Critica proiectului lege privind malpraxisul medical

Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical
Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical

In data de 01.10.2013 a fost postat pe site Ministerului Sanatatii proiectul Legii privind Raspunderea civila a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice (denumita in continuare „legea malpraxisului”) ce poate fi consultat aici.

Asa cum am mai precizat cu ocazia unui articol anterior (poate fi gasit aici) speranta ca vom avea un proiect de lege fiabil si echitabil in privinta pacientilor-victime este pe cale sa ramina  un simplu vis frumos.

Tin de la inceput sa spun ca sunt dezamagit de acest proiect de lege si cred ca nu va ajuta cu nimic pacientii sa isi obtina despagubirile mai rapid decit pina acum. Dimpotriva, proiectul de lege prevede o procedura administrativa (initial obligatorie dar acum vad ca a devenit facultativa) cu o durata de maxim 6 luni de zile si care prin modul in care aceasta se desfasoara si prin lipsa unor sanctiuni aplicabile in cazul nerespectarii legii de catre insesi unitatile medicale sau de catre personalul medical prefugureaza o ineficienta a legii intilnita deja in cazul legii 46/2003 asupra careia vom mai reveni.

 

Critica nr.1 – lipsa autonomiei unitatilor medicale publice cu privire la gestionarea cazurilor de malpraxis

Cele mai multe cazuri de malpraxis intilnite de mine (nu cunosc sa fi existat un studiu pe aceasta tematica deci nu pot oferi date statistice) se intimpla in unitatile medicale publice. Nu este in obiectul articolului sa tratez de ce se intimpla acest lucru dar asa stau lucrurile in acest moment.

Daca se doreste cu adevarat o rapida despagubire a victimelor malpraxisului atunci trebuie lasata gestiunea cazurilor de malpraxis in sarcina unitatilor medicale. Acestea trebuie sa adopte o atitudine pro-pacient ce poate fi rezumata in sintagma „informeaza victima, recunoaste vinovatia si ofera o justa despagubire”.

Din practica va pot spune ca unitatile medicale publice adopta pur si simplu politica “silenzio stampa” neexistind nici cea mica reactie in cazurile in care sunt notificate despre existenta unor cazuri de malpraxis cu exceptia celor ce fac obiectul unor reportaje TV.

Managerii unitatilor medicale publice, aproape in toate cazurile, lasa medicii acuzati sa se descurce singuri asteptind pur si simplu sa fie citati ca parte resonsabila civilmente. Nu am observat nici o tendinta de a negocia cu pacientii macar in ideea de a mentine neatinsa reputatia unitatii medicale. Pur si simplu asteapta sa fie citate de catre Parchet in dosarele penale deschise la plingerile pacientilor si spera doar sa nu fie obligate la plata unor mari sume de bani.

Critica nr.2 – eliminarea din aria raspunderii medicale a obligatiilor de rezultat

In mod traditional, incepind cu decizia pronuntata in cazul Mercier ( decizia Curtii de Casatie franceze din 20 Mai 1936), s-a admis faptul ca obligatia ce incumba personalului medical este o obligatie de mijloace.

O obligatie de mijloace inseamna ca debitorul acestei obligatii – in speta, personalul medical – trebuie sa puna in actiune toata priceperea sa pentru a obtine un anume rezultat dar fara sa se oblige la obtinerea a insusi rezultatului respectiv. In limbaj mai putin juridic, obligatia medicului de a trata o anume suferinta a pacientului se executa prin punerea in actiune a cunostintelor sale medicale cu maxima prudenta si promptitudine pentru a inlatura respectiva suferinta DAR nu se obliga la insasi vindecarea pacientului care poate sa nu survina in urma tratamentului medical prescris.

In noul proiect de lege, art 634 alin.2 va avea urmatorul continut: “In raport cu pacientul, obligatia medicului este una de diligenta de mijloace

Incerc sa fac abstractie de limbajul juridic deficitar avind in vedere faptul ca art 1481 NCC nu prevede sintagma “ diligenta de mijloace”ci doar “obligatia de mijloace” (iar in doctrina mai gasim sintagma “obligatie de diligenta”) si remarc faptul va sunt excluse obligatiile de rezultat ce incumbau personalului medical chiar daca cu titlul de exceptie.

In contrapondere cu obligatia de diligenta, cea de rezultat consta in faptul ca debitorul obligatiei (in speta, personalul medical) promite procurarea unui rezultat determinat prin toate mijloacele. Lipsa atingerii acestui rezultat va angaja raspunderea civila a medicului.

Chiar daca cu titlu de exceptie, obligatiile de rezultat sunt admise atit de catre doctrina (J.Penneau “La responsabilitte du medicin”, 1996) cit si de catre jurisprudenta franceza prin multiplele decizii ale curtilor de apel din Paris si Lyon, de exemplu.

Ca sa exemplific riscul unei asemenea prevederi legale am sa enumar citeva proceduri medicale considerate in practica judiciara ca fiind “ obligatii de rezultat” :

(i) chirurgul care s-a angajat sa efectueze o procedura medicala determinata in ceea ce priveste tipul generic al interventiei (amputatia de gamba, gastrectomie, histerectomie, pneumectomie);

(ii) medicul chirurg care s-a obligat sa faca o operatie estetica si care promite un rezultat geometric, sustinut si de catre o schita analizata si aprobata in prealabil de catre pacient in conditiile in care operatia este facuta in afara oricarui context terapeutic, cu scopuri exclusiv estetice.

In concluzie, in cazurile asemanatoare celor de mai sus medicul nu poate fi tinut raspunzator daca rezultatul nu este cel dorit de catre pacient si atit timp cit nu se poate face dovada unui comportament  profesional  neglijent,  inadecvat sau incompetent in exercitarea actului medical, inferior unor standarde  profesionale de pregatire si pricepere acceptate de comunitatea medicala nationala i/sau internationala atunci nu suntem in prezenta unui caz de malpraxis medical. Iar aceasta proba trebuie sa o produca pacientul ceea ce este costisitor avind in vedere extrema specializare a ariei de practica a malpraxisului medical.

Critica nr.3 – mentinerea principiului proportionalitatii raspunderii individuale in cazul echipelor medicale

Art 643 alin.1 din proiectul de lege are urmatorul continut:  “Toate persoanele implicate  in  actul medical vor raspunde proportional cu gradul de vinovatie al fiecareia”

In esenta, dispozitia mentionata este corecta – fiecare va raspunde pentru fapta proprie. Dar la o analiza mai atenta consider ca acest articol ar fi trebuit completat cu o dispozitie speciala similara cu cea a raspunderii comitentului pentru fapta prepusului in ideea de protectie a victimelor in cazul echipelor medicale.

Un caz special de malpraxis medical este acela ce se survine in interiorul salilor de operatii unde procedura medicala este savirsita de catre o echipa medicala formata din medici de specializari diferite, asistente, stagiari, etc in functie de specificul acesteia.

Astazi, in cazurile gestionate de mine cel putin, probarea raspunderii fiecarui membru al echipei medicale este o adevarata “probatio diabolica” deoarece starea de fapt este cunoscuta exclusiv de catre personalul medical ce a operat.

Nu trebuie uitat nici faptul ca Fisele Operatorii sunt intocmite la un interval de timp suficient de mare dupa finalizarea operatiei incit sa poata “acoperi” orice posibile erori medicale. Iar atunci cind eroarea medicala este destul de grava incit sa aiba capacitatea de a atrage raspunderea mai multor medici, atunci fiti siguri ca va exista complicitatea necesara semnarii unor fise operatorii “cosmetizate” care sa poata inlatura raspunderea civila / penala.

