Clienta mea, în vârstă de 35 de ani, a fost internata la camera de urgență a unui spital universitar cu o obstrucție intestinală. O rezecție a intestinului subțire a fost efectuată în aceeași zi dar a fost scoasa la iveală o tumoră izolată a intestinului subțire.
Patologia canceroasă a necesitat șase cure succesive de chimioterapie care a cauzat pacientei – ca efect secundar – o amenoree secundară la scurt timp după începerea procedurii.
Desi tratamentul a dus la o remisiune completă a tumorii, s-a constatat existenta unei hipofertilitati.
Problema juridica pusa de acest caz a fost lipsa unei informari a clientei cu privire la efectele secundare ale chimioterapiei și, în special, cu privire la riscul de infertilitate.
În conformitate cu dispozițiile articolului 6 din legea 46/2003 « Pacientul are dreptul de a fi informat asupra stării sale de sănătate, a intervențiilor medicale propuse, a riscurilor potențiale ale fiecărei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuării tratamentului și nerespectării recomandărilor medicale, precum și cu privire la date despre diagnostic și prognostic.”
Aici includem si cazurile cind, după efectuarea investigațiilor, tratamentelor sau acțiunilor preventive, sunt identificate noi riscuri iar persoana în cauză trebuie să fie informată, cu excepția cazului în care este imposibil de a o localiza.
Această informare este responsabilitatea tuturor profesioniștilor din domeniul sănătății în cadrul competențelor lor și în conformitate cu normele profesionale care le sunt aplicabile. Numai în caz de urgență sau de imposibilitate de a furniza informații profesionistul din domeniul sanatatii poate fi scutit de aceasta.
Aceste informații sunt furnizate în urma unei discutii individuale in cadrul careia pacientul trebuie sa le primeasca intr-o forma pe care o poate intelege raportata la nivelul sau intelectual si unde poate pune orice intrebari legate de tratament sau variante ale acestuia,efecte adverse si nu numai.
În caz de litigiu revine profesionistului sau instituției din domeniul sănătății sarcina de a dovedi că informațiile au fost furnizate persoanei în cauză în condițiile prevăzute si o poate face prin orice mijloace prevazute de lege.
Jurisprudența consideră că informațiile trebuie să includa riscurile frecvente și grave, chiar și excepționale, asociate cu efectuarea actului medical.
In speta de fata nu a existat nicio dovadă în dosarul medical că pacienta a fost informată cu privire la riscul de infertilitate provocat de catre chimioterapie.
Cu toate acestea, infertilitatea este un risc cunoscut al acestui tip de tratament si prin urmare ar fi trebuit să i se furnizeze aceste informații.
Chiar dacă acest eșec nu a avut niciun impact asupra tratamentului ulterior, pacienta a suferit un prejudiciu de nepregătire care nu poate fi lăsat fără despăgubire.
De asemenea, pacienta nu a fost informată cu privire la posibilitatea de a-și conserva ovocitele înainte de începerea chimioterapiei. Prin urmare, pacienta consideră că a fost privată de șansa de a se folosi de această posibilitate.
Prin urmare, am solicitat să fie reținute următoarele:
(i) un prejudiciu moral de nepregătire rezultat din lipsa de informare din partea medicului cu privire la riscul de infertilitate secundar chimioterapiei.
(ii) pierderea oportunității de a efectua o conservare a ovocitelor înainte de punerea în aplicare a chimioterapiei.
Unitatea medicala acuzata a exclus orice încălcare a obligației de informare din partea medicilor care au preluat-o pe motiv că aceasta nu a avut posibilitatea de a evita chimioterapia și că tratamentul era urgent având în vedere caracterul agresiv al tumorii canceroase.
Medicii au considerat, prin urmare, că tratamentul unei patologii atât de agresive constituia o urgență terapeutică și nu putea fi amânat pentru perioada necesară pentru a păstra fertilitatea și că o astfel de gestionare a fertilității consta în vitrificarea ovocitelor și că intervalul de timp dintre consultația de oncofertilitate și începerea stimulării era, în opinia lor, prea lung având în vedere urgența punerii în aplicare a chimioterapiei.
De asemenea, aceștia au considerat că pacienta, ea însăși medic, cunoștea în mod necesar efectele secundare ale chimioterapiei și posibilitatea tehnicilor de conservare a ovocitelor ceea ce o împiedica să formuleze astfel de critici la adresa spitalului universitar.
În ceea ce privește acest ultim aspect doctrina romana si cea franceza au aratat ca, desi pacientul are cunoștințe în materie, totusi profesionistul in domeniul sanatatii nu poate fi scutit de îndeplinirea obligației sale de a informa pacientul prin intermediul unui interviu individual, în mod corect, clar și adecvat, cu privire la starea sa de sănătate și la îngrijirea și tratamentul propus.
Această lipsă de informare a însemnat că pacienta a pierdut orice șansă de a discuta despre oportunitatea unei astfel de conservări ovariene și a conceperii ulterioare din propriile ovocite. Având în vedere timpul care a trecut între operația care a diagnosticat cancerul și începerea tratamentului ar fi fost posibil să i se furnizeze aceste informații și să i se permită să facă o alegere în cunoștință de cauză, mai ales că era deosebit de expusă la un risc de infertilitate de acest tip în perioada următoare atât din cauza vârstei sale cât și din cauza bolii.
Pentru o consultanta in cadrul careia puteti obtine toate informatiile juridice relevante cazului dvs va puteti face o programare pe link-ul urmator: https://malpraxis.procese-avocat.ro/index.php/2023/01/31/programari-online/
sursa foto: Thomas Breher from Pixabay