Am remarcat in presa franceza stirea privind decesul unui copil de 12 ani presupus a fi provocat de catre vaccinul impotriva HPV.
Intrebarea care a aparut cel mai des in discutiile avute cu colegi sau cunostinte a fost : cum este posibil ca in Franta sa se poata deschide o actiune in instanta sau sa fie cerceta penal cauzalitatea dintre un vaccin obligatoriu (revenind inevitabil la discutiile despre vaccinul antiCOVID) si efectele adverse posibile.
Sa ne uitam putin in legea franceza si mai ales in jurisprudenta franceza aparuta pe aceasta tema inca din anul 1991.
I – Legatura de cauzalitate in viziunea instanței franceze în cazul reacțiilor adverse legate de vaccinarea obligatorie.
Inca din anul 1991 o hotărâre a Consiliului de Stat a folosit urmatorul raționament, reamintind importanța concluziilor la care au ajuns experții:
„Întrucât rapoartele de expertiză – deși nu au afirmat-o – nu au exclus existența unei astfel de legături de cauzalitate, scleroza multiplă de care suferă doamna A trebuie, în circumstanțele particulare ale cauzei, să fie considerată ca fiind imputabilă vaccinarii, având în vedere, pe de o parte, scurta perioadă de timp dintre injecția din martie 1991 și apariția primului simptom observat clinic al sclerozei multiple diagnosticate ulterior și, pe de altă parte, starea de sănătate bună a persoanei în cauză și lipsa oricăror antecedente de această patologie înainte de vaccinare” .
Intr-o alta sentinta, in contextul vaccinării împotriva hepatitei B și a unei alte patologii, miofasciita macrofagică, judecătorul a mers și mai departe și a explicat raționamentul său privind cauzalitatea juridică și analiza sa asupra literaturii științifice:
„Pentru a exclude orice răspundere a autorităților publice, revenea instanței nu să stabilească dacă legătura de cauzalitate între administrarea adjuvanților cu aluminiu și diferitele simptome atribuite miofasciitei macrofagice a fost sau nu stabilită ci să constate, în lumina ultimului stadiu al cunoștințelor științifice supuse dezbaterii în fața sa, că nu există nicio probabilitate ca o astfel de legătură să existe.
În continuare, după efectuarea cercetării menționate la punctul precedent, revenea Curții fie să respingă recursul domnului D. dacă, pe baza cunoștințelor științifice în discuție în fața sa, ar fi constatat că nu exista probabilitatea existenței unei astfel de legături fie, în caz contrar, să examineze circumstanțele cauzei și să admită existența unei legături de cauzalitate între vaccinările obligatorii la care a fost supus și simptomele pe care le-a prezentat numai dacă acestea din urmă au apărut după vaccinare, într-o perioadă de timp normală pentru acest tip de afecțiune sau se agravaseră într-un ritm și într-o măsură care nu puteau fi prevăzute având în vedere starea de sănătate sau antecedentele sale anterioare și, în plus, să nu rezulte din dosar că acestea ar putea fi considerate ca fiind rezultatul unei alte cauze decât aceste vaccinări„.
Prin urmare, judecătorul explică faptul că, în absența unor dovezi științifice care să confirme legătura de cauzalitate, trebuie să se țină seama de următoarele:
- opinia experților medicali consultați în acest caz;
- lipsa literaturii care să indice că nu există nicio probabilitate de existență a unei astfel de legături de cauzalitate;
- dovezile precise care sa arate întârzierea normală a apariției simptomelor corespunzătoare patologiei și lipsa antecedentelor medicale anterioare ale victimei.
Aceste criterii diferite permit victimei unei reacții adverse la un vaccin să obțină despăgubiri pentru prejudiciul suferit dar fără a trebui să demonstreze o legătură de cauzalitate directă și certă ceea ce ar fi imposibil în acest tip de caz.
Prin urmare, instanțele franceze au introdus un sistem simplificat de dovadă a legăturii de cauzalitate pentru victimele vaccinării obligatorii efectuată în cadrul activității profesionale.
II- Extinderea practicii judiciare si în cazul vaccinării efectuate în cadrul unor măsuri sanitare de urgență luate în contextul unei pandemii.
Acesta este cazul, de exemplu, al vaccinării împotriva virusului H1N1, care a durat mai puțin de un an și ale cărei efecte adverse au fost analizate foarte repede după încheierea pandemiei de gripă A.
Judecătorii francezi și-au extins în mod corect jurisprudența la aceste victime ale măsurilor sanitare de urgență.
În 2007, măsurile sanitare de urgență au fost integrate în Codul sănătății publice (Code de la santé publique), introducând un sistem care derogă de la dreptul comun pentru a permite guvernului să își exercite competențele de poliție sanitară în caz de epidemie. De remarcat ca in Romania, chiar si in urma pandemiei de Covid, nici proiectul noii legi a malpraxisului medical nu exista o dispozitie asemanatoare.
Primele măsuri sanitare de urgență luate în Franța au fost cele legate de campania de vaccinare împotriva gripei A/H1N1, epidemie mondială care a început în 2009.
La scurt timp după începerea campaniei de vaccinare au fost raportate cazuri de narcolepsie, iar diverse studii, în special în Europa, au confirmat existența unei legături de cauzalitate între această afecțiune și vaccinări.
Cu toate acestea, doar vaccinul Pandemrix a fost utilizat la nivel mondial astfel ca acesta este vaccinul asupra căruia s-au efectuat cele mai multe studii.
În Franța, alternativa la acest vaccin a fost Panenza, fără adjuvant, injectat copiilor, femeilor însărcinate și persoanelor cu risc. Mai puțin de zece țări au distribuit și acest produs.
Prin urmare, niciun studiu nu a analizat în mod specific cât de periculos este acest produs. Din acest motiv, Office National d’Indemnisation des Accidents Médicaux (institutia fara corespondent in Romania) a refuzat să despăgubească victimele acestui medicament.
Cu toate acestea, rămâne faptul că mulți pacienți vaccinați cu Panenza au dezvoltat ulterior narcolepsie.
Tribunalele și curțile franceze de apel s-au pronunțat în favoarea aplicării jurisprudenței Douchet în cazul victimelor măsurilor sanitare de urgență, declarând, de exemplu:
„Atunci când un litigiu individual este adus în fața unei instanțe cu privire la consecințele pentru persoana în cauză ale unei vaccinări obligatorii sau efectuate în cadrul unor măsuri prescrise în cazul amenințării unei epidemii, este de competența instanței, pentru a exclude orice responsabilitate din partea autorităților publice, nu de a cerceta dacă există sau nu o legătură de cauzalitate între administrarea vaccinului și diferitele simptome atribuite afecțiunii de care suferă persoana în cauză, ci de a se asigura, în lumina celor mai recente cunoștințe științifice în cadrul dezbaterii cu care este sesizată, că nu există nicio probabilitate ca o astfel de legătură să existe.
În acest caz, revine instanței fie să respingă cererea de despăgubire în cazul în care, pe baza cunoștințelor științifice aflate în dezbatere în fața sa, nu există probabilitatea existenței unei astfel de legături, fie, în caz contrar, să examineze circumstanțele cauzei și să accepte doar existența unei legături de cauzalitate între vaccinările la care a fost supusă persoana în cauză și simptomele pe care le-a suferit, în cazul în care aceste simptome au apărut, post-vaccinare, într-o perioadă de timp normală pentru acest tip de afecțiune, sau s-au agravat într-un ritm și într-o măsură care nu ar fi putut fi prevăzute în lumina stării de sănătate sau a istoricului său anterior și, în plus, să nu rezulte din dosar că acestea ar putea fi considerate ca fiind rezultatul unei alte cauze decât vaccinările„.
Această soluție este legitimă în măsura în care regimul măsurilor sanitare de urgență care se aplică vaccinării împotriva H1N1 este comparabil cu regimul privind vaccinarea obligatorie.
Într-adevăr, actul de vaccinare legat de o măsură sanitară de urgență nu este un act de îngrijire pur individuală, ci mai degrabă un act civic și colectiv, al cărui scop este de a limita o pandemie și, prin urmare, de a menține ordinea sanitară publică.
Aplicând acest raționament la vaccinarea împotriva H1N1, judecătorii au observat că literatura științifică cea mai recentă indică o probabilitate a existenței unei astfel de legături și că experții juridici în cauzele în cauză au acceptat această legătură de cauzalitate la nivel individual.
Această poziție este una inovatoare și în favoarea victimelor care nu pot demonstra o legătură cauzală directă și certă cu o vaccinare. Pe de altă parte, ea implică o muncă în amonte, în special în etapa de expertize medico-legale, prin comunicarea celei mai recente literaturi de specialitate de către experții desemnați.
Este de la sine înțeles că tot acest raționament ar putea fi aplicat (evident ca in Franta) în cazul litigiilor legate de efectele adverse ale vaccinării Covid 19: această vaccinare a fost efectuată, de asemenea, în cadrul unor măsuri sanitare de urgență și este încă foarte recentă, cu utilizarea nouă a ARN-ului mesager, ceea ce împiedică comunitatea științifică să aibă certitudini cu privire la legătura de cauzalitate între aceste vaccinări și numeroasele efecte adverse raportate de pacienți.
Conform legii romane este necesara dovedirea legaturii de cauzalitate directe si suficiente dintre vaccin si efectele adverse in conditiile in care nu exista experti medicali care sa isi asume opinii ce sunt contrare mesajelor oficiale de teama repercursiunilor exercitate prin intermendiul Colegiului Medicilor (sa nu uitam pozitia transanta a acestuia impotriva medicilor care au avut alte opinii despre vaccinul covid decit cele oficiale).
Deci mai avem de asteptat pina cind procese asemanatoare cu cele mentionate in articol vor avea loc in justitia din Romania.
Image by Jeyaratnam Caniceus from Pixabay