In alte tari, aceste situatii au fost rezolvate prin doctrina “ captain of the ship” iar esenta acestei constructii juridice este foarte simpla: medicul care este desemnat sef al echipei chirurgicale si care are dreptul sa isi aleaga colegii / asistentii care sa-l asiste in efectuarea operatiei are intreaga raspundere civila fata de pacient referitoare la desfasurarea procedurii medicale conform cu standardul medical. Orice victima isi va acoperi prejudiciul suferit prin chemarea in judecata a sefului echipei medicale, a unitatii medicale si a asiguratorului acestora urmind ca, ulterior, unitatea medicala sa isi desfasoare cercetarile sale interne pentru stabilirea responsabilitatii individuale.

 Critica nr.4 – inlaturarea nejustificata a raspunderii medicilor in cazul infectiilor nozocomiale

Dispozitiile art.652 lit.b din proiectl de lege prevad ca personalul medical nu raspunde pentru infectiile nozocomiale in ideea in care raspunderea civila revine in exclusivitate unitatilor medicale conform art 653 lit.a din acelasi proiect.

Prin definitie, infectia nozocomiala este o infectie contractata in unitatile sanitare cu paturi, care se refea la orice boala infectioasa ce poate fi recunoscuta clinic / microbiologic si pentru care exista dovada epidemiologica a contractarii in timpul spitalizarii.

Jurisprudenta franceza a statuat in mod constant existenta unei obligatii de rezultat in sarcina personalului medical si anume obligatia de securitate; mai mult, aceasta obligatie incumba inclusiv medicului care practica cu titlu liberal in cadrul cabinetului sau.

Inlaturarea unei asemenea raspunderi este cu atit mai bizara cu cit in cuprinsul Ordinului MS nr.916/2006 se prevad o suita de obligatii in sarcina personalului medical (raportate la obligatiile de serviciu a fiecarei categorii de personal) incluzind organizarea serviciului medical, folosirea corecta a tehnicii medicale, supravegherea bolnavului, etc.

Se poate sustine ca este suficienta raspunderea unitatii medicale, aceasta fiind mai solvabila decit personalul medical iar victima este mult mai protejata sub acest aspect. Punctul de vedere este corect dar parerea mea este ca efectul imediat consta in aparitia unor neglijente din partea personalului medical stiindu-se la adapost de orice angajare a raspunderii sale fata de pacient sub aspectul protejarii acestuia de infectiile nosocomiale.

Critica nr.5 – ineficienta procedurii prealabile

Ideea de a insera o procedura prealabila in cadrul careia sa se poata intilni si negocia medicul, unitatea medicala, asiguratorul si pacientul este o idee foarte buna si – aparent – in favoarea tuturor partilor implicate. Dar de la idee la legiferarea sa drumul este lung si plin de gropi.

In primul rind, procedura nu face nici o diferentiere intre cazurile de malpraxis ce produc decesul pacientului si cele care produc doar vatamari corporale.

Art 673 din proiectul de lege prevede ca “persoana care considera ca a fost prejudiciata …”ceea ce indica faptul ca si urmasii pacientului-decedat in urma unui malpraxis medical pot incepe o asemenea procedura.

Avind in vedere ca discutam de o posibila ucidere din culpa – daca pacientul a decedat – atunci asistam la o premiera in legislatia romaneasca: este pentru prima data cind partile pot negocia raspunderea penala pentru infractiuni contra vietii.

De ce spun asta? Pentru ca in cazul in care partile cad de acord asupra despagubirilor, organele de cercetare penala nu vor fi niciodata sesizate cu privire la infractiunea de ucidere din culpa. Art 681 alin.2 din proiectul de lege prevede in mod expres ca incheierea tranzactiei are drept efect “se stinge raspunderea juridica a medicului sau/si a furnizorului de servicii medicale , INDIFERENT de natura ei ….”  ceea ce ne face sa credem ca legiuitorul nu a avut nici o intentie de a exclude raspunderea penala.

Dar in acest caz, putem discuta de un nou caz de inlaturare a raspunderii penale pe linga cele prevazute de catre art.153 si urm CP?

Procedura amiabila confera nenumarate posibilitati de hartuire a pacientului una dintre ele fiind prevazuta la art 673 alin.5 care prevede ca pacientul trebuie sa se prezinte la expertize de specialitate la solicitarea furnizorului de servicii medicale.

Desi dispozitia legala isi are logica ei in cadrul investigarii unei reclamatii totusi ea este destul de imprecisa ca sa dea nastere la abuzuri: nu se limiteaza in timp sau ca numar expertizele medicale la care pacientul este obligat sa se prezinte; nu se precizeaza la ce institutii se fac aceste expertize (ne limitam doar la instutitiile medico-legale sau se poate apela la alte unitati, inclusiv la spitalul unde lucreaza chiar doctorul acuzat de malpraxis); cine suporta cheltuiala acestor expertize atit ca si costuri de efectuare cit si ca si costuri de deplasare a pacientului; ce se intimpla daca pacientul nu este deplasabil; etc.

Cu toate ca procedura amiabila se doreste a fi o procedura de scurta durata iar termenele prevazute pentru desfasurarea acesteia sunt rezonabil de scurte, lipsa unor sanctiuni pentru nerespectarea acestora va avea drept efect o ineficienta crasa a procedurii. In practica, chiar unitatile medicale publice nu respecta dispozitiile legii 46/2003 cu privire la eliberarea documentelor medicale catre pacienti in acele cazuri in care au o suspiciune de malpraxis. Si asta pentru simplul fapt ca legea nu prevede sanctiuni pentru incalcarea acestui drept al pacientului, singurul remediu raminind calea instantelor de judecata ceea ce inseamna costuri de timp si bani.

Mai mult, procedura amiabila depinde in mare masura de cooperarea medicului si unitatii medicale cu pacientul, asiguratorul si expertii alesi pentru a se intocmi raportul de expertiza. Iar acest lucru nu este deloc linistitor cind practica ne demonstreaza exact contrariul.

O solutie simpla ar fi fost sanctionarea celor vinovati de nerespectarea termenelor legale printr-o prevedere legala asemanatoare cu cea care sanctioneaza cu pedeapsa inchisorii administratorii firmelor insolvente ce nu predau actele contabile catre administratorii judiciari.

O alta problema consta in modul de numire a expertilor medicali si de natura juridica a raportului ce urmeaza a fi intocmit de catre expertii ales de comun acord sau prin tragerea la sorti.

Tot din practica vedem faptul ca sistemul medical este un sistem piramidal in care cei cu grade profesionale inferioare au nevoie de bunavointa celor din partea superioara a sistemului pentru a putea promova diferitele examene, doctorate, masterate, etc. In acest caz, ne intrebam in ce masura un expert medical ce urmeaza a promova un examen de grad profesional va acuza de malpraxis un profesor universitar sau un conducator de doctorat?

In al doilea rind, expertii medicali vor fi platiti de catre asigurator fiind de prezumat ca pacientul nu va putea achita decit o mica parte din onorariul final al acestuia, restul fiind acoperit de catre asigurator. Si atunci cum putem crede ca acest expert, chiar si numit prin tragere la sorti, va pronunta un verdict de malpraxis cind stie ca cel care ii plateste onorariul va fi obligat la plata unor daune de zeci de mii de euro? Putin probabil.

In privinta raportului intocmit de catre expertii din Lista nationala de experti medicali nu este lamurit aspectul fortei sale probante in cazul unor litigii ulterioare (daca procedura amiabila esueaza). In acest moment, singura proba utila, pertinanta si concludenta este expertiza medico-legala intocmita in conformitate cu Ordinul 1134 / 2000. Si atunci nu intelegem de ce este necesara un alt raport intocmit de catre experti cind se poate folosi la fel de bine sistemul institutelor medico-legale si expertii existenti avind in vedere indelungata lor experienta. Mai mult, ar fi fost mult mai utila modificarea normelor de functionare a institutelor de medicinia legala astfel incit acesti experti sa poata intocmi aceste rapoarte contra unui onorariu perceput ca si liber-profesionisti.

 

Concluzii

Proiectul de modificare a legii 95/2006 nu aduce imbunatatiri situatiei pacientilor victime ale malpraxisului medical in sensul in care nu diminueaza durata obtinerii daunelor interese si nici nu simplifica procedura de solutionare a cazurilor.

