Informare eronata privind sansele operatiei medicale

Clientul a fost supus unei artroplastii cu inserția unui implant.   În prealabil, medicul, care are obligația generală de a-și informa pacientul, i-a dat acestuia informația liniștitoare că riscul de eșec ar fi de numai 10-12% ceea ce a avut o importanță decisivă în consimtamintul pacientului de a se supune operatiei.   Procedura chirurgicala a

Ce trebuie sa faca un pacient care este victima unui malpraxis medical

Înainte de a face orice demers , este important să solicitați o copie completă a dosarului medical fie mergind la registratura spitalului si depunind o cerere in acest sens fie trimițând o scrisoare recomandată cu confirmare de primire unității sanitare în cauză. Experienta profesionala a demonstrat ca este mai eficienta prima varianta Scrisoarea este redactată

Greseala in medicina

Cand intri intr-un spital, clinica sau cabinet medical pentru o consultatie sau tratament, mergi cu mari sperante si asteptari din partea medicilor si personalului medical (sa aiba grija de tine, sa iti stabileasca un diagnostic si sa te vindece sau sa iti minimalizeze suferintele). Ceea ce nu astepti intr-un asemenea caz este ca ceva sa