Am intilnit in practica juridica decizii care au acordat victimei despagubiri pentru acoperirea prejudiciului aferent pierderii unei sanse raportat la art 1532 Cod Cv. Cu toate acestea, conceptul de pierdere de noroc este dificil de definit.
Nu orice pierdere de șansă poate da naștere unui drept la despăgubire. În lipsa unei definiții legale mai clare, jurisprudenta și-a continuat munca de creație, definind acest prejudiciu într-o hotărâre „elementul de prejudiciu constituit de pierderea unei șanse este direct și cert ori de câte ori se stabilește dispariția, ca urmare a faptei culpabile, a probabilității unui eveniment favorabil, chiar dacă, prin definiție, realizarea unei șanse nu este niciodată sigură” .
Domeniul medical nu a scăpat de această evoluție a jurisprudenței. Principiul despăgubirii pentru pierderea șansei a fost afirmat într-o decizie judecatoreasca privind pierderea șansei de a nu suferi o amputație ca urmare a încălcării obligației de informare a medicului. Instanta a recunoscut principiul despăgubirii pentru pierderea șansei în ceea ce privește pierderea șansei de recuperare în urma unei erori de diagnosticare.
Domeniul de aplicare a pierderii de sansa.
Pentru a beneficia de o despăgubire pentru prejudiciul medical pe baza pierderii de șansă, este necesar, ca în cazul oricărei despăgubiri, să se definească prejudiciul, culpa și legătura de cauzalitate.
Prejudiciul: condițiile de pierdere a șansei.
Pentru ca pierderea de șansă să fie caracterizată, trebuie să fie îndeplinite toate condițiile acesteia. Astfel, în conformitate cu deciziile judecatoresti analizate, pierderea de șansă trebuie să fie directă și certă adica trebuie să existe un element important în favoarea victimei care a dispărut ulterior culpei medicale.
Un element favorabil victimei poate prezent sau viitor insa să existe la data producerii prejudiciului. Prin urmare, jurisprudența a refuzat să despăgubească o victimă pentru pierderea oportunității de a deschide o brutărie dacă aceasta nu făcuse niciun demers în acest sens.
Despăgubirea poate fi acordată fie pentru un element pozitiv care ar fi putut apărea, fie pentru un element negativ care nu ar fi apărut ca urmare a prejudiciului.
Pe de altă parte, aceasta se poate referi la orice tip de element favorabil, fie el patrimonial sau nepatrimonial. În ultimii ani, jurisprudența a avut tendința de a accepta conceptul de element favorabil într-un mod extins, de exemplu pierderea șansei de recuperare, pierderea șansei de a nu suferi sau, în mod mai tradițional, pierderea șansei de a nu trece un examen.
În cele din urmă, elementul favorabil în cauză trebuie să fie relevant raportat la conditiile existente iar acest lucru înseamnă că trebuie să existe o probabilitate ridicată ca acesta să se producă. În consecință, elementul favorabil nu trebuie să fie pur ipotetic sau aleatoriu in acest ca nefiind permisa compensarea. Prin urmare trebuie să existe o mare probabilitate ca elementul favorabil să se producă.
In formularea actuala a Codului Civil, jurisprudența consideră că orice pierdere gravă a unei șanse favorabile dă naștere unui drept la despăgubire si aici consider ca este vorba de o evaluare flexibilă care favorizează victima.
Șansa de a obține acest element favorabil trebuie să fi fost pierdută. Insa după producerea prejudiciului nu trebuie să mai existe nicio șansă pentru victimă de a obține acest element. Cu alte cuvinte, această dispariție trebuie să fie certă și trebuie să fie rezultatul unei terțe părți și nu doar al voinței victimei.
De exemplu, in practica s-a hotărât că un candidat nu a pierdut șansa de a participa la un concurs deoarece a avut posibilitatea de a se reînscrie.
Prin urmare, există trei condiții care trebuie îndeplinite pentru a caracteriza prejudiciul datorat pierderii unei șanse.
Malpraxisul medical.
Malpraxisul medical poate apărea în diverse situații specifice. Există uneori o tendință în literatura de specialitate de a clasifica astfel de malpraxis în două categorii: malpraxis umanist și malpraxis tehnic.
Erorile umane: omisiunea de a informa.
Medicul este obligat să informeze pacientul cu privire la riscurile la care se expune ca urmare a actului medical. În cazul în care lipsește informarea, victima poate pretinde pierderea oportunității de a evita riscul.
Această pierdere de șansă este dificil de definit. Este complicat pentru judecător sau pentru un expert să evalueze care ar fi fost situația dacă victima ar fi fost informată. Ar fi acceptat totuși procedura medicală? Ar fi suferit alte prejudicii? Este dificil de spus dar si mai complicat de dovedit.
Confruntată cu dificultatea acestui domeniu de prejudiciu, jurisprudenta pare să fi optat pentru acordarea de daune-interese pentru prejudiciul moral datorat lipsei de informare.
În prezent, instantele recunosc atât prejudiciul moral, cât și pierderea de oportunitate.
Eroare de diagnosticare.