O adevarata imbunatatire a procedurilor de despagubire a pacientilor ar trebui sa fie simpla, ieftina si sa nu confere ocazia de a hartui la nesfirsit victimele.

1. ar fi fost utile diminuari sau plafonari ale taxelor de timbru aferente actiunilor in pretentii ce au drept obiect repararea prejudiciilor provocate de malpraxisul medical avind in vedere ca  miza acestora este cu mult mai importanta decit a litigiilor de munca pentru care deja nu se percep asemenea taxe; o asemenea protectie ar determina asiguratorii si medicii sa nu isi mai intemeieze atitudinea din cadrul negocierilor pe speranta ca pacientul nu are bani pentru a initia o actiune in justitie.

2. expertiza din cadrul procedurii prealabila ar putea fi efectuata doar de catre institutele de medicina legala; acestea ar putea fi utilizate si in litigiul ulterior astfel incit procesele nu ar mai dura la fel de mult avind in vedere ca probatoriul este deja administrat;

3. Infiintarea unei liste publice cu experti medici legisti ( la fel ca in cazul avocatilor sau mediatorilor) care doresc sa asiste parti interesate in cadrul expertizelor astfel incit sa poata fi contactati in mod liber de catre pacienti?

4. introducerea unor sanctiuni drastice (inclusiv penale) pentru nerespectarea termenelor legale prevazute de lege; de ce in cadrul procedurii insolventei se poate prevede inchisoare pentru nepredarea unor hirtii iar in cazuri in care avem de-a face cu vatamari corporale grave nu se prevede nici macar o amenda? Este mai importanta hirtia decit corpul uman?

5. permiterea unui acces public la o baza de date privind politele de asigurare pentur a cunoaste daca medicul ce trateaza un pacient are polita de asigurare valabila, ce valoare are respectiva polita precum si identitatea asiguratorului. De ce in cazul masinilor putem avea acces la aceste date (a se vedea baza de date ) dar in cazuri mult mai grave nu exista o asemenea posibilitate?

Estimez ca efectul noilor modificari va consta intr-o marire a numarului de plingeri penale in detrimentul litigiilor civile pentru acele cazuri in care negocierea directa pacient – medic/unitate medicala nu va avea o finalitate agreata de ambele parti.

Si asta pentru simplul fapt ca gratuitatea procedurilor penale este un element prin el insusi destul de seducator ca victimele sa aleaga aceasta cale, in detrimentul procedurii amiabile.

Iar intentiile medicilor / asiguratorilor de a ingreuna drumul pacientilor catre obtinerea daunelor interese se vor intorce impotriva lor: vor sta mai mult pe la parchet decit in salile de operatie. Isi vor cheltui banii pe avocati in loc sa isi achizitioneze tratate medicale.

Chirurg acuzat de malpraxis. Un medic constantean a fost denuntat la Parchet si la Colegiului Medicilor

Anunturi din presa, legi, proiecte de lege
Anunturi din presa, legi, proiecte de lege

Medicul chirurg Octavian Unc este acuzat de un pacient de malpraxis. Familia barbatului in varsta de 91 de ani sustine ca batranul se zbate acum intre viata si moarte dupa ce medicul ar fi refuzat sa-l opereze. La cerea familiei, a fost transferat la Bucuresti iar medicii de acolo l-au operat de urgenta. Starea lui este in continuare critica.

Pe 27 septembrie, Traian Ghiteanu a ajuns in stare grava la Spitalul de Urgenta din Constanta. A fost internat la Sectia Medicala pentru cateva zile, iar medicii i-au descoperit un abces pe ficat.

Infectia se raspandise deja in tot organismul. A fost imediat transferat pe Sectia de Chirurgie si preluat de profesorul Octavian Unc. Acesta a fost nevoit sa plece din localitate asa ca pacientul a fost dat in grija altui medic.

“Este o nebuloasa aici pentru ca dansul spune ca in grija domnului profesor Iusuf dar, dl prof Iusuf era la Paris”, a spus Adrian Ghiteanu, fiul pacinetului.

Pacientul ar fi ramas internat pe Sectia de Terapie Intensiva, unde, sustin rudele, ar fi trebuit sa primeasca transfuzii de sange pentru refacerea hemoglobinei extrem de scazute. Au chemat persoane care au donat sange dar, sustin rudele, transfuziile nu au avut niciodata loc.

“Nu am fost tratati corespunzator. Doamnele asistente s-au purtat foarte urat cu noi. Nu m-au lasat sa intru nici macar doua minutele sa-l vad pe socrul meu”, sustine Florentina Ghiteanu, nora pacientului.

Cazul de malpraxis, in mainile procurorilor

Rudele il acuza pe profesorul Unc de vatamare si neglijenta in serviciu si au depus o plangere la Parchet dar si o reclamatie la Colegiul Medicilor. Au cerut despagubiri in valoare de un miliard de euro si spun ca sunt decisi sa mearga pana la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, iar daca batranul va deceda, doctorul va fi acuzat de familie de omor deosebit de grav.

Chirurgul spune ca e nevinovat

Chirurgul sustine ca nu a gresit cu nimic si ca, tinand cont de varsta inaintata si de stadiul in care se prezenta, nu se putea interveni chirurgical pentru ca pacientul risca sa moara pe masa de operatie.

“Era un pacient varstnic, un pacient tarat, un pacient cu un teren canceros, operat inca o data, in urma cu un an de zile, care avea descrisa imaginea colectiei respective dar care putea sa fie tratat medicamentos, echilibrat, pana cand sa se decida interventia”, Octavian Unc, medic sef Clinica Chirurgie a SCJU Constanta. 

La cererea familiei, batranul a fost transferat in Capitala cu un elicopter SMURD. Acolo a fost operat de urgenta iar, acum, se zbate intre viata si moarte.

 

www.digi24.ro

 

Acuzatii de malpraxis la Iasi: in coma pentru ca nu a fost intubata la timp

Anunturi din presa, legi, proiecte de lege
Anunturi din presa, legi, proiecte de lege

UPDATE: “Ne pierdem mama”, plang doua fete de 13 si 18 ani din Iasi, care acuza medicii ca le lasa orfane. Pacienta, de 40 de ani, care s-a internat pentru o operatie de fibrom uterin, este in coma in urma unor complicatii aparute dupa anestezie.

Medicii le-au anuntat pe rudele femeii ca pacienta a intrat in stop cardiorespirator dupa ce a fost anesteziata. Oamenii spun ca ar fi aflat de la seful anestezistilor ca a fost chemat in ajutor de specialistul din sala, dupa 15 minute de incercari nereusite. In acest timp, pacienta a fost ventilata mecanic, dar n-a primit suficient oxigen, spun neurologii care o au acum in grija.

Anestezistul-sef al Maternitatii Cuza Voda din Iasi vine cu o explicatie pentru nereusita colegei sale in incercarea de a intuba bolnava: “A fost greu din cauza conditiilor anatomice. Este un gat scrurt, o limba ceva mai mare… Nu a gresit cu nimic colega mea. A facut ce am facut si eu, numai ca nu a reusit sa intubeze.” Femeia, spun doctorii, are acum sanse mici de supravietuire.

Pacienta este consilier juridic la prefectura din Iasi. Toti colegii ei sunt in stare de soc. Inainte sa se interneze, le-a spus ca nu ii lasa mult singuri. Si procurorii, si cei din conducerea maternitatii au inceput anchete in acest caz.

 

www.stirileprotv.ro

Copil de 3 ani mort în urma unei operatii de polipi

Anunturi din presa, legi, proiecte de lege
Anunturi din presa, legi, proiecte de lege

Reprezentantii Spitalului Judetean Sibiu au inceput o ancheta dupa ce un copil de trei ani si jumatate a murit in urma unei operatii de extirpare a polipilor, tatal acestuia, care ii acuza pe medici de malpraxis, depunand reclamatii la conducerea unitatii, la Colegiul Medicilor si la Parchet.

Un barbat din Sibiu, Ovidiu Nicolae Bogdan, a organizat, sambata, o conferinta de presa in fata Unitatii de Primiri Urgente a Spitalului Judetean de Urgenta Sibiu, pentru a anunta ca fiul sau de trei ani si jumatate, Alexandru Ioan Bogdan, a murit in urma unei operatii de extirpare a polipilor realizata in unitatea medicala, barbatul spunand ca este vorba despre un caz de malpraxis, transmite corespondentul MEDIAFAX.

El a spus ca in 5 iunie si-a dus copilul la spital pentru operatie si l-a lasat impreuna cu sotia sa, iar dupa interventia chirurgicala copilul a fost dus in salon la mama, care a sesizat, la scurt timp, ca acesta avea ume de sange pe fata, iar buzele i se invinetisera.

“Interventia chirurgicala s-a derulat intr-o perioada scurta, din ce mi-a spus sotia. Ulterior, copilasul a fost adus in salon, pus pe burtica, cu capul intr-o parte. Avea si urme de sange pe fata. I l-a pus mamei in brate ca sa se linistesasca. Dupa o perioada relativ scurta de timp, sotia, ramasa singura cu el in salon, a observat ca copilul are buzele vinete, l-a alertat imediat pe domnul doctor Rusu Gabriel, care, constatand ca nu mai are puls si nu mai respira, a inceput manevrele de resuscitare manuala in prima faza si a sunat la sectia de Urgente, sa vina echipa de resuscitare. Perioada de timp destul de mare, avand in vedere ca sectia ORL se afla in diagonala spitalului, la o distanta destul de mare de sectia de Urgenta si nu se putea interveni, din punctul meu de vedere, in timp util pentru a putea salva viata copilasului”, a povestit barbatul.

El afirma ca fiul sau a raspuns manevrelor de resuscitare si a fost mutat in sectia de terapie intensiva, unde a avut respiratie neregulata timp de doua zile, dupa care nu a mai respirat singur deloc, fiind tinut in viata cu ajutorul aparatelor.

“Acum doua zile a mai facut un stop cardiac la sectia de terapie intensiva, iar in data de 14 iunie (vineri -n.r.), la ora 7.00 dimineata, a mai avut inca un stop, care a fost mortal. Copilul nu a mai putut fi resuscitat si, din coma fiind, a decedat”, a mai spus Ovidiu Nicolae Bogdan.

Barbatul a afirmat ca a depus reclamatie la conducerea spitalului, la Colegiul Medicilor si a sezizat Parchetul Judecatoriei Sibiu pentru “malpraxis si lipsa deontologiei profesionale”.

“Nu vreau sa acuz pe cineva, poate nu sunt eu cel in masura. Eu sunt doar parintele indurerat care vrea sa aduca la cunstinta opiniei publice fapte care, dupa parerea mea, nu ar trebui sa se mai intample si ar trebui, poate, cu totii sa devenim un pic mai responsabili si sa ne gandim ca in momentul in care dorim sa facem o interventie chirurgicala ar trebui sa stim ca avem cam tot ce ne trebuie la indemana, nu sa cerem de la vecini, pentru ca daca apare o situatie de criza, asa cum a aparut in cazul copilasului meu, posibilitatea de a mai interveni poate sa fie degeaba”, a mai sustinut sibianul.

Intrebat de ce a adus copilul la Spitalul Judetean Sibiu pentru operatie, desi exista un spital de pediatrie in oras, barbatul a spus ca el, personal, a fost operat de doua ori de medicul la care si-a adus copilul si, avand mare incredere in acesta, a vrut sa-l opereze si pe cel mic.

Tatal copilului a mai anuntat ca luni isi va angaja si un avocat pentru a stabili ce are de facut in continuare.

Contactat telefonic de corespondentul MEDIAFAX, purtatorul de cuvant al Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) Sibiu, Decebal Todarita, a spus ca au fost incepute verificari in acest caz.

“Legat de acest caz, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta face o analiza din punct de vedere medical si administrativ. Pentru salvarea vietii baietelului s-a facut tot ceea ce era omeneste si medical posibil. Din nefericire, copilul a decedat”, a declarat Decebal Todarit

www.gandul.info

 

Riscurile procesului de mediere

Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical
Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical

Dupa introducerea obligativitatii informarii cu privire la avantajele medierii se poate observa ca aceasta promovare este inselatoare fata de consumatorul de servicii de mediere.

Si aici ma refer la faptul potrivit caruia consumatorului I se prezinta DOAR AVANTAJELE (asa cum precizeaza legea; a nu se intelege ca acuz mediatorii de publicitate mincinoasa) dar nu si riscurile medierii. Totusi, exista aceste riscuri si daca da, care sunt acestea?

Medierea se presupune a fi confidentiala. Oare?

Unul dintre “avantajele”medierii ce este promovat cu ostentatie in toate informarile publice este confidentialitatea.  Se presupune ca in cazul in care litigiul este rezolvat prin mediere, discutiile si toate informatiile legate de acel litigiu sunt pastrate “in house”. Mai colocvial spus, rufele murdare se spala doar in familie.

Pentru persoanele ce tin la reputatia lor sau care au nevoie de o imagine publica impecabila, acest aspect al confidentialitatii este esential in alegerea medierii ca si modalitate de rezolvare a litigiului mai ales in era comunicatiilor electronice si a internetului. Internet care arhiveaza orice informatie iesita in spatiul virtual; informatie ce nu mai poate fi stearsa si care poate fi accesata nelimitat in timp.

Totusi, nu uitati ca aceasta confidentialitate a medierii este strict la BUNAVOINTA PARTILOR ce participa la mediere. Daca aceasta bunavointa dispare in viitor din orice cauza – ce nu poate fi prevazuta la data medierii – atunci exista un risc real ca informatiile confidentale impartasite in timpul medierii sa devina accesibile publicului. Exista numeroase metode prin care un IP al unui user ce posteaza informatii confidentiale pe un forum sa fie destul de bine ascuns ca sa nu il poti identifica daramite sa mai si probezi elementele raspunderii delictuale.

Din punct de vedere al eticii mediatorilor si al modului de promovare a medierii folosirea excesiva a notiunii de “confidentialitate”nu este chiar corecta in lipsa unor explicatii concrete despre cum functioneaza aceasta in practica. Practica ( in special cea din domeniul dreptului comercial / dreptlui muncii unde asemenea clauze contractuale sunt intens utilizate) ne demonstreaza ca aceasta confidentialitate nu este deloc absoluta si de neinfrint precum este prezentata in cadrul informarii; aceasta depinde exclusiv de bunavointa partilor iar recuperarea eventualelor prejudicii este extrem de greoaie si costisitoare chiar si in conditiile existentei unei clauze de confidentialitate inserata in cadrul  acordului de mediere. Practica ne arata ca dovedirea culpei unei persoane in incalcarea unei asemenea obligatii este o adevarata “probatio diabolica” mai ales daca avem in vedere modul de functionare a presei scrise (confidentialitatea surselor ziaristului) sau a internetului (anonimizarea userilor si a IP utilizate).

O alta problema ivita in practica apare in situatia in care medierea nu se finalizeaza cu semnarea unui acord de mediere care sa contina o clauza de confidentialitate. Cum se poate pastra confidentialitatea in aceste circumstante? In aceste cazuri devine esentiala conduita ulterioara a partilor insa aceasta nu confera nici pe departe comfortul promovat de catre mediatori; mai ales daca avem in vedere acele cazuri in care medierea nu face altceva decit sa exacerbeze tensiunile dintre parti in conditiile in care nu se ajunge la nici un acord de mediere urmind ca partile sa aleaga calea instantelor.

