintemeiate.

„Legea malpraxisului este de forma, este o lege in care medicii apara alti medici, sanctiunea este infima si data prea tarziu”. Aceasta este concluzia la care au ajuns persoanele nenorocite de doctorii ieseni care s-au plans Colegiului Medicilor.

Este si cazul lui Corneliu Nedelcu (53 de ani) care si-a pierdut vederea la ochiul drept dupa ce a fost cobaiul doctorului Narcisa Ianopol de la Spitalul CFR Iasi. Drama barbatului a inceput din 2009 dupa ce a fost supus unor experimente cu Avastin, fiind injectat in ambii ochi cu acest medicament care nu este recunoscut de Agentia Nationala a Medicamentului.

Barbatul a scos din buzunar 6.400 de lei in speranta ca vederea i se va imbunatati, asa cum l-a asigurat medicul Ianopol. Tratamentul insa i-a agravat boala, retinopatie diabetica proliferativa moderata.

Dupa mai bine de un an de la plangerea intocmita, in 2010 a venit si decizia autoritatii: medicul primar oftalmolog Narcisa Ianopol este sanctionata cu un avertisment. Abia anul acesta, in martie, doctorului Ianopol i s-a desfacut contractul de munca de la Spitalul CFR pentru ca a continuat studiul clinic cu Avastin desi nu detinea autorizatie.

„Nu s-a facut dreptate in cazul meu! Din punctul meu de vedere o solutionare corecta era ca pe toata perioada in care era investigata sesizarea pe care am facut-o doctorul sa fie suspendat din functie. Nu este normal nici ca acest Colegiu al Medicilor sa fie format exclusiv din medici. Este normal sa-si apere breasla si decizia luata nu este obiectiva si nici pedeapsa pe masura. Este de necrezut ca un doctor care ar trebui sa te faca bine, in cazul meu sa-mi redea vederea, sa mi-o ia cu totul si sa scape cu un avertisment. Abia anul acesta i s-a desfacut contractul de munca, dar e cam tarziu pentru ca in jur de 1.000 de persoane au trecut prin mainile doctorului Ianopol in tot acest timp”, spune mahnit Corneliu Nedelcu.

„Vor 7 luni de inchisoare pentru o palma!”

La nivelul judetului Iasi, numarul plangerilor depuse la Colegiul Medicilor este in crestere cu peste 30%. In 2009, doar 1 din 4 doctori reclamati au fost sanctionati. O arata statistica conform careia au fost rezolvate 34 de cazuri si doar in 7 dintre ele s-a dispus o pedeapsa cadrelor medicale.

In 2010, numarul cazurilor a crescut la 47 si in doar 10 s-a decis ca este vorba despre o abatere disciplinara. Conducerea Colegiului Medicilor sustine insa ca pretentiile pacientilor sunt prea mari si ca verdictul il dau mult mai repede decat instanta.

„Sanctiunile pe care le-am dat au fost stabilite conform legii. Unii pacienti ar vrea ca pentru o palma sa i se dea 7 luni de inchisoare medicului. Or legea nu prevede asa ceva. Rezolvam destul de repede plangerile care ajung la noi, cam in 7-8 luni si 1 an daca se cere expertiza. Este un timp scurt daca ne gandim ca un proces dureaza 4-5 ani”, spune Vasile Astarastoae, presedintele Colegiului Medicilor din Romania.

Sanctiunile date de Colegiului Medicilor in ultimii doi ani

2009

– Unui medic primar de chirurgie pediatrica i s-a ridicat dreptul de libera practica pe o perioada de 3 luni dupa ce si-a desfasurat activitatea profesionala fara autorizatie de libera practica valabila, a asigurat asistenta medicala unei paciente la domiciliu in conditiile in care aceasta figura internata in spital, a semnat certificatul de deces desi cauza mortii nu a fost stabilita cu certitudine

– Un medic specialist in ortopedie-traumatologie a primit avertisment dupa ce a efectuat manevra de reducere a luxatiei de sold fara anestezie, nu a sesizat ca persoana avea si alte fracturi la coloana si femur, facand astfel recomandari inadecvate pacientului la externare si agravandu-i starea

– 5 cadre medicale au primit mustrare pentru ca au vandut medicamente pacientilor, medicii au folosit un limbaj neadecvat intre ei sau au eliberat rezultate eronate la analize.

2010

– Un medic primar de obstetrica-ginecologie a ramas pentru o luna fara dreptul de libera practica dupa ce a vorbit injurios cu un medic rezident si a aruncat cu placenta extrasa de la o pacienta spre acesta

– Un medic primar de obstetrica-ginecologie din cadrul Spitalului Targu Frumos a primit un vot de blam pentru ca nu a tratat corespunzator o pacienta gravida si nu a dirijat-o catre o maternitate din Iasi

– Un medic primar oftalmolog (Narcisa Ianopol de la Spitalul CFR) a primti un avertisment pentru ca a injectat pacientii cu Avastin fara sa aiba avizul pentru studiul clinic.

– 7 cadre medicale au primit mustrari dupa ce au dat diagnistice gresite, nu au supravegheat pacientii cu fracturi pe toata perioada imobilizarii sau a emis certificatul de deces al pacientului la doua ore de la producerea acestuia, desi legea prevede eliberarea dupa 24 de ore de la deces.

 

www.adevarul.ro


Your email address will not be published. Required fields are marked *