Cei mai multi avocati din domeniul malpraxisului medical s-au lovit de aceasta dilema in cursul profesiei lor; este imposibil sa nu fi existat la un moment dat INTREBAREA: Tranzactie sau proces? Ar fi mai bine sa inchei o intelegere si sa obtii mai putin decit crezi ca merita clientul tau sau sa risti totul in cadrul unui proces? Marea majoritate a avocatilor prefera sa aleaga prima varianta – si aici le dau dreptate.Este adevarat ca deciziile instantelor nu sunt asa de arbitare cum se prezinta la stirile TV dar la fel de adevarat este ca nici nu poti prezice in mod rezonabil valoarea daunelor ce le poti obtine in cadrul unui litgiu. Uneori poti cere instantei daune in valoare de 100.000 euro si obtii doar 20.000 euro. Este o chestie de optiune dar nu este deloc placut, asa-i?
Tranzactia – „vrabia din mina….”
Problema acceptarii de catre client a unei tranzactii este simpla – obtine mai putini bani decit ar ar putea obtine in urma unui litigiu. Din punctul de vedere al medicului/unitatii medicale/ asiguratorului acest lucru este foarte binevenit. De ce ar accepta o intelegere pentru mai multi bani decit ar fi obligat de catre instanta?
Avantajele unei tranzactii sunt numeroare:
- Clientul isi obtine banii mult mai rapid decit daca ar astepta solutionarea definitiva a litigiului;
- Avocatul isi obtine onorariul de succes mult mai rapid;
- Clientul nu suporta stressul unui litigiu;
- Partea adversa nu are cai de atac a tranzactiei;
Beneficiile unei tranzactii includ si garantia platilor precum si inlaturarea stresului ocazionat de litigiu. Desigur, acestea depind de ceea ce intelege fiecare prin tranzactie rezonabila avind in vedere suma obtinuta ca si daune precum si sansele ce le ai pentru a cistiga un eventual proces.
Litigiul —„cioara de pe gard…”
Multi avocati care semneaza o tranzactie incearca ulterior o remuscare cu privire la faptul ca nu si-au incercat norocul in instanta. Desigur, aceasta viziune o au dupa ce isi incaseaza onorariul de succes. Se uita foarte repede stresul ce il aduce incertitudinea obtinerii unei decizii favorabile, stress ce le va controla viata profesionala in perioada litigiului. Brusc, sunt umpluti de optimism cu privire la sansele de a fi cistigat acel proces. Riscul de a fi obtinut putin sau chiar nimic este ignorat in totalitate.
Din punctul de vedere al unui optimist, cistigarea unui asemenea proces aduce o stare euforica greu de egalat. Te simti razbunat, eliberat si ai senzatia ca poti cistiga orice litigiu in domeniu. „Sutul in fund” dat unui asigurator zgircit sau spitalului care nu te-a bagat in seama luni de-a rindul pentru a incheia o tranzactie este suficient sa te faca sa te simti bine. Si asta ma aduce la ultimul punct al problemei – procesul nu trebuie evitat cu orice cost, dimpotriva, poate si trebuie initiat cind partea adversa este irationala.
Cind este mai bine sa mergi in instanta in loc sa semnezi tranzactia?
Am intilnit cazuri care pur si simplu nu se pot incheia tranzactii (si nu, nici medierea nu ar fi rezolvat nimic; de altfel ce poate face un mediator cind 2-3 avocati nu reusesc sa ajunga la o intelegere dupa 2 luni de negociere?). Multe dintre aceste cazuri fara speranta au in comun 2 elemente.
Primul element in discutie este raspunderea medicului. Daca acesta (sau unitatea medicala, dupa caz) aduce in discutii argumente privind nevinovatia sa (civil vorbind) atunci sunt sanse minime sa se ajunga la o tranzactie si nu se va plati nimic.
Al doilea element este legatura de cauzalitate dintre eroarea medicala si prejudiciul suferit. Oare conduita medicului (unitatii medicale), chiar daca a fost eroare medicala, a cauzat in mod direct prejudiciului reclamat? Aceasta intrebare apare in cazurile in care pacientul – victima a suferit de boli pre-existente care au provocat sau favorizat aparitia prejudiciului sau acesta este rezultatul uni concurs de imprejurari (cum este cazul accidentelor multiple).
Daca partea reclamata are o sansa sa nu achite nimic in urma unui proces, fiind exonerata de raspundere, atunci ajungerea la o intelegere este minima sau chiar imposibila.
Din punctul de vedere al pacientului, acesta nu isi poate permite o intelegere pe o suma mai mica decit cheltuielile sale medicale de recuperare, veniturilor pierdute, etc. Din punctul de vedere al piritului, de ce sa incheie o tranzactie pe o suma cind are sanse rezonabile de a fi exonerat de catre instanta de la plata lor?
Cind ar fi bine sa incheiem o tranzactie?
In cazurile in care raspunderea si legatura de cauzalitate nu sunt puse sub semnul intrebarii si cind unica problema in discutie este suma ce va acoperi daunele suferite de catre victima, sansele de a obtine o intelegere amiabila sunt foarte mari. Cind piritul stie ca va fi obligat sa plateasca daune in urma unui proces si cind singura intrebare este citi bani? atunci o intelegere este binevenita. O veste buna este ca in cazul in care piritul devine irational poti alege varianta unui proces stiind ca vei cistiga singura necunoscuta fiind suma ce o vei obtine din partea instantei.
A fi rezonabil
Din nefericire, in cele mai multe cazuri, partile implicate nu sunt deloc rationale cind isi evalueaza sansele de succes in cazul unui proces precum si daunele ce le pot fi imputate. Din aceasta cauza, majoritatea proceselor de malpraxis nu se inchid in mod amiabil.
Medici nu accepta niciodata ca au gresit (ce stie avocatul ala despre medicina?), spitalele (mai ales cele publice) nu isi asuma riscul semnarii unei tranzactii ( de ce sa fiu eu tras la raspundere de catre Curtea de Conturi, Ministerul Sanatatii, DNA sau mai stiu ce institutie cu atributii de control din Romania, mai bine o decizie judecatoreasca ce ma protejeaza!).
Astazi, in domeniul malpraxisului medical, nu este apreciata deloc ratiunea manifestat sub foma incheierii unei tranzactii ce poate aduce avantaje spitalului cum ar fi evitarea unei daune mai mari si a costurilor procesuale
Tranzactia nu este privita ca un act de management bun ci o sursa de coruptie si incompetenta. Daca s-a semnat un asemenea act este clar ca avocatul sau pacientul a dat mita sau managerul spitalului este un incompetent pus in functie de partidul X.
In lco sa fie un domeniu in care doar specialistii in drept si medicia sa aib? acces, malpraxisul medical este o sursa de procese publice, de stiri TV „senzationale” si o forma de a scoate la taraba viata profesionala unui medic care a gresit o singura data in ultimele 1.000 de operatii.
Si pentru aceasta greseala, desi este raspunzator si trebuie sa plateasca daune (in mod normal ar fi trebuit sa fie acoperite de asigurator iar medicul sa isi vada de meserie), viata sa profesionala este terfelita in piata publica in cadrul emisiunilor de stiri, comentata la colt de strada sau la cozile de la directiile de taxe si impozite. Mai ales ca, nu-i asa, toata lumea se pricepe la medicina si procese judiciare?
Cu atit mai mult medicii ar trebui sa fie primii care sa militeze pentru incheierea unor tranzactii completate de acorduri stricte de confidentialitate ce urmeza a fi semnate de catre cei participanti la negocieri.
Din pacate nu se intimpla atit de des pe cit ar trebui, indiferent cit de evidenta este culpa medicala. Pentru ca medicii nu gresesc niciodata. Cel putin pina cind instanta considera altceva dar atunci este prea tirziu: toti vor arata cu degetul medicul ce a gresit iar simpla cautare pe google a numelui sau va arata stirile online cu acest subiect sau postarile pe blogurile de specialitate. Iar acestea NU SE VOR STERGE din memoria internetului.