Mai mult, un avocat cu experienta poate folosi ocazia medierii de a obtine informatii utile de la partea adversa cu privire la litigiul in cauza in special referitor la personalitatea partii adverse, temerile si slabiciunile acesteia. Poti privi acest aspect ca un fel de avantaj secundar: daca medierea nu va avea succes macar obtii informatii utile viitorului litigiu ce se prefigureaza.

Corect sau nu, unele litigii se cistiga datorita existentei unor elemente-surpriza, a devierii atentiei adversarului catre aspecte secundare a dosarului si a aprecierii cit mai exacte a valorii argumentelor detinute.

Procesul medierii se afla sub controlul partilor. Sa credem?

O alta “virtute” a medierii consta in faptul ca partile din cadrul medierii au controlul asupra rezultatului medierii, acordul fiind exclusiv vointa reala a partilor fara a exista o interventie exterioara procesului medierii. Pe scurt, partile nu sunt obligate sa incheie un acord si nici sa faca vreun compromis dar daca aleg sa faca toate acestea atunci o pot face in termenii stabiliti de comun acord si in termeni cit mai pragmatici.

Termenul “pragmatic”nu il folosesc intimplator deoarece in realitatea vietii intotdeauna o parte va fi nemultumita (intr-o mai mica sau mai mare masura) de rezultatul obtinut in urma medierii. In toate situatiile conflictuale partile vor adopta masurile ce le vor aduce cel mai mare cistig raportat la conditiile date chiar daca solutia finala nu le satisface pretentiile; astfel vor ramine in continuare germenii conflictului iar partea nemultumita (si care nu a putut controla procesul si rezultatul medierii) va astepta ocazia potrivita ca sa isi recupereze paguba.

Cea mai populara reclama la mediere este aceea ca metoda ADR reprezinta un “win-win situation”insa acest lucru este un mit sau macar un nonsens. Medierea inseamna controlul disputei similara unui proces de stingere a unui incendiu, inseamna determinarea de a pastra disputa in afara instantei de judecata iar medierea poate amplifica aceste aspecte punind o presiune asupra partilor in sensul de a le determina sa incheie un acord de mediere.

O situatie speciala o reprezinta partile ce nu beneficiaza de asistenta juridica din partea unui avocat, in general acest lucru se intimpla datorita lipsei posibilitatilor financiare de a plati aceste servicii. Aceste parti sunt adesea presate sa incheie un acord de mediere pe care ulterior il regreta, mai ales daca mediatorul este un “fanatic” al acordurilor de mediere incheiate cu orice pret (in special pentru a-si consolida reputatia profesionala) si care va avea tendinta de a dirija medierea impotriva partilor neasistate de catre avocati spre a se ajunge la un rezultat favorabil procesului insusi.

O alta situatie este aceea in care una dintre parti are o pozitie puternic sustinuta de probe iar adversarul face parte din categoria debitorilor solvabili; atunci prima parte va avea o tendinta redusa motivational de a se ajunge la un acord de mediere care ii poate aduce mai putini bani decit o decizie judecatoreasca. Ne aflam in prezenta asa numitei “gun boat diplomacy”in care unul dintre adversari are o barca cu motor puternic iar adversarul sau are la dispozitie o canoe. Daca ati avea barca cu motor ati fi dispusi la o intelegere cu adversarul ce are o canoe referitoare la finalul cursei sau ati accepta provocarea?

Ar mai exista un subiect important de analizat si anume raspunderea mediatorului (sau mai bine spus lipsa raspunderii in privinta desfasurarii medierii si a acordului de mediere) dar acest aspect va face subiectul unui viitor articol.

Portretul unui avocat de malpraxis medical

Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical
Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical

 

Pornind de la un articol interesant am gasit de cuviinta sa il completez cu citeva amanunte legate de avocatii de malpraxis medical.

Zilele trecute priveam un film „western shoot-em up”; genul de film unde fiecare se impusca cu fiecare iar in scena finala eroul, plin de praf si sange, se departeaza spre apus calare pe mustangul sau. Priveste in departare la nimic si la toate. Figura sa arata ca se gindeste la ceea ce a vazut, facut si pierdut. In acel moment, el intelege faptul ca – desi a facut numai lucruri bune si a triumfat asupra nedreptatii – lumea in care traieste nu este un loc placut.

Nimeni nu intreaba un avocat de malpraxis medical despre ce simte, despre cum a decurs ziua sa de lucru. Este ca si cum ai intreba directorul unei firme de pompe funebre daca s-a distrat la serviciu. Nimeni nu intreaba pentru ca nimeni nu vrea sa afle raspunsul.

In esenta, munca unui avocat de malpraxis medical este foarte complexa, interdisciplinara si in continua schimbare. Aceasta duce insa si la o provocare intelectuala, intotdeauna solicitind cunostinte si viziuni noi pentru fiecare dosar. Nu exista 2 zile, 2 dosare sau 2 clienti la fel. Eterna nevoie de a studia si a descoperi lucruri noi despre cazul de pe biroul tau nu face decit sa iti cladeasca increderea in tine.

Pe de alta parte, continua evolutie a domeniului medical inseamna ca trebuie sa fii constient ca niciodata nu vei cunoaste totul, ca trebuie sa iti constientizezi limitele si sa te adaptezi rapid – emotional si intelectual – atunci cind gresesti.

Munca unui avocat de malpraxis medical este bazata pe intelegerea faptului cum clientii din fata ta se adapteaza atunci cind intilnesc evenimente ce le afecteaza viata. Este necesara o incredere in forta interioara a clientului de a se descurca cu prejudiciul suferit sau cu decesul persoanei iubite. Asta inseamna ca avocatul trebuie sa fie profesor, prieten, preot si – intotdeauna – capabil de compasiune. Avocatul trebuie sa stea concentrat pe nevoile clientului sau (fie victima fie familia decedatului) si sa isi inlature propriile nevoi emotionale. Este un proces extrem de solicitant dar care merita efortul.

Avocatul are oportunitatea de a proteja victima dar si familia acestuia. Este un lucru minunat sa vezi un copil ce isi poate permite o procedura medicala in strainatate datorita daunelor obtinute in urma negocierilor cu clinica; la fel de placut este sa si vezi o familie ce isi sarbatoreste Craciunul in liniste in loc sa isi faca probleme despre banii necesari ingrijirii unui membru al familiei ramas invalid in urma unei negliente medicale.

Dar la finalul zilei, inchizind lumina din birou, incuind usa si traversind parcarea subterana catre masina aflata in intuneric, avocatul – care dincolo de satisfactiile materiale, este doar o simpla persoana caruia ii place sa ajute – simte ca ceea ce a vazut in cazurile aflate pe birou sau in solutiile nefavorabile primite, lumea medicala romaneasca de astazi nu este chiar un loc placut si sigur.

Si atunci nu poti decit sa tragi aer in piept, alungi gindurile negre ce te apasa si te duci direct acasa la sotie si copii.

Dar nu iti poti ascunde zambetul de satisfactie la ideea ca maine te vei intoarce pe cimpul de batalie, pentru o noua zi ca avocat de malpraxis medical.

 

Imbunatatirea legislatiei privind malpraxisul medical – o himera

Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical
Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical

Am citit noul proiect de lege privind modificarea legii 95/2006, proiect al carui scop declarat este sa imbunatateasca procedura de despagubire a pacientilor ce au suferit prejudicii datorita malpraxisului medical.

Tin de la inceput sa spun ca sunt dezamagit de acest proiect de lege si cred ca nu va ajuta cu nimic pacientii sa isi obtina despagubirile mai rapid decit pina acum.

Desi proiectul de lege poate suporta multe critici fiind evidenta activitatea de lobby a asiguratorilor si a organizatiilor profesionale din domeniul medical am sa ma rezum la un aspect ce nu este discutat in public si cred ca nici Colegiul Medicilor nu este constient de importanta sa.

Daca se doreste cu adevarat o rapida despagubire a victimelor malpraxisului atunci trebuie lasata gestiunea cazurilor aparute in sarcina unitatilor medicale. Acestea trebuie sa adopte in cazurile de malpraxis medical o atitudine pro-pacient ce poate fi rezumata in sintagma „informeaza victima, recunoaste vinovatia si ofera o justa despagubire”.