Diagnosticul greșit este o eroare profesională pentru care medicul este răspunzător.
Victima poate solicita, de asemenea, despăgubiri pentru pierderea șanselor de recuperare sau de supraviețuire. Acest lucru este menit să compenseze victima pentru faptul că a pierdut ocazia de a obține îngrijiri adecvate sau chiar de a evita agravarea situației sale.
Eșecul sau întârzierea tratamentului.
Întârzierea tratamentului pacientului de către un spital sau de către un medic care îl tratează poate atrage răspunderea persoanei responsabile.
De asemenea, victima poate solicita despăgubiri pentru pierderea oportunității de a evita prejudiciul sau de a suferi un prejudiciu mai puțin grav. Cu alte cuvinte, victima pierde șansa de a fi tratată la timp.
Acesta a fost cazul, într-o cauză gestionata de cabinetul meu, în care mama a dat naștere unui copil cu handicap grav. Curtea a recunoscut o pierdere de șansă de a evita leziunile cerebrale.
Supravegherea defectuoasă a pacientului.
Personalul medical este ținut de două obligații care, dacă sunt încălcate, pot duce la o lipsă de supraveghere. Prima este obligația de a supraveghea un pacient în timp ce își ia tratamentul sau în timpul procedurilor medicale . Scopul este de a împiedica pacientul să se rănească sau să își agraveze leziunile.
Există, de asemenea, obligația de a monitoriza pacienții după ce au primit tratamentul. Un medic de familie, de exemplu, va trebui să fie mai vigilent față de anumiți pacienți a căror situație specială o cunoaște.
Malpraxisul în administrarea tratamentului.
Tratamentul trebuie să respecte regulile profesiei în vigoare la momentul respectiv. Un medic care aplică o metodă ce nu este validată de profesie poate fi considerat responsabil pe motiv de culpă în administrarea tratamentului ceea ce duce la despăgubiri pentru pierderea unei șanse.
Intr-un caz recent, spitalul comite o neglijență ce determina pierderea dosarelor medicale ceea ce duce la administrarea unui tratament incorect victimei, care își pierde șansa de recuperare sau chiar de supraviețuire.
Raspunderea obiectiva – infectiile nosocomiale.
Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că există și cazuri de răspundere fără culpă în care va fi posibil să se solicite despăgubiri pentru pierderea șansei. Acesta este cazul infecțiilor nosocomiale care poate duce la despăgubiri pentru pierderea șansei.
Evaluarea și compensarea pierderii de șansă.
În absența unor texte legale, revine din nou instanțelor de judecată sarcina de a defini regulile de evaluare și de compensare a pierderii de șansă.
În principiu, o pierdere trebuie să fie compensată prin valoarea monetară a prejudiciului suferit. Cu toate acestea, atunci când vine vorba de pierderea de șansă, există îndoieli cu privire la faptul că pierderea de șansă s-a produs efectiv. Chiar dacă a existat o șansă bună ca aceasta să se producă, nu este niciodată 100% sigur că s-ar fi produs.
Acest lucru ridică problema modului de compensare a pierderii de șansă.
In Franta, de exemplu, exista două hotărâri fundamentale în această privință care ne-ar putea fi de folos in instantele romane sub aspectul motivelor invocate. Prima a fost o hotărâre a Curții de Apel din Versailles din 21 iulie 1993 care a stabilit principiul conform căruia despăgubirea pentru pierderea șansei ar trebui să corespundă importanței șansei pierdute și nu gravității prejudiciului.
A doua decizie este o confirmare a primei hotariri în 2002 pronuntata de Curtea de Casatie.
Din aceste două hotărâri rezultă că judecătorul de fond trebuie să evalueze prejudiciul în două etape:
- Evaluarea și cuantificarea prejudiciului suferit în ansamblul său;
- Determinarea unei fracțiuni din acest total care va da naștere la despăgubiri. Această fracțiune va fi cuprinsă între 0,1% și 99,9% din prejudiciul total determinat la primul punct.
Această fracțiune va fi mai mult sau mai puțin importantă în funcție de certitudinea realizării elementului favorabil pierdut. Astfel, judecătorii vor avea tendința de a compensa mai bine elementele favorabile care sunt apropiate de momentul producerii decât cele care sunt mai îndepărtate.
Fracțiunea poate fi, de asemenea, redusă de impactul factorilor externi care au contribuit la producerea prejudiciului. De exemplu, judecătorul a reușit să reducă evaluarea pierderii cu 15% ca urmare a neglijenței pacientului.
Adesea se apelează la un expert pentru a ajuta judecătorul să determine cât mai exact posibil proporția din prejudiciu care ar trebui să fie compensată.
Astfel, în efortul de a despăgubi cât mai exact posibil victimele pentru pierderea suferită, instantele sunt din ce în ce mai dispuși să accepte pierderea de șansă. Cu toate acestea, această acceptare largă a conceptului este contracarată de metoda de despăgubire care este greoaie si impredictibila.
Pentru o consultanta in cadrul careia puteti obtine toate informatiile juridice relevante cazului dvs va puteti face o programare
Image by Rudy and Peter Skitterians from Pixabay