A iti recunoaste vinovatia este o puternica declaratie care poate influenta ulterior atitudinea victimei fata de medic. Si cu toate astea, in sistemul sanitar romanesc se foloseste pe scara larga o atitudine „neaga tot si suna-ti avocatul” indiferent de cit de evidenta este eroarea medicala. Asumarea culpei este evitata deoarece se considera ca o asemenea atitudine va duce in mod automat la un proces de malpraxis si la o solutie defavorabila medicului.

Recunoasterea culpei de catre medic fata de victima poate fi o modalitate eficienta (in SUA este folosita cu succes de catre 36 de state ale uniunii) de a controla costurile provocate de malpraxisul medical, ea influentind in mod hotaritor decizia pacientului de a initia un proces judiciar sau nu.

O atiutidine ” informeaza victima, recunoaste vinovatia si ofera o justa despagubire” va incuraja medicii si unitatile medicale sa informeze pacientul din proprie initiativa ori de cite ori identifica o eroare medicala, sa investigheze si sa explice victimei cauzele si – daca eroarea este imputabila medicului – sa isi asume fapta si prejudiciul. Apoi,  impreuna cu asiguratorul si unitatea medicala sa ofere de justa despagubire in ideea de a preveni o potentiala actiune civila sau penala (preferata de victime pentru scutirea de la plata taxelor de timbru pentru daunele solicitate).

Evident ca nu este exclus dreptul pacientului de a consulta un avocat inaintea acceptarii ofertei in conditiile in care admiterea greselii de catre medic nu va putea fi folosita in fata instantei ca proba.

De asemenea, proiectul de lege nu instituie o procedura prealabila obligatorie (similara cu cea prevazuta de fostul art 720 CPC in materie comerciala) in care partile sa discute litigiul fara teama ca ceea ce se negociaza va fi folosit impotriva medicului sau pacientului in cazul unui proces.

Aceasta procedura prealabila ar trebui sa oblige ambele parti la o deplina cooperare atit din partea medicului – care va fi obligat sa puna la dispozitia partii INTREG  dosarul medical si explicatiile necesare – cit si din partea victimei – care va oferi toate datele pertinente privind istoricul sau medical sau dovada daunelor materiale suferite.

O asemenea procedura ar avea rolul de a pune partile fata in fata, de a discuta cazul atit pe baze juridice cit si medicale. Odata determinata rezonabilitatea cererii victimei din punct de vedere medical, o intilnire intre medic, spital si pacient ar trebui sa fie obligatorie.

Informatiile detinute de ambele parti implicate ar trebui sa fie comunicate in mod complet astfel incit pacientul sa poata obtina o opinie din partea unui expert-parte cu privire la temeinicia pretentiilor sale.

Discutiile trebuie sa se concentreze pe posibilitatea de a evita litigiul si de a oferi compensatii rezonabile victimei fara implicarea – deseori inutila – a tot felul de comisii si experti numiti pe cine stie ce criterii. Cine isi cunoaste mai bine fapta si prejudiciul decit subiectii implicati in mod direct? De ce sa nu lasam gestiunea cazurilor de malpraxis pe seama unitatilor medicale si in special a asiguratorilor instituind doar reguli clare de procedura in cadrul carora cazurile sa fie discutate, negociate si tranzactionate de catre parti.

In mod cert pacientii vor prefera sa incaseze sume mai mici cu titlu de daune in conditiile in care plata s-ar face mult mai rapid decit sa astepte o solutie din partea judecatorului intr-un interval de timp mult mai mare.

Dar nu este de acceptat nici atitudinea sfidatoare sau indiferenta ce exista astazi din partea spitalelor si medicilor (in special cei din sistemul public de sanatate) in urma careia nu exista nici cea mai mica comunicare intre parti.

Nici macar panaceul universal la problemele justitiei – medierea – nu isi are loc in aceasta batalie dintre pacienti si medici.

Atit timp cit legea nu obliga medicul, unitatea medicala si asiguratorii sa participe la o procedura prealabila inter partes, gratuita si limitata in timp ( si care sa suspende prescriptia dreptului la actiune) si initiata de catre pacient, despagubirea rapida a victimelor prin instituirea unor comisii si comitete care sa analizeze cazurile este iluzorie si nu va face decit sa favorizeze alegerea procedurii penale ca fiind cea mai buna cale de a obtine daunele interese.

Probabil ca medicii prefera sa mearga la parchet sau in instanta decit in cabinetul avocatului sa intilneasca victima. Cred ca dupa un timp se vor satura si ei sa petreaca mai mult timp dind declaratii decit consultind bolnavi.

Malpraxis medical – diagnosticarea eronata (continuare)

Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical
Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical

Un aspect mai putin inteles de catre clientii mei este faptul ca medicina nu este o stiinta exact ca matematica ori fizica; nu intotdeauna 1+1 = 2. Orice analiza a modului in care un pacient este diagnosticat trebuie sa ia in considerare stadiul actual al stiintei medicale, raportat la momentul stabilirii diagnosticului si la mijloacele pe care aceasta le pune la indemana practicianului in acest scop. Astfel, daca la momentul diagnosticarii stiinta medicala nu oferea destule informatii pentru o apreciere corecta a bolii medicul nu poate fi invinuit de malpraxis in cazul in care, ulterior momentului stabilirii unui diagnostic, se dovedeste ca aprecierea initiala este eronata.

De asemenea, trebuie retinut faptul ca medicul nu isi asuma o obligatie de rezultat. In prezenta a atator factori care determina aceasta concluzie, ar fi injust a pretinde practicianului a recunoaste afectiunea de care sufera pacientul ca un rezultat al obligatiei sale. Asa cum se precizeaza de catre autorii in domeniu, medicul trebuie sa angajeze toata inteligenta, priceperea si indemanarea sa si sa utilizeze toate mijloacele pe care stiinta medicala i le pune la dispozitie in acel moment, pentru a stabili un diagnostic cit mai corect.

Avind o obligatie de mijloace practicianul pleaca de la un diagnostic provizoriu, susceptibil de rectificare pe parcursul tratamentului, in functie de modificarea starii de sanatate a pacientului ori de rezultatul unei explorari chirurgicale, care sunt de natura a revela adevarata fata a bolii cu care pacientul se confrunta.

Cu toate acestea, in cazul in care pacientul este supus unui risc a carui realizare este exceptionala si pentru care nu exista nici un motiv ca pacientul sa fie expus acestuia, obligatia medicului de a proteja pacientul este o obligatie de rezultat fiind tinut a raspunde pentru prejudiciile suferite.

S-a retinut ca abcesul aparut pe esofag precum si afectarea acestuia in urma unei endoscopii facute in mod necorespunzator, desi apartin unui risc despre a carui existenta se stia dar a carui realizare era exceptionala, sunt imputabile medicului ce avea o obligatie de rezultat in executarea acestei proceduri medicale fara a afecta integritatea fizica a pacientului.

Instanta a retinut ca abcesul si afectarea esofagului aparut in urma endoscopiei este un accident cunoscut, mentionat in literatura medicala, din fericire rar, care intervine brutal, indiferent de tehnica utilizata.

Expertiza a relevat faptul ca riscul aparitiei unui asemenea prejudiciu era 0,3% si 0,6% astfel cum este indicat in literatura medicala, dovedit, verificat, iar, din aceasta cauza, apare ca un risc relevant in retinerea culpei medicale in efectuarea interventiei.

Sa fim realisti si sa admitem ca medicina, ca orice activitate umana, este supusa greselii. Toti medicii, indiferent de experienta lor profesionala, au comis ori comit inca astfel de greseli. Poate nu ar fi rau daca ei insisi ar acceota acest lucru.

Exista o varietate infinita de boli, care se disting intre ele prin amanunte semnificative si imprecise, uneori foarte greu de interpretat. Medicul nu este responsabil daca eroarea se datoreaza insuficientei stiintei medicale, echivocitatii semnelor clinice prezentate de pacient, carentei mijloacelor de investigatie sau a informatiilor eronate oferite de catre pacient.

Pe de alta parte, raspunderea sa va fi angajata fara echivoc daca diagnosticul gresit este rezultatul unei confuzii grosiere, a ignorarii notiunilor elementare, acompaniate de o neglijenta inadmisibila, de omisiunea unui examen indispensabil sau a unor precautii riguros necesare.

Malpraxis medical – diagnosticarea eronata

Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical
Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical

Primul pas in managementului unei boli  – asa cum sunt invatati toti studentii la medicina din primul an de facultate – il reprezinta stabilirea unui diagnostic privind afectiunea de care sufera pacientul.

Acordarea unei asistente medicale presupune, in primul rand, diagnosticarea pacientului – adica cunoasterea naturii bolii, evolutia sa, starea generala a sanatatii pacientului precum si orice situatie de fapt ce poate avea o semnificatie pentru medic. Aceasta etapa este una foarte importanta deoarece in functie de rezultatul acestor constatari se va stabili terapia ce urmeaza a fi aplicata.

Un diagnostic gresit poate duce la ineficienta tratamentului sau – mai rau – la o agravare a situatiei pacientului. Identificarea clara a celor 2 etape – diagnosticarea si tratamentul – este foarte importanta deoarece aplicarea unui tratament in baza unui diagnostic anterior eronat (dar pus de un medic diferent de cel care trateaza) poate inlatura raspunderea civila si disciplinara a celui de-al doilea medic. Un caz ce il gestionez in prezent se bazeaza exact pe aceasta distinctie – un medic a diagnosticat un pacient in mod eronat cu ceva timp in urma iar toti medicii ulteriori ce au aplicat tratamentele s-au bazat pe prestatia medicala a primului ceea ce a determinat ca in prezent situatia pacientului sa fie cu mult inrautatita decit era la etapa stabilirii diagnosticului.

Stabilirea diagnosticului nu este chiar o stiinta exacta; desi literatura de specialitate cuprinde indrumari ce prezinta amanuntit toate simptomele unei afectiuni, totusi exista cazuri in care anumite simptome inca nemanifeste la data controlului pot diferentia net o boala de alta.

 Interogatoriul pacientului este unul dintre motivele pentru care nu orice diagnostic gresit este si caz de malpraxis; este esential ca medicul sa fie informat despre patologia anterioara si prezenta a pacientului sau, despre antecedentele medicale ale acestuia, despre eventuale incidente medicale anterior suferite. De exemplu, au existat cazuri in care, la intrebarile cadrului medical, pacientul a oferit raspunsuri false. In masura in care bolnavul nu prezinta niciun semn clinic, niciun simptom,  care sa arate ca raspunsurile primite nu sunt corecte, medicul va stabili diagnosticul bazat DOAR pe raspunsul pacientului . Un eventual diagnostic eronat, intr-o astfel de situatie, nu atrage raspunderea civila a medicului si din aceasta cauza este indicat ca pacientul sa fie cit mai deschis si comunicativ cu medicul sau.

Dar, daca medicul identifica simptome sau semne clinice ale bolii atunci va fi raspunzator de stabilirea unui diagnostic eronat in cazul in care stabilirea acestuia s-a facut cu ignorarea acestora si bazat doar pe declaratiile pacientului.  Exista neglijenta atunci cind medicul – desi sesizeaza simptome sau semne clinice – evita sa sa examineze constiincios, minutios si complet pacientul. Neefectuarea unui examen necesar va angaja raspunderea medicului in ipoteza in care, din aceasta cauza, ii va fi creat un prejudiciu pacientului sau.

Exista insa si un revers al aceleiasi medalii: excesul de examene la care este supus pacientul ii poate dauna si aici avem ca si exemplu excesul de raze X, in special in cazul copiilor sau batrinilor.

In cazul in care medicul sesizeaza aspecte ce nu sunt de specialitatea sa sau cazuri deosebite si nu este sigur pe diagnosticul ce il poate pune ii este recomandat sa recurga si la parerea unor colegi ai sai sau a unora din alte specialitati, in caz contrar, neglijent de a apela si la opinia altor confrati, stabilirea unui diagnostic gresit, fiindu-i imputabila.

Chiar si in cazul in care medicul dispune efectuarea tuturor analizelor prevazute de protocoalele medicale existente si in conformitate cu pregatirea sa profesionala exista situatii in care diagnosticul eronat survine in urma unei interpretari eronate a rezultatelor obtinute, din neatentie ori ignoranta.

Examenele radiologice, cele care implica tehnica rezonantei magnetico-nucleare, tomografiile computerizate, electrocardiogramele, electroencefalogramele etc. sunt procedee care, desi reduc considerabil marja de eroare, nu inlatura posibilitatea aparitiei acesteia. Exista posibilitatea ca pacientul sa nu sufere nici un prejudiciu material raminind insa in discutie existenta (si dovedirea, evident) a unui prejudiciu moral mai ales ca in cazul bolilor grave (diagnoticare eronata cu SIDA sau cu asa zise boli „rusinoase” gen sifilis, gonoree, etc) ulterior infirmate de o a doua si o a treia opinie medicala

Un diagnostic eronat poate fi rezultanta a doi factori care actioneaza separat ori conjugat. Si anume eroarea stiintifica ( care poate fi eroare stiintifica scuzabila si cea care atrage raspunderea medicului) si neglijenta personalului medical.

Eroarea stiintifica ce se datoreaza neglijentei medicului este acea situatie in care acesta nu a depus toata diligenta in a interpreta corect datele pe care le-a avut inaintea sa si – spre deosebire de profesionistul care, comitand o eroare stiintifica scuzabila, a actionat precum un specialist aflat in aceleasi circumstante – nu a evitat confuzia. Medicul are o libertate absoluta de a judeca situatia prezentata si de a prescrie remediul util. Fiind neglijent ori ignorand complet regulile stiintei medicale, precum si pe acelea ale prudentei elementare, va fi tinut sa repare prejudiciile astfel create.

Un caz real in sensul exemplificarii este cel al unui  ginecolog dintr-o clinica privata nu a diagnosticat malformatia fatului aflat in uter spina bifida, malformatie care este vizibila incepand cu saptamana a 18-a de sarcina. Astfel, in urma unei ecografii executate in saptamana a 35-a, medicul consemnat in raportul medical ca „ se inregistreaza miscari active ale membrelor fatului” cu toate ca tratatele medicale spun in mod clar si fara echivoc ca la acel stadiu fatul deja este paraplegic (paralizat).

 Eroare in diagnosticare ce este imputabila medicului  exista in cazul in care un  chirurg a efectuat o interventie chirurgicala diagnosticata anterior cu fibrom uterin. In timpul operatiei s-a dovedit insa ca femeia era, de fapt, insarcinata in luna a patra; medicul confundind sarcina cu un fibrom uterin. Culpa sa a fost retinuta avand in vedere faptul ca, la stabilirea diagnosticului, nu a utilizat examenul radiologic, in urma caruia ar fi putut stabili cu exactitate diagnosticul.

 

Surse:

MANGU, FLORIN ION – Malpraxisul medical : raspunderea civila medicala

NASUI, GABRIEL – Malpraxisul medical

R. OZUN, E. POENARU – Medic, societate, raspundere.  Responsabilitatea profesionala si sociala a medicului

 

–         Va urma –

 

Obtinerea de despagubiri in cazurile de malpraxis –tranzactie sau proces?

Obtinerea de despagubiri in cazurile de malpraxis –tranzactie sau proces?

Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical
Sfaturile unui avocat specializat in malpraxis medical

Cei mai multi avocati din domeniul malpraxisului medical s-au lovit de aceasta dilema in cursul profesiei lor; este imposibil sa nu fi existat la un moment dat INTREBAREA: Tranzactie sau proces? Ar fi mai bine sa inchei o intelegere si sa obtii mai putin decit crezi ca merita clientul tau sau sa risti totul in cadrul unui proces? Marea majoritate a avocatilor prefera sa aleaga prima varianta – si aici le dau dreptate.Este adevarat ca deciziile instantelor nu sunt asa de arbitare cum se prezinta la stirile TV dar la fel de adevarat este ca nici nu poti prezice in mod rezonabil valoarea daunelor ce le poti obtine in cadrul unui litgiu. Uneori poti cere instantei daune in valoare de 100.000 euro si obtii doar 20.000 euro. Este o chestie de optiune dar nu este deloc placut, asa-i?

Tranzactia – „vrabia din mina….”

Problema acceptarii de catre client a unei tranzactii este simpla – obtine mai putini bani decit ar ar putea obtine in urma unui litigiu. Din punctul de vedere al medicului/unitatii medicale/ asiguratorului acest lucru este foarte binevenit. De ce ar accepta o intelegere pentru mai multi bani decit ar fi obligat de catre instanta?

Avantajele unei tranzactii sunt numeroare:

  • Clientul isi obtine banii mult mai rapid decit daca ar astepta solutionarea definitiva a litigiului;
  • Avocatul isi obtine onorariul de succes mult mai rapid;
  • Clientul nu suporta stressul unui litigiu;
  • Partea adversa nu are cai de atac a tranzactiei;

Beneficiile unei tranzactii includ si garantia platilor precum si inlaturarea stresului ocazionat de litigiu. Desigur, acestea depind de ceea ce intelege fiecare prin tranzactie rezonabila avind in vedere suma obtinuta ca si daune precum si sansele ce le ai pentru a cistiga un eventual proces.

 Litigiul —„cioara de pe gard…”

Multi avocati care semneaza o tranzactie incearca ulterior o remuscare cu privire la faptul ca nu si-au incercat norocul in instanta. Desigur, aceasta viziune o au dupa ce isi incaseaza onorariul de succes. Se uita foarte repede stresul ce il aduce incertitudinea obtinerii unei decizii favorabile, stress ce le va controla viata profesionala in perioada litigiului. Brusc, sunt umpluti de optimism cu privire la sansele de a fi cistigat acel proces. Riscul de a fi obtinut putin sau chiar nimic este ignorat in totalitate.

Din punctul de vedere al unui optimist, cistigarea unui asemenea proces aduce o stare euforica greu de egalat. Te simti razbunat, eliberat si ai senzatia ca poti cistiga orice litigiu in domeniu. „Sutul in fund” dat unui asigurator zgircit sau spitalului care nu te-a bagat in seama luni de-a rindul pentru a incheia o tranzactie este suficient sa te faca sa te simti bine. Si asta ma aduce la ultimul punct al problemei – procesul nu trebuie evitat cu orice cost, dimpotriva, poate si trebuie initiat cind partea adversa este irationala.

Cind este mai bine sa mergi in instanta in loc sa semnezi tranzactia?

Am intilnit cazuri care pur si simplu nu se pot incheia tranzactii (si nu, nici medierea nu ar fi rezolvat nimic; de altfel ce poate face un mediator cind 2-3 avocati nu reusesc sa ajunga la o intelegere dupa 2 luni de negociere?). Multe dintre aceste cazuri fara speranta au in comun 2 elemente.

Primul element in discutie este raspunderea medicului. Daca acesta (sau unitatea medicala, dupa caz) aduce in discutii argumente privind nevinovatia sa (civil vorbind) atunci sunt sanse minime sa se ajunga la o tranzactie si nu se va plati nimic.

Al doilea element este legatura de cauzalitate dintre eroarea medicala si prejudiciul suferit. Oare conduita medicului (unitatii medicale), chiar daca a fost eroare medicala, a cauzat in mod direct prejudiciului reclamat? Aceasta intrebare apare in cazurile in care pacientul – victima a suferit de boli pre-existente care au provocat sau favorizat aparitia prejudiciului sau acesta este rezultatul uni concurs de imprejurari (cum este cazul accidentelor multiple).

Daca partea reclamata are o sansa sa nu achite nimic in urma unui proces, fiind exonerata de raspundere, atunci ajungerea la o intelegere este minima sau chiar imposibila.

Din punctul de vedere al pacientului, acesta nu isi poate permite o intelegere pe o suma mai mica decit cheltuielile sale medicale de recuperare, veniturilor pierdute, etc. Din punctul de vedere al piritului, de ce sa incheie o tranzactie pe o suma cind are sanse rezonabile de a fi exonerat de catre instanta de la plata lor?

Cind ar fi bine sa incheiem o tranzactie?

In cazurile in care raspunderea si legatura de cauzalitate nu sunt puse sub semnul intrebarii si cind unica problema in discutie este suma ce va acoperi daunele suferite de catre victima, sansele de a obtine o intelegere amiabila sunt foarte mari. Cind piritul stie ca va fi obligat sa plateasca daune in urma unui proces si cind singura intrebare este citi bani? atunci o intelegere este binevenita. O veste buna este ca in cazul in care piritul devine irational poti alege varianta unui proces stiind ca vei cistiga singura necunoscuta fiind suma ce o vei obtine din partea instantei.

A fi rezonabil

Din nefericire, in cele mai multe cazuri, partile implicate nu sunt deloc rationale cind isi evalueaza sansele de succes  in cazul unui proces precum si daunele ce le pot fi imputate. Din aceasta cauza, majoritatea proceselor de malpraxis nu se inchid in mod amiabil.

Medici nu accepta niciodata ca au gresit (ce stie avocatul ala despre medicina?), spitalele (mai ales cele publice) nu isi asuma riscul semnarii unei tranzactii ( de ce sa fiu eu tras la raspundere de catre Curtea de Conturi, Ministerul Sanatatii, DNA sau mai stiu ce institutie cu atributii de control din Romania, mai bine o decizie judecatoreasca ce ma protejeaza!).

Astazi, in domeniul malpraxisului medical, nu este apreciata deloc ratiunea manifestat sub foma incheierii unei tranzactii ce poate aduce avantaje spitalului cum ar fi evitarea unei daune mai mari si a costurilor procesuale

Tranzactia nu este privita ca un act de management bun ci o sursa de coruptie si incompetenta. Daca s-a semnat un asemenea act este clar ca avocatul sau pacientul a dat mita sau managerul spitalului este un incompetent pus in functie de partidul X.

In lco sa fie un domeniu in care doar specialistii in drept si medicia sa aib? acces, malpraxisul medical este o sursa de procese publice, de stiri TV „senzationale” si o forma de a scoate la taraba viata profesionala unui medic care a gresit o singura data in ultimele 1.000 de operatii.

Si pentru aceasta greseala, desi este raspunzator si trebuie sa plateasca daune (in mod normal ar fi trebuit sa fie acoperite de asigurator iar medicul sa isi vada de meserie), viata sa profesionala este terfelita in piata publica in cadrul emisiunilor de stiri, comentata la colt de strada sau la cozile de la directiile de taxe si impozite. Mai ales ca, nu-i asa, toata lumea se pricepe la medicina si procese judiciare?

Cu atit mai mult medicii ar trebui sa fie primii care sa militeze pentru incheierea unor tranzactii completate de acorduri stricte de confidentialitate ce urmeza a fi semnate de catre cei participanti la negocieri.

Din pacate nu se intimpla atit de des pe cit ar trebui,  indiferent cit de evidenta este culpa medicala. Pentru ca medicii nu gresesc niciodata. Cel putin pina cind instanta considera altceva dar atunci este prea tirziu: toti vor arata cu degetul medicul ce a gresit iar simpla cautare pe google a numelui sau va arata stirile online cu acest subiect sau postarile pe blogurile de specialitate. Iar acestea NU SE VOR STERGE NICIODATA din memoria internetului.